(VIDEO) Un tânăr youtuber din Austria a arătat pas cu pas procesul de reanimare a unui Mercedes E55 AMG din generaţia W211

22 Mai 2025, 18:49
Redacţia PiataAuto.md
Azi tot mai multe modele Mercedes-AMG trec la propulsie plug-in hibridă sau cel puţin mild hibridă şi, în timp ce puterea totală are de câştigat, senzaţiile de condus sunt discutabile mai ales în ochii pasionaţilor fideli ai acestor modele de performanţă. Toate astea ar putea suna ca un clişeu, ducându-se cu gândul la unii pasionaţi care au deja o vârstă mai mare şi sunt reticenţi faţă de schimbare, în timp ce pasionaţii tineri ar fi mult mai deschişi spre contribuţia electromotoarelor în modelele AMG. Dar un tânăr youtuber din Austria demonstrează elocvent că până şi cei mai tineri pasionaţi auto, atunci când trec de un anumit grad de abilităţi în condus şi o ardoare a pasiunii lor, ajung tot mai des să caută senzaţiile pure în maşinile ceva mai de demult. Acesta a relatat de curând procesul de reanimare pas cu pas a unui Mercedes E 55 AMG din generaţie W211, pe canalul său de YouTube, OG Schaefchen.
Maşina e produsă pe vremea când E-Class AMG avea motoare V8 imense şi totodată de pe vremea când indicele 55 însemna un motor de 5,5 litri sub capotă. Motorul era unul cu compresor mecanic şi producea 476 CP.
Pe atunci, despre acest model se spunea că ar fi putut fi şi mai rapid de atât, dacă ar fi primit o cutie de viteze pe măsura performanţei sale. Mercedes lansase noua cutie 7G-Tronic, dar ea putea rezista la doar 735 Nm. Motorul e pe E55 AMG livra mult mai mult şi ar fi distrus acea cutie, aşa că inginerii au decis să folosească o cutie AMG Speedshift cu 5 trepte, care rezista la 1.079 Nm. Dar modelul a fost oricum unul de succes, marcând recordul de cel mai bine vândut AMG până la acel moment din istorie, depăşit ulterior de C63 AMG.
Youtuber-ul austriac spune că maşina pe care a cumpărat-o era cel mai ieftin E 55 AMG din Austria, iar în scurt timp a devenit clar de ce. Motorul avea nevoie de o reparaţie profundă, la fel ca şi aproape întreaga maşină. Era o maşină cu o listă mare de probleme, dar tânărul şi-a dorit să o reanimeze.
Youtuber-ul şi-a dorit şi o revigorare a interiorului, cu modernizarea aspectului acestuia. A descoperit că poate vopsi chiar şi textilul plafonului şi montanţilor, pentru a le face negre. Au trebuit vopsite şi elementele din plastic, iar apoi s-a trecut şi la tapiţeria de piele, care avea urme de uzură şi puncte albe erodate.
Au urmat lucrări de polisare profundă a caroseriei, pentru a-i readuce luciul de altă dată. Youtuber-ul încerca să menţină costurile moderate pentru acest proiect şi nu neapărat era fixat de ideea de a păstra totul absolut original, ca la restaurarea unei maşini clasice, ci-şi dorea mai degrabă revigorarea maşinii până la nivelul uneia care să se simtă modernă.
Motorul părea că poate fi revigorat, dar cutia de viteze părea cu totul nepotrivită într-un tandem cu acest motor. Îi inhiba orice tentativă de performanţă. Aşa că youtuber-ul a ajuns la concluzia că, pe lângă un motor revigorat şi dus eventual la o putere mai mare, era nevoie de o cutie de viteze nouă. Şi cea mai indicată ar fi una de la ZF, cu 8 trepte — renumita 8HP.
E cutia de viteze prezentă pe un număr imens de maşini, inclusiv aproape toate BMW-urile moderne, şi chiar cele ai puternice muscle-car-uri americane. Desigur, calibrările sunt diferite între aceste modele, la fel ca şi convertorul de cuplu, dar tot ea e prezentă şi pe actualul BMW M3 G80, spre exemplu. Şi ea rezistă la 1.000 Nm.
După ce a scos cutia veche şi cât era în aşteptarea unor suporturi de motor noi, youtuber-ul şi amicii său s-au pus pe sudarea unui sistem nou de eşapament, care să-i scoată la iveală personalitatea maşinii.
Desigur, după montarea noii cutii de viteze, ea a trebuit „înţesată” electronic în sistemul de management al maşinii, ca totul să poată funcţiona corect.
N-a fost uşor, întrucât toţi parametrii de comunicare prin CanBus au trebuit identificaţi manual şi ajustaţi pentru a se înţelege cu noua cutie. Iar odată cu schimbarea cutiei, a trebuit instalat şi un levier electronic, preluat dintr-un BMW, pus pe consola unui Mercedes W211!
Youtuber-ul a montat apoi şi un o nouă rolă de supercharger pe Mercedes E55 AMG, care e mai mică în diametru şi ar trebui să se rotească mai repede, oferind mai multă putere. Puterea aşteptată în urma acestor modificări a fi de circa 700 CP şi 900 Nm cuplu maxim. Doar că la prima pornire a intervenit o problemă. În motor s-a auzit un sunet bizar. Şi după o inspectare, se pare că cineva a scăpat un buton în admisie, care a ajuns în interior.
Doar că până a urmă s-ar dovedit a fi o bucată de metal, desprinsă de undeva. A fost adus şi un endoscop pentru a vedea valvele şi pistoanele din interiorul cilindrilor. Şi cu ajutorul lui s-a văzut că pistoanele erau întregi, dar erau foarte multe bucăţi mică împrăştiate peste tot. Deci, nu e o reparaţie uşoară. Iar motorul era blocat.
Propulsorul a fost demontat de pe maşină şi a fost dezasamblat, iar în interior a fost un adevărat coşmar. Fostul proprietar n-a schimbat uleiul practic niciodată în 100.000 km. Şi toate componentele erau într-o stare deplorabilă, cu ulei vâscos, plin de reziduuri metalice.
Un piston era rupt, la fel ca şi blocul motorului în regiunea lui. Deci, era clar că e nevoie şi de un motor nou.
Din fericire, un motor bun la mâna a doua a putut fi cumpărat cu circa 2.500 euro. Şi acesta a fost montat pe maşină, cu tot cu compresorul modificat.
Cu noul motor, maşina a putut în sfârşit să fie condusă la adevărata sa glorie. Şi ea a devenit uimitor de rapidă în acceleraţie, graţie noii cutii, care schimbă trepte mult mai rapid decât cea veche.
Youtuber-ul a încercat să-i măsoare puterea pe un stand dinamometric, dar nu i-a reuşit din cauza configurării standului. A aflat doar că are un cuplu uriaş, care se apropie de 1.000 Nm.
Vezi totul în video-u de mai jos.
0
3,224
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!