Olanda a construit prima navă europeană specializată în transportarea de CO2 lichid şi injectarea lui în sonde de mare adâncime în mări

Şantierul naval Niestern Sander, a celor de la Royal Wagenborg a construit şi lansat oficial prima navă europeană specializată în transportarea de CO2 lichid şi injectarea ui în sonde de mare adâncime în apele mărilor. Noua navă are numele de Carbon Destroyer 1 şi le aparţine celor de la Ineos Energy, parte din grupul petrochimic care a fondat şi producătorul auto Ineos Automotive. Noua navă va opera în beneficiul Danemarcei, urmând să îndeplinească rolul de transportare şi stocare a CO2-ului captat din atmosferă.

Noua navă are o zonă cargo cu rezervoare ce pot adăposti 5.000 tone de CO2 lichefiat, în rezervoare termoizolate cu sistem de management activ. Dioxidul de carbon are nevoie de -79 grade Celsius pentru a deveni lichid la presiune normală, însă temperatura necesară poate fi mult mai mare dacă se creşte presiunea. Chiar şi la 30 grade Celsius dioxidul de carbon poate fi lichid la o presiune de 72 bari. Dar 20 grade Celsius, e nevoie de 57 bari. E important ca temperatura să nu depăşească nivelul de 31,1 grade Celsius, când se atinge starea supercritică a CO-ului. Prin urmare, stocarea CO2-ului în formă lichidă poate fi ajustată mult mai flexibil pe o scară a temperaturii şi presiunii, faţă de multe alte gaze, ceea ce face întregul proces mai puţin energofag decât menţinerea hidrogenului în stare lichidă, spre exemplu.

Noua navă va prelua CO2-ul lichid din portul Esbjerg din Danemarca, acolo unde e construit un terminal de recepţie, stocare şi încărcare a CO2-ului lichid pe nave. Terminalul va avea 6 rezervoare uriaşe, şi e prevăzut să poată asigura mai multe asemenea nave în viitor cu CO2 lichid.

Foto: Imagine din procesul de construcţie a noii nave

CO2-ul lichid va proveni iniţial de la fabricile de producţie a biogazului din Danemarca. El va fi captat acolo local şi apoi a fi transportat cu camioane cu cisterne spre port, unde va fi stocat în rezervoare, iar ulterior transferat în rezervoarele navei.

De acolo, nava Carbon Destroyer 1 va trebui să navigheze circa 270 km către platforma Nini West, care extrăgea anterior petrol cu sonde de 1.800 metri adâncime sub fundul mării.

Din 2025 platforma nu mai extrage petrol, întrucât a epuizat rezervele din acea locaţie, şi a fost reutilată pentru următoarea etapă a existenţei sale, cea în care golurile din subteran, lăsate de petrolul extras vor fi reumplute cu CO2 lichid injectat acolo. Toată această locaţie a fost certificată pentru stocare sigură a CO2-ului lichid, fără riscuri ca acesta să evadeze din adâncuri şi să ajungă în mare, spre exemplu, spun cei de la Ineos.

Aici se vor putea injecta până la 450.000 tone de CO2 lichid anual. Deci, teoretic asta echivalează cu 90 călătorii ale navei Carbon Destroyer 1 în fiecare an. Platforma ar putea găzdui minim 4,5 milioane de tone, injectate acolo pe parcursul a 10 ani.

Locul nu e singurul de acest tip din apele din împrejurimile Danemarcei, ţara având mai multe asemenea locaţii unde a testat deja procese similare sau le pregăteşte pentru a fi parte dintr-un proces mai larg, în care Danemarca devine un hub european al lichefierii CO2 şi stocării lui în adâncuri, până la nivelul a milioane sau chiar zeci de milioane de tone anual, contribuind astfel nu doar la reducerea emisiilor CO2 din Europa, ci şi la extragerea emisiilor deja produse înapoi din atmosferă.

Întreg procesul are şi componente care sunt însoţite de propriile emisii CO2, care taie din beneficiul net, însă. Nava nu e anunţată a fi una electrică, sau cu hidrogen, detaliile tipului ei de propulsie rămânând deocamdată necunoscute. Însă acelaşi şantier naval olandez Wagenborg construieşte o altă navă cu specializare identică, bazată tot pe designul EasyMax, dar cu capacitate de transportare de 15.000 tone, iar ceva timp în urmă producătorul MAN Energy Solutions a anunţat că va echipa acea navă cu două motoare diesel de 16 cilindri. Deci, funcţionarea acelor motoare tot va genera CO2 în timpul transportării CO2-ului lichefiat spre platforma maritimă.

Şi apoi, CO2-ul e captat la sursă cu consum de energie, după care are loc transportarea lui cu camioane, despre care nu ştim dacă sunt electrice sau nu. În port va avea loc stocarea CO2-ului şi lichefierea lui, dar despre port ştim că e alimentat cu energie din surse regenerabile. În larg, pe platformă, e nevoie din nou de energie, atât a navei, cât şi a platformei pentru pomparea în adâncuri. Deci, sunt multe componente care ar trebui să fie toate cu zero emisii de CO2 pentru un scenariu ideal.

Însă cei de la Ineos şi autorităţile daneze spun că beneficiile nete sunt evidente şi tot acest efort e justificat, dacă ne dorim să minimizăm impactul climatic şi să trăim într-o lume mai curată.