Un Xiaomi SU7 electric a rămas funcţional după ce un camion a căzut peste el de la înălţime în China

14 Mai 2025, 20:20
Redacţia PiataAuto.md
Despre maşinile electrice se spune adeseori că pot rămâne nemişcate din cauza unei simple probleme de soft, iar într-un accident de severitate relativ uşoară bateria multora din ele va fi automat deconectată şi prin siguranţe pirotehnice, iar maşina va deveni imediat total imobilizată. Însă în China un Xiaomi SU7 electric a rămas funcţional după ce un camion a căzut peste el de la înălţime în China.
Accidentul s-a produs la 13 mai 2025, iar maşina electrică era un Xiaomi SU7 Max. Maşina era parcată pe o margine de drum, pe o porţiune de rampă care urca în sus alături de o altă stradă alăturată plană. Un camion şi-a pierdut controlul traiectoriei sale şi a lovit maşina electrică, împingând-o peste marginea rampei şi căzând de a câţiva metri înălţime împreună cu ea. Maşina electrică a căzut prima, răsturnată, iar camionul a ajuns deasupra ei.
Xiaomi a fost puternic şifonat, atât de la primul impact lateral în partea stângă a maşinii, cât şi de la căzătura ulterioară a camionului peste el. Întrucât maşina electrică era răsturnată, camionul a aterizat peste partea inferioară a maşinii, în zona în care se află bateria acesteia.
Bateria nu doar că nu a luat foc, dar întreaga celulă a habitaclului a maşinii a rămas întreagă, la fel ca şi structura carcasei bateriei.
La faţa locului a ajuns şi proprietarul maşinii electrice, care şi-a văzut maşina distrusă. O macara a repus-o pe picioare, şi trebuia să urmeze încărcarea maşinii pe o platformă. Dar proprietarul a dorit să-şi ia câteva obiecte din portbagajul faţă al maşinii, care se deschide prin comenzi vocale.
Acesta a putut deschide fără problema uşa din dreapta a maşinii, semn că integritatea celulei habitaclului a rămas admirabilă. Iar apoi a putut trezi maşina la viaţă, cu o mare parte din funcţiile ei disponibile, inclusiv multimedia. Şi a putut deschide portbagajul frontal prin comenzi vocale. Deci, maşina avea încă o mulţime din funcţiile sale active chiar şi după ce un camion a căzut peste ea de la înălţime.
Mai multe video-uri au fost publicate în reţelele sociale chinezeşti cu aceste momente, când toţi cei din preajmă fuseră impresionaţi că maşina a putut fi pornită, iar rezonanţa lor a fost uriaşă. Xiaomi nici că putea visa la o demonstraţie mai bună a calităţilor sale. Iar proprietarul spune că imediat ce va primit banii de la asigurare, va cumpăra o maşină identică.
Xiaomi are o caroserie construită în raport e 90% din oţel de înaltă rigiditatea sau aluminiu la unele componente mai mici. Rigiditatea sa torsională e de asemenea excepţională, fiind de 51.000 Nm/grad. Toţi montanţii celulei habitaclului sunt creaţi din oţel de rigiditate excepţional de mare, şi a fost declarat cel mai sigur sedan la testele locale de siguranţă.
Modul în care a rezistat bateria maşinii şi întreaga maşină se conformează perfect noilor standarde de siguranţă chinezeşti, anunţate de autorităţile chineze în vigoare începând cu anul viitor prin care în orice scenariu de accident sau perforare o baterie nu trebuie niciodată să ia foc sau să ducă la alte scenarii fatale, precum emiterea de fum toxic şi alte deznodăminte posibile.
În acest caz a fost un test involuntar de viaţă reală, dar a fost cea mai convingătoare demonstraţiei a siguranţei acestui model, dar şi a durabilităţii sale, dacă maşina a putut fi pornită după ce a îndurat căderea unui camion peste ea.
3
1,446
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!