Construcţia unuia din cele mai mari parcuri eoliene din lume, situat în apele Marii Britanii, a fost suspendată, indicând provocările pe care le are această industrie

Acum jumătate de an, acum un an sau doi, ştirile despre noi şi noi parcuri eoliene, care-şi începeau sau finalizau construcţia, care-şi primeau aprobările şi investiţiile, sau care erau conectate la reţea şi începea a livra energie regenerabilă în reţea, apăreau cu o intensitate nemaivăzută. Era o perioadă atât de intensă, încât rândurile de aşteptare la mulţi producători de turbine eoliene erau de câţiva ani şi aceştia aveau comenzi de zeci de miliarde în aşteptare. Acum, rândurile sunt încă mari, iar majoritatea ţărilor încă mai continuă să investească resurse enorme, dar totodată se simt şi perturbări grave, mai ales la companiile care aveau o prezenţă mare în SUA şi care au fost nevoite sau au considerat că e mai precaut să îngheţe unele proiecte. Efectele schimbării priorităţilor de peste ocean s-au făcut simţite şi în alte regiuni ale lumii, iar unele simptome mai dureroase s-au făcut evidente în ultimele luni. Şi probabil cel mai elocvent exemplu e cel al parcului eolian Hornsea 4, situat în apele Marii Britanii şi totodată unul din cele mai mare din lume, construcţia căruia a fost suspendată.

Parcul Hornsea 4 era construit de compania daneză Orsted, unul din cei mai mari dezvoltatori de parcuri eoliene din lume. În luna mai, aceştia au anunţată că suspendă lucrările la parcul eolian Orsted 4, de 2,4 GW putere, dar atunci guvernul britanic anunţa că va depune toate eforturile de a discuta cu Orsted şi alte părţi interesante ca până la finele iunie suspendarea să fie anulată, iar construcţia parcului reluată. Acest termen s-a împlinit acum, şi Hornsea 4 a rămas suspendat pe o perioadă nedeterminată. Ba mai mult ca atât, între timp au fost reziliate şi contractele pentru furnizorii parcului eolian Hornsea 4.

În anunţul său, compania daneză menţiona că înfruntă condiţii macroeconomice dificile pe această piaţă, incluzând inflaţia mare, preţurile mai mari la materialele necesare. De asemenea, costurile turbinelor eoliene şi mai ales a cablurilor şi lucrărilor de instalare au crescut, şi în acest domeniu existând liste lungi de aşteptare pentru puţinele nave care pot face asemenea lucrări. Ratele mari la dobânzi, taie din atractivitatea acestor investiţii, mai spun danezii, indicând că unele ţări care aveau rate de bază mai mici acum menţin rate mai mari, ceea ce ridică toate costurile de investiţii. Dar, cea mai mare problemă indicată de Orsted era cea că noul proiect are un contract de diferenţă (CfD) semnat cu guvernul britanic — un mecanism care-i garantează investitorului un preţ fix de vânzare per MWh a electricităţii produse — care a devenit necompetitiv pentru Orsted.

Britanicii au semnat un asemenea contract cu Orsted în septembrie 2024 şi le garantau acestora un preţ de achiziţie de 58,87 lire sterline / MWh pentru energia produsă în Hornsea 4. Cifra era setată pentru anul de referinţă 2012, cu aplicarea indicelui de inflaţie de atunci până în fiecare an efectiv al vânzării electricităţii, deci efectiv preţul de vânzare pentru anul 2027 sau 2028 ar fi fost mult mai mare. Aplicând inflaţia de până în 2025, preţul de facto acum ar fi de circa 85 lire/MWh.

Hornsea 4, la o putere instalată de 2,4 GW, urma să aibă un factor de capacitate estimat între 45-50%, cu o medie luată drept calcul de 48,7%, care se baza pe experienţa parcurilor alăturate Hornsea1 şi Horsea 2. Asta înseamnă că la 2,4 GW putere, parcul ar fi produs în mediu 1,1688 GWh de electricitate în fiecare oră, sau 28,05 GWh electricitate la fiecare 24 ore. Pe an, asta se traduce în circa 10,24 TWh de electricitate, sau 10.240.000 MWh. La un preţ de 85 lire garantat per MWh, Orsted ar fi încasat 870,4 milioane de lire anual pentru electricitatea livrată, având un preţ garanta timp de 15 ani, cu indexarea la rata inflaţiei.

Nu e deloc puţin, mai ales că până şi la creşterile actuale din industrie, se estima că investiţia necesară într-un asemenea parc eolian mare şi complex în construcţie ar fi fost de circa 8,6-9,0 miliarde euro, ceea ce ar echivala cu 7,35-7,7 miliarde de lire. Deci, în 15 ani garantaţi, investiţia ar fi fost cu siguranţă recuperată, dar chiar şi aşa, Orsted a ales să o suspende, acuzând condiţii dificile din industrie. Şi aici ne putem aminti că după cei 15 ani garantaţi, turbinele mai continuă să funcţioneze, durata lor de viaţă fiind de minim 25 de ani, doar că ele ar vinde deja pe piaţa liberă.

Trebuie să menţionăm, însă, că tot Orsted a construit şi conectat deja la reţea parcul eolian Hornsea 1, de 1,2 GW, precum şi Hornsea 2, de 1,32 GW, iar acum e în toiul construcţiei proiectului Hornsea 3, care e cel mai mare dintre toate şi are 2,9 GW!

Foto: Harta celor 4 parcuri Hornsea

Prin urmare, compania are şi un istoric pozitiv, iar Hornsea 3, la cei 2,9 GW, are statutul de a fi cel mai mare parc eolian din lume aflat în proces de construcţie. Cel mai probabil, aici e vorba de faptul că reticenţa investiţiilor din acest domeniu i-a făcut pe cei de al Orsted mai degrabă să nu poată asigura acoperirea simultană şi a lui Hornsea 3, şi a lui Hornsea 4, iar danezii au ales să dea prioritate lui Hornsea 3, care e la o etapă mai avansată. De asemenea, faptul că Orsted a anulat două parcuri eoliene şi în SUA încă în 2023, în timpul când mediul era considerat mai prielnic, nu au ajutat-o să atragă mai multe investiţii, ci dimpotrivă, i-a adăugat un grad de risc în ochii investitorilor şi creditorilor. Iar astfel toată situaţia devine mult mai explicabilă.

Ce se va întâmpla cum? În Marea Britanie se aud voci furioase, care spun că Orsted trebuie pedepsit pentru o asemenea atitudine. Dar în acelaşi timp, compania a suspendat construcţia, ieşind din contractul de preţ fix garantat, însă şi-a păstrat dreptul asupra teritoriului maritim alocat şi dreptul la conexiune la reţeaua naţională electrică, semn că după ce reuşeşte să finalizeze Hornsea 3, ar putea veni şi timpul când va relua construcţia acestui parc eolian suspendat acum, Hornsea 4, eventul negociind un nou contract cu autorităţile britanice.

În acelaşi timp, e la fel de adevărat că suspendarea unui proiect atât de mare, de 2,4 GW, lasă goluri imense atât în planul de trecere la energie regenerabilă a Marii Britanii, cât şi în lista de comenzi a furnizorilor de turbine eoliene sau transformatoare uriaşe. În cazul transformatoarelor, cei de la Hitachi Energy s-au plâns deja că această decizie a celor de la Orsted le-a lăsat un gol imens în lista de comenzi, şi le-a dat o lecţie dureroasă faţă de riscurile de a accepta comenzi pentru asemenea proiecte mari, care nu întotdeauna sunt duse la capăt în termenii promişi sau iată, sunt suspendaţi cu rezilierea contractelor cu furnizorii, ca acum.

E clar, deci, că apele sunt ceva mai învolburate în această industrie. Energia regenerabilă e în continuare mai necesară ca oricând probabil, mai ales pentru ţările care înţeleg că miza nu e doar ecologia, ci şi independenţa şi securitatea energetică. Dar investiţiile necesare sunt masive şi aceste investiţii sunt de obicei internaţionale. Şi orice dezechilibru într-o pare a globului, produce unde de şoc în toată ţările conectate cu acea parte. Însă Marea Britanie spune că nu renunţă la planul său şi aminteşte că rămâne oricum un lider global la numărul şi scara imensă a parcurilor eoliene din apele sale, precum cele 3 parcuri Hornsea, de 5,4 GW cumulat, şi cele 4 componente ale unui alt parc, Dogger Bank, care mai însumează 4,8 GW putere.