(VIDEO) Un experiment din 1977 le demonstra şoferilor cât de mult sunt afectate reacţiile şi precizia în condus de starea de ebrietate

2 Mai 2025, 16:32
Redacţia PiataAuto.md
În zilele noastre, practic toate ţările au legi drastice împotriva condusului în stare de ebrietate, şi nu mai există îndoială despre pericolul imens pe care consumul de alcool în cele mai diverse forme îl are asupra siguranţei rutiere. Dar acum 48 de ani, în 1977, legile erau mult mai tolerante faţă de acest fenomen, iar primele filme educative mai insistente abia erau produse şi difuzate. Un asemenea film, plasat în emisie pentru prima dată în ianuarie 1977 în Irlanda, a fost de curând publicat şi de un canal de YouTube irlandez, dedicat filmelor de arhivă. În acest video se poate vedea un experiment, care le demonstra şoferilor cât de mult sunt afectate reacţiile şi precizia în condus din cauza stării de ebrietate. Şi toate demonstraţiile sunt făcute cu maşini din acei ani, care nu aveau aproape niciun sistem de siguranţă de zilele noastre — nici ABS, nici ESP, nici camere video de marşarier şi vreun airbag.
În prima parte a experimentului, mai mulţi şoferi au fost puşi să manevreze o maşină prin spaţii curbate şi înguste, în stare de luciditate absolută, pe un circuit închis, dând în marşarier de mai multe ori şi descurcându-se cu manevre strânse.
Primul care a făcut-o a fost un şofer profesionist cu multă experienţă, care a fost bucuros să le arate celorlalţi că totul se poate face destul de repede, cu un pic de derapări controlate şi frână bruşte, simţind maşini. Că aşa se făcea pe atunci.
A urmat o şoferiţă cu un Mini, care a făcut manevrele mai încet, dar foarte bine oricum. Doar cu mai multă prudenţă.
Un alt şofer cu un MG n-a ratat să facă un derapaj mai lung, economisind o manevră de marşarier, demonstrându-şi abilităţile şi precizia manevrelor.
Dar apoi toţi şoferii au fost duşi într-un bar. Toţi au fost lăsaţi să consume alcool, notându-se cantităţile acestora. Şi au consumat cantităţi medii, pe care mulţi şoferi le considerau pe atunci drept oarecum „admisibile”.
Apoi au fost duşi într-un soi de laborator, unde li s-a măsurat alcoolemia cu un soi de etilotest, dar şi un test de sânge pentru a verifica valorile.
Şoferiţa cu Mini avea alcoolemia de 87 mg/100 ml, ceea ce o făcea deja să facă greşeli şi să lovească mai multe conuri din jurul său. Paradoxul e că pe atunci Irlanda admitea 100 mg/100 km, ceea ce azi ar fi inadmisibil, întrucât la un asemenea nivel oamenii nici măcar nu merg în linie dreaptă, darămite să mai conducă o maşină! Dar în acele timpuri, astea erau standardele, tocmai de asta era nevoie de educaţie de acest tip.
Un alt şofer încerca să demonstreze că se poate descurca bine cu o alcoolemie de 167 mg/100 ml, dar tot a lovit un indicator stop şi a greşit drumul.
Şoferul profesionist care a făcut prima demonstraţie în prima parte a experimentului a consumat 4 halbe de bere brună şi 7 whiskey-uri. Avea alcoolemie de 216 mg/100 km.
Acesta s-a rătăcit printre conuri, le-a lovit pe mai multe din ele, iar la final a urcat cu roţile spate pe o bordură, gata să iasă în decor.
Un alt şofer, cu o alcoolemie şi mai mare, abia manipula ambreiajul şi a tot lovit conuri unul după altul. Iar la final i s-a părut că a făcut totul bine.
Aşadar, demonstraţia era elocventă. Azi totul poată părea un pic bizar şi poate foarte curios. Dar anume asemenea filmuleţe, urmare de multe modificări legislative şi din nou educaţie, au educat şoferii că alcoolul şi condusul sunt incompatibile.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
1
2,596
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!