Elveţia a demarat construcţia unui parc fotovoltaic ascuns printre munţii Alpi, la mare altitudine, care va produce electricitate pentru trenuri mai ales iarna
8 Mai 2025, 21:55 Redacţia PiataAuto.md
Elveţienii sunt renumiţi pentru ataşamentul lor faţă de energia regenerabilă sau cel puţin produsă cu zero CO2 şi fără poluare, ataşament pe care-l au încă de acum mai bine de 100 ani, când puţine ţări se gândeau la asta. Dar în timp ce aceştia au mare încredere în hidrocentrale lor, tot ei sunt cei care au refuzat nenumărate proiecte de parcuri fotovoltaice şi turbine eoliene din cauza că nu vor să-şi strice peisajele cu ele. Dacă aceste panouri pot fi amplasate într-o zonă cu menire dublă, precum pereţii de autostrăzi, atunci ele sunt mai mult decât binevenite, dar nu şi pe câmpuri unde să consume teren preţios sau să urâţească peisajele frumoase. Ei bine, acum Elveţia a demarat construcţia unui parc fotovoltaic foarte special din două motive. În primul rând, e ascuns printre munţii Alpi, la mare altitudine, iar în al doilea rând el va produce electricitate pentru renumitele trenuri elveţiene, care sunt alimentate în mod normal exclusiv cu electricitate produsă în propriile hidrocentrale ale operatorului feroviar SBB.
Noul parc fotovoltaic are numele de NalpSolar şi e amplasat la aproape 2.000 metri altitudine, într-o zonă ascunsă aproape din toată părţile de creste ale munţilor, greu accesibilă publicului larg şi invizibilă în peisajele admirate de jos, din văi. Astfel, acest parc îndeplineşte condiţia de a nu strica peisajele.
Parcul fotovoltaic e localizat în cantonul Graubunden în apropiere lacul de acumulare Lai da Nalps, folosit într-un sistem de hidrocentrale.
Drumul de acces către acest rezervor e doar unul tehnic, pentru cei ce asigură mentenanţa sistemului de hidrocentrale şi a interzis pentru accesul publicului larg. Iar circa jumătate de an, în perioada iernii, nici măcar echipele de mentenanţă nu pot ajunge sus din cauza zăpezilor mari.
Încă un element neobişnuit al acestui parc fotovoltaic faţă de standardele uzuale, dar relativ obişnuit pentru Elveţia, e faptul că panourile fotovoltaice sunt amplasate la înălţime mai mare faţă de sol, la un unghi de înclinare foarte mare, aproape vertical. La prima vedere, pare un lucru ilogic, întrucât razele soarelui vin de sus, mai ales într-o zonă atât de înconjurată de creste de munţi.
Dar adevărul e că randamentul e mult mai mare dacă panourile sunt concepute să capteze şi lumină difuză şi sunt îndreptate aproape vertical într-un asemenea relief, făcând uz de reflecţia luminii de la zăpada care acoperă iarna piscurile adiacente. Într-un asemenea relief alpin, albedoul zăpezii de pe piscuri e atât de mare iarna, încât producţia de electricitate prin panouri e mai mare decât ar fi pe timp de vară cu luminare directă spre panouri.
Elveţia spune că are nevoie de electricitate adiţională mai ales iarna, când consumul e mai mare în ţară, iar rezervoarele de la hidrocentrale nu acumulează debite la fel de mari de apă din cauza temperaturilor scăzute. Tocmai de asta, majoritatea parcurilor fotovoltaice din Elveţia sunt concepute în asemenea mod, pentru a oferi randament mare de producţie mai ales pe timp de iarnă, datorită reflecţiei zăpezilor.
Foto: Startul simbolic al construcţiei noului parc fotovoltaic
În acest caz, parcul fotovoltaic NalpSolar are o putere instalată de 8 MW, şi se estimează că va produce 11 GWh de electricitate anual, ceea ce înseamnă un factor de capacitate excelent de 15,7%. Parcurile fotovoltaice din România şi Moldova cu cele mai performante panouri fotovoltaice ating 15-17% randament. Însă, la altitudine de 2.000 metri, între creste de munţi cu o durată mai mică de acces a razelor solare, aceeaşi panouri obişnuite ar avea 11-12% de randament. Prin poziţionarea lor verticală şi captarea luminii difuze reflectate de la zăpezi, randamentul creşte la 15,7% în acest caz, iar cea mai mare parte a producţie se realizează iarna.
Elveţienii spun că cei 11 GWh de electricitate ar însemna consumul anual a aproximativ 2.000 gospodării, din care putem deduce că acum consumul anual mediul al unei gospodării elveţiene ar fi de 5.500 kWh. Însă în acest caz noul parc fotovoltaic îşi va livra toată electricitatea către operatorul feroviar SBB, pentru alimentarea trenurilor care circulă în Elveţia.
Elveţienii spun că toate aprobările pentru acest parc au durat doi ani, iar lucrările şi racordarea la reţea vor dura până în 2028.