(VIDEO) Un youtuber din Norvegia a descoperit că modelul electric Citroen e-C3 are autonomie derizorie în viaţa reală şi o mulţime de probleme şi scăpări
24 Mai 2025, 21:13 Redacţia PiataAuto.md
Cei de la Stellantis au lansat cu mari speranţe noul Citroen e-C3, redându-i o siluetă de hatchback cu gardă la sol sporită, cu adiere de SUV şi surprinzând lumea cu un preţ foarte apropiat de Dacia Spring, la o diferenţă de doar 2-3 mii euro pe atunci. Citroen anunţa şi o baterie LFP, fiind unul din primii producători care urmau calea chineză. Iar per total, maşina părea într-adevăr o sumă de calităţi foarte interesantă, la un preţ foarte accesibil. Un youtuber din Norvegia, însă, a descoperit de curând că modelul electric are o autonomie derizorie în viaţă reală şi o mulţime de probleme şi scăpări, care arată un cu totul alt tablou al exploatării acestei maşini franceze.
Bateria LFP are 44 kWh şi poate fi încărcată la o putere de până la 100 kW. Oficial, autonomia WTP e de 320 km, ceea ce nu e foarte mult pentru zilele noastre, dar e decent pentru un automobil atât de accesibil.
Partea admirabilă e că maşina e mai spaţioasă decât Dacia Spring, având şi o banchetă cu trei locuri în spate, deci cinci locuri în total, şi un portbagaj generos.
Dar imediat ce urci la volan constaţi micile ciudăţenii de soft ale maşinii, specifice unor modele Stellantis. Spre exemplu, maşina nu poate arăta consumul nicăieri, deşi are o setare pentru unitatea de măsură aceste consum. Youtuber-ul spune că a întrebat importatorul Citroen, care i-a confirmat că softul actual nu poate arăta cifra de consum pe bord.
De asemenea schimbarea limbii se face separat pentru ecranul cu rol de cadrane de bord din faţa şoferului şi pentru sistemul multimedia cu display central.
La fel şi ajustarea luminozităţii ecranului se face separat pentru cel central şi pentru cel cu rol de cadrane de bord. Şi nici unul din ele nu are ajustare automată a luminozităţii.
Întreg sistemul multimedia e o demonstraţie clară a unui soft simplist până la maxim, în care lucrurile sunt elementare ca programele de calculator de acum 30 de ani, iar folosirea devine absolut neintuitivă.
În 3 km de drum până la intrarea de pe autostradă, Citroen a consumat deja 3% din capacitatea bateriei sale.
În scurt timp s-a dovedit că autonomia maşinii e una derizorie la condus de autostradă, la 120 km/h. Peste doar 145 km de la start bateria coborâse de la 100% la doar 11%, şi mai avea doar 21 km de autonomie rămasă. Deci cam 166 de kilometri autonomie realistă pe autostradă.
Încărcarea s-a realizat la 90 kW putere doar pentru câteva clipe la început, după care puterea a scăzut la mai puţin de 80 kW.
Cel mai agasant, însă, că Citroen e-C3 îşi întrerupe încărcarea, dacă învârteşti cheia în contact pentru a porni maşina. Asta înseamnă că în condiţii de iarnă nu vei putea sta cu maşina şi climatizarea pornită, pentru a te încălzi în timpul acelei ore necesare pentru încărcarea bateriei. Iar vara nu vei putea folosi aerul condiţionat. Şi geamul trebuie coborât din timp, pentru că altfel trebuie să roteşti cheia.
Pentru a nu sta prea mult la prize, protagonistul, Bjorn, încarcă până la circa 60-65%. Doar că în condiţii de autostradă şi cu asemenea autonomie mică, asta înseamnă că uneori nu poţi merge prea mult şi trebuie să opreşti în avans pentru a reuşit să încarci. E ceea ce numim anxietate de autonomie, iar aici se manifestă în cea mai elocventă formă. Protagonistul a trebuit să facă a doua oprire după doar 51 km.
Aceste prime segmente au arătat că maşina are un consum real de 29,9 kWh/100 km, ceea ce e incredibil de mult.
A treia încărcare s-a făcut după alţi 70 km parcurşi pe autostradă, doar că de această dată puterea era limitată de maşină la doar 67 kW. Iar consumul pe ultimul segment se ridicase deja la 33 kWh/100 km.
Apoi, maşina s-a blocat şi nu mai permitea rotirea cheii în contact şi, respectiv, nu putea porni. A trebuit închisă şi lăsată o perioadă pentru a se trezi din nou la viaţă şi a permite deplasarea. S-a dovedit, însă, că era o problemă cu blocarea volanului, care trebuia doar mişcat un pic.
A fost nevoie de 12 opriri pentru încărcare pentru a parcurge 1.000 km. Câteva segmente au fost niţel mai lungi de 100 km dar majoritatea n-au ajuns la 100. Şi problemele cu softul cu imposibilitatea pornirii climatizării în timpul încărcării l-au făcut pe protagonist să spună că acest model francez e unul din cele mai proaste testate în ultimul timp. A fost nevoie de 12 ore şi 25 minute pentru a parcurge cei 1.000 km pe autostrăzi.