Noua baterie Golden Brick a chinezilor de la Geely a rezistat la trecerea unui tanc de 36 tone peste ea

29 Mai 2025, 23:07
Redacţia PiataAuto.md
În luna aprilie a acestui an, chinezii au adoptat o decizie prin care au sporit enorm standardele de rezistenţă şi siguranţă ale bateriilor pentru maşini chinezeşti, astfel încât bateriile să nu fie deformate niciodată în accidente, să nu genereze incendii, explozii sau emanări de fum. Standardele intră în vigoare abia din 2026, dar mulţi producători chinezi se grăbesc să demonstreze public că bateriile pe care le au deja în producţie se conformează acestor standarde riguroase, datorită faptului că au fost proiectate cu multă rezervă.
Ei bine, acum cei de la Geely au demonstrat rezistenţa bateriei lor LFP Golden Brick, printr-o metodă neobişnuită. Un tanc chinezesc ZTZ-59D, de 36 tone greutate a trecut peste noua baterie, iar această nu doar că n-a provocat niciun incendiu, ci a rezistat integră în structura sa.
Mai mult a atât, tancul chinezesc a trecut şi peste celulele prismatice ale bateriei, nu doar pe carcasa metalică a acesteia. Celulele s-au deformat, însă fără niciun incendiu sau alte probleme de siguranţă. Prin urmare, şi rezistenţa fiecărei celule a atât de mare, încât poate susţine o asemenea greutate, demonstrează chinezii.
Cei de la Geely spun că forţa la care a rezistat noua lor baterie în acest test e de 1,8 ori mai mare decât ceea ce impune nu standard, deci rezerva inginerească e imensă.
Atât la traversarea peste întreaga carcasă a bateriei, cât şi la traversarea peste celulele prismatice ale acesteia, nu s-a atestat nici un efect de fugă termică sau alte devieri de parametri. Starea bateriilor a fost inspectată ulterior de profesionişti cu certificarea rezultatelor.
Carcasa bateriei are zone de absorbţie a impactului, dar în acelaşi timp e proiectată pentru indestructibilitatea nu doar a celulelor, ci şi a circuitelor de răcire şi încălzire, şi a cablurilor şi furtunurilor.
Bateria Golden Brick a celor de la Geely a fost una din primele ce a obţinut certificatul oficial de conformitate, cu standardele aplicabile din iulie 2026, iar demonstraţia de acum e una pur voluntară, făcută de producător, pentru a arăta publicului cât de rezistentă e noua baterie.
Şi, dacă atât carcasa, cât şi celulele, rezistă sub greutatea şenilelor unui vehicul de 36 tone, atunci ele trebuie să reziste pe o maşină în orice scenariu, eliminând toate riscurile anterioare asociate cu aceste baterii în cazul unor accidente, când unele din ele luau foc după impact.
Toate astea arată spectaculos, dar partea cea mai curioasă e că din iulie 2026 şi producătorii occidentali care vor vrea să vândă maşini electrice în China, vor trebui să se conformeze aceloraşi standarde riguroase.
Poţi vedea un video cu o parte a experimentului cu tancul şi bateria chinezească pe Facebook.
1
3,419
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!