(VIDEO) Un mecanic suedez a revelat cum arată construcţia celui mai durabil motor Volvo din istorie, restaurând un exemplar

Volvo a produs mult timp motoare pe benzină ce erau considerate nemuritoare, care puteau rezista o întreagă viaţă de om. Acele motoare sunt cunoscute cu numele de Red Block, deşi noţiunea cuprinde mai multe variaţii de construcţie, cilindree şi putere. Dar inclusiv un asemenea motor a fost şi cel care deţine în prezent recordul mondial al maşinii cu cel mai mare parcurs documentat din istorie, de circa 5 milioane de kilometri, pe un Volvo P1800. Ei bine, de curând un mecanic suedez a pornit restaurarea unui asemenea motor clasic după ce acesta a stat nemişcat timp de 15 ani afară, învelit într-un soi de peliculă. Iar în procesul dezmembrării şi restaurării motorului, mecanicul a arăta elocvent cum se explică longevitatea acestui motor prin soluţii constructive ingenioase, multe din care nu mai sunt folosite de motoarele moderne.

Motorul restaurat e un unul cu numele de cod B230, iar scopul ar fi ca la final acest motor să fie instalat pe un Volvo 740 clasic.

Mecanicul explică de ce s-a apucat de restaurarea unui motor care a ajuns să stea 15 ani depozitat afară. Pentru că e unul din cele mai durabile motoare din istorie, într-atât de durabile, încât şi după o perioadă lungă de neglijare, are şanse să fie readus la viaţă.

Volvo a creat iniţial motorul B18 în anii 1960, conceput pentru a fi indestructibil. Arborele cotit era susţinut de 5 lagăre paliere, în loc de 3. Iar rulmenţii erau mai mari decât la motoarele V12 de Ferrari, care erau proiectate să susţină o putere mult mai mare.

Blocul motor şi toate componentele esenţiale erau realizat din fontă turnată şi produsă în Suedia, cu care această ţară se mândreşte în a fi cea mai bună din lume.

Fiind proiectat într-o perioadă în care inginerii nu puteau face simulări digitale ale rezistenţei materialelor, aceştia trebuiau să implanteze o rezervă imensă e rezistenţă în motoare, întrucât şi se ceruse să creeze un motor care nu se strică niciodată.

Ca să testeze durabilitatea, Volvo a pus câteva motoare B18 să ruleze la turaţii maxime, timp de 500 ore. Era echivalentul în a conduce 500 ore la 160 km/h, ceea ce ar fi echivalat cu parcurgerea a 80.000 km la limita de sus a turaţiilor. Motoarele n-au avut nicio problemă.

Nici asta n-a fost suficient pentru validarea durabilităţii, aşa că motoarele au fost puse şi pe maşini cu care s-a mers peste 1 milion de mile, adică 1,6 milioane km, fără vreo problemă.

Motorul care e restaurat acum e descendentul acestor creaţii inginereşti glorioase. Şi e clar că a fost pus departe din cauza defecţiunilor, cel mai probabil din cauza unor garnituri, dar a putut fi dezasamblat pas cu pas acum, iar interiorul lui nu părea atât de oribil precum exteriorul acoperit cu depuneri. Ba chiar arborele cu came părea a fi relativ bine păstrat.

Totuşi, motorul mai putea ascunde încă multe enigme. La deschiderea băii de ulei, spre exemplu, n-a curs nicio picătură de ulei.

A urmat scoaterea chiulasei şi descoperirea blocului cilindri, timp în care mecanicul povesteşte cum Volvo a elaborat apoi motorul B20 ca o versiune perfecţionată a lui B18, după care B21, lansat deja în 1975. Renumita serie Volvo 200 avea deja aceste motoare sub capotă. Unele motoare aveau deja chiulasă din aluminiu, pentru că Volvo îşi dorea şi dinamism de la ele, nu doar durabilitate. Iar astfel a apărut şi motorul cu indicele B230, despre care mecanicul spune că sunt adevăratele legende.

Motorul B230 a fost lansat în 1984 şi a fost culminarea a peste 20 de ani de inginerie şi perfecţionare. Era un motor făcut nu doar să reziste, dar să supravieţuiască oricăror condiţii, spune mecanicul. Existau şi aici câteva ipostaze, de la B230A cu carburator până la B230ET şi B230FT cu turbină.

Ceea ce face motorul B230 unic, spune mecanicul suedez, e modul în care e construit. Blocul e similar cu B23, dar are canale de ulei perfecţionate, canale de răcire mai bune şi lagăre paliere şi mai puternice. Cuzineţii erau de asemenea excepţional de durabili. Iar cureaua de distribuţie a fost proiectată să poată fi schimbată chiar şi în condiţii de garaj, cu unelte simple.

Revenind la motorul pe care-l restaurează suedezul, acesta a trimit chiulasa la o curăţare profundă la temperatură mare. Apoi a urmat o curăţire şi mai profundă, cu acţionare mecanică şi şlefuire. O procedură similară a urmat-o şi blocul motor.

A urmat curăţarea şi revopsirea blocului în culoare roşie. Pereţii interiori ai cilindrilor păreau să fie afectaţi, însă până la urmă s-a dovedit că era doar o decolorare, şi orice ar fi păţit anterior acest motor, a rezistat. Era obligatorie ca blocul să fie roşu. În anii 1970, Volvo a început a-şi vopsi motoarele în roşu cu B230 şi B21. Era o metodă de a distinge aceste motoare, prin puterea lor mai mare, dar culoarea roşie avea şi atribute practice, pe ea văzându-se mai uşor eventuale scurgeri de ulei sau defecte.

Galeria de admisie a fost sablată pentru a-şi recăpăta prospeţimea şi arăta impecabil, ca nouă iarăşi, după atâţia ani.

A urmat demontarea motorului vechi de la Volvo 740 şi pregătirea pentru instalarea celui nou. Motorul vechi a fost scos, aşa că maşina îşi aşteaptă deja motorul nou. Iar acesta ar urma să treacă printr-un proces de reconstrucţie minuţioasă, probabil într-un episod viitor. E fascinant, însă, că un mecanic atât de tânăr din Suedia are o admiraţie atât de mare pentru ingineria concepută acum 60 de ani şi mai mult. Şi munceşte cu atâta pasiune la ea acum.

Vezi totul în video-ul de mai jos. Poţi include subtitre cu traduceri automatizate în limba dorită din comenzile player-ului.