Cel mai mare feribot electric din lume va naviga între Helsinki şi Tallinn, având o întreagă centrală de baterii la bord

9 Iunie 2025, 23:45
Redacţia PiataAuto.md
Navele electrice încep a prinde tot mai mult teren în ultimii ani, iar printre ele feriboturile sunt printre cele mai fezabile, datorită distanţelor relativ scurte pe care le navighează. Însă, dacă unele feriboturi pe distanţe de doar câţiva kilometri au devenit electrice încă acum 7-8 ani sau mai mult şi îndeplinesc cu succes aceste misiuni, atunci distanţele mai mari devin fezabile abia acum, odată cu avansarea tehnologiilor de baterii. În una mai anunţam despre lansarea la apă a celui mai mare feribot electric din lume, numit China Zorrilla, construit în Australia pentru compania argentiniană Buquebus. Feribotul are 130 metri lungime şi 43 MWh de baterii, care cântăresc 250 tone, ceea ce e mai puţin decât echipamentul obişnuit pentru gaz LNG şi motoarele aferente, iar ruta pe care va naviga aceste e cuprinsă între Buenos Aires în Argentina şi Montevideo în Uruguay, pe o distanţă de 200 km. Ei bine, feribotul despre care vorbim azi va fi şi mai mare de atât şi va naviga între oraşul Tallinn din Estonia şi Helskinki, din Finlanda.
Feribotul electric China Zorrilla

Nava a fost deja proiectată sub forma unui concept iniţial, numit Helios, şi va fi operată de Viking Line. Ruta Tallinn-Helskini e una din cele mai lungi rute de feribot din Europa, fiind totodată şi foarte populară. Ea are 43 mile nautice, sau 80 km.
Foto: Schiţa noului cel mai mare feribot electric

Noul feribot va fi şi mai mare decât China Zorrilla, menţionat mai sus. Va măsura 195 metri lungime, deci va fi cu 65 metri mai lung. Va avea o lăţime de 30 metri şi va putea atinge o viteză de 23 noduri, aproximativ 43 km/h. Va fi o viteză mai mică de navigare decât actualele feriboturi cu combustie, iar decizia a fost luată, probabil, pentru a-i asigura un consum de energie mai bun.
Nava va putea lua la bord 2.000 de pasageri şi 650 de vehicule, mai având şi spaţii de aliniere a încărcăturilor cargo lor ce însumează 2 km în lungime.
Partea cea mai curioasă a acestui feribot electric e bateria sa. Nu a fost anunţată deocamdată formula exactă a propulsie, câte motoare or exista şi cine le va furniza, în schimb bateria sa e o adevărată centrală de baterii, iar putere necesară pentru încărca e similară cu un oraş mic!
Mai exact, noua navă va avea baterii ce vor însuma între 85 şi 100 MWh de capacitate, deci mai mult decât dublu faţă de nava argentiniană. Se pare că solicitările de navigare în Golful Finlandei sunt mai mare, sau pur şi simplu finlandezii vor să se asigure că au rezerve uriaşe de autonomie.
Nava va încărca de fiecare dată când va staţiona în porturi, iar puterea necesară încărcării bateriilor e de 30 MW! E o putere uriaşă, care a trebui asigurată probabil prin mai multe porturi MCS sau printr-un soi de pantograf special robotizat. Însă un oraş mic poate consuma o putere similară, deci această putere va fi simţită în sarcina reţelei din Finlanda şi mai ales din Estonia.
Decizia de a construi această navă a fost luată şi ea ar trebuie să fie gata în 2030-2031. Nava va fi şi o demonstraţie tehnologie a propulsie electrice pentru transporturile maritime, care ajunge a fi implementată pe una din cele mai populare şi solicitante rute europene de feribot.
2
1,951
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!