(VIDEO) Jurnaliştii occidentali au testat încărcarea de 1 MW pe modelele BYD în China, arătând cifrele reale şi câţi kilometri se pot încărca în 5 minute
7 Mai 2025, 21:06 Redacţia PiataAuto.md
Chinezii de la BYD au lansat în luna martie arhitectura de 1.000 volţi şi 1.000 amperi pentru noile lor maşini electrice, ceea ce le permite încărcarea bateriilor cu o putere de până la 1.000 kW sau 1 MW, marcând astfel un record mondial şi anunţând iniţial că, la o asemenea putere, în 5 minute se poate încărca în baterie echivalentul a 400 km de autonomie. Pentru că nu existau staţii de încărcare atât de puternice, cei de la BYD au creat şi staţiile potrivite, de 1 MW putere. Apoi, în aprilie, au lansat şi primele două maşini cu noua arhitectură — Han L şi Tang L. Iar acum jurnaliştii occidentali au mers în China pentru a testa pe viu încărcarea de 1 MW pe modele BYD, arătând cifrele reală şi cuantificând şi echivalentul de kilometri de autonomie care poate fi încărcat în 5 minute.
Prima parte a testului a fost încărcarea cu două prize conectate simultan la SUV-ul electric Tang L. Spre deosebire de inginerii Mercedes, care la crearea lui CLA Electric l-au făcut compatibil doar cu staţiile de 800V, fiind imposibil ca acesta să fie încărcat la staţii de 400V, inginerii chinezi s-au gândit şi la o perioadă când staţiile de 1.000V vor fi încă rare şi au prevăzut două porturi de încărcare pe noile modele pentru prizele mai slabe, ca maşina să poată aduna astfel o putere decentă de circa 400 kW.
Jurnalistul spune că testul iniţial scurt a confirma că, la conectarea a două prize, la staţii mai slabe, puterile de 400 kW se atins relativ uşor. O maşină a fost încărcată de la 13% la 25% în doar 1 minut.
Acesta mai spune că BYD i-a informat că are deja circa 500 de staţii de 1.000 V instalate în doar o lună şi ar urma să aibă circa 4.000 în China în scurt timp.
La încărcarea a noile staţii BYD de 1.000 V şi de 1 MW putere, nu e nevoie de două porturi conectate, e suficient doar unul.
Puterea de 1.000 kW a fost atinsă la doar câteva clipe de la startul încărcării. Iar procentele bateriei cresc atât de repede, încât această putere maximă începe a scădea în mod firesc după nici un minut. Dar se menţine foarte mare oricum.
La ora 15:29, autonomia indicată de maşină în procesul încărcării era de 98 km, iar bateria avea 14,30%. La ora 15:33, peste aproximativ 4 minute, dar posibil incomplete, bateria avea deja 60,35%, iar autonomia era de 423 km. Deci, 325 km de autonomie, încărcate în 4 minute incomplete.
Jurnalistul spune că încărcarea maşinii a pornit de, fapt, de la 5%, când ecranul arăta doar puterea mare de 1.000 kW pe centru. Iar până la momentul când acel ecran s-a schimbat în regim de afişaj cu mai multe detalii, maşina ajunsese deja la 14,30%.
Conform imaginilor, dacă în 4 minute de cifre exacte surprinse maşina a încărcat 325 km de autonomie, atunci putem fi siguri că în 5 minute ea poate încărca cei 400 km anunţaţi şi promişi.
Mai mult ca atât, în imagini filmate de cei de la BYD la acelaşi eveniment, bateria a fost încărcată în timp de 4 minute şi 56 secunde de la 5% la 62,68%, autonomia crescând de la 35 km la până la 439 km. Deci, în mai puţin de 5 minute au fost puşi 404 km de autonomie! La iar la 62% bateria încă mai era încărcată cu 408 kW!