După 3 săptămâni de când arde, Nava Morning Midas, cu 3.048 maşini chinezeşti la bord, s-a scufundat

25 Iunie 2025, 09:28
Redacţia PiataAuto.md
La 4 iunie 2025, nava Morning Midas, cu peste 3.000 maşini chinezeşti la bord, inclusiv electrice şi plug-in hibride, a luat foc în largul oceanului Pacific, la circa 1.900 km de portul Anchorage din Alaska şi circa 500 km de insulele Adak. Nava se deplasa din China spre Mexic, iar conform informaţiilor relatate de echipaj atunci, incendiul ar fi izbucnit de la o maşină electrică. Echipajul a încercat să-l stingă, dar nu a putut, iar un transportator de containere care trecea pe alături a preluat întreg echipajul, care s-a evacuat de pe navă cu ajutorul bărcilor de salvare. La 5 iunie apăruseră noi informaţii despre această navă, inclusiv numărul exact de maşini de fiecare tip, iar la 11 iunie apăruseră noi imagini şi informaţii cu nava arzând şi remarcam atunci că nava suferise topiri ale structurii carenei sale. Spuneam că doar condiţiile meteo bune menţin acele găuri deasupra liniei de plutire, însă soarta navei era practic pecetluită, fiind prea departe pentru operaţiuni de remorcare. Ei bine, aseară paza de coastă a SUA a anunţat că nava Morning Midas s-a scufundat.
Timp de 3 săptămâni nava a continuat să ardă şi să emită fum, iar un incendiu de o asemenea durată poate fi susţinut doar de bateriile cu litiu ale maşinilor electrice. Nava era prea departe în ocean pentru a se încerca stingerea completă a incendiului, întrucât transportarea echipamentului şi oamenilor necesari e extrem de dificilă, iar odată ce la bord nu mai erau oameni, asemenea operaţiuni sunt considerate deseori nejustificate din punct de vedere al riscului.
În cele 3 săptămâni, nava arzândă a fost în derivă, fiind purtată de curenţi şi ajungând la 450 mile de insulele Adak, sau circa 725 km.
Anunţul de ieri al Pazei de Coastă a SUA, cea care monitoriza situaţia, menţionează că luni, la ora 17:35 ora locală, nava şi-a pierdut flotanţa şi s-a răsturnat pe o parte, iar la scurt timp s-a scufundat în oceanul Pacific, care are o adâncime de aproximativ 5.000 metri în acea zonă.
Toate maşinile se aflau la bordul navei şi au ajuns acum pe fundul oceanului, împreună cu ambarcaţiunea. Paza de coastă confirmă încă o dată cifrele vehiculelor — 3.048 automobile chinezeşti în total, dintre care 70 maşini erau pur electrice, iar alte 681 maşini erau plug-in hibride, deci oricum aveau baterii relativ mari.
Pe lângă poluarea produsă de aceste maşini acum, nava mai avea la bord 350 tone de combustibil MGO şi alte 1.530 tone de combustibil VLSFO. Despre ultimul combustibil se ştia din start, VLSFO fiind un soi de păcură cu conţinut redus de sulf. Însă despre cele 350 tone se spunea anterior că ar fi gaz lichefiat, LNG, iar problema cu acest gaz e că el trebuie păstrat la temperaturi reduse pentru a rămâne lichid, în caz contrar riscând activarea unor valve de siguranţă şi emiterea lui în atmosferă sub formă de gaz metan obişnuit, cu efect major de gaz de seră. În condiţiile unei nave incendiate, acest gaz ar fi putut crea un deznodământ impredictibil. Doar că acum paza de coastă menţionează că nu era vorba de LNG, ci MGO, un combustibil numit uneori şi diesel marin, având o compoziţie similară motorinei, dar fiind mai puţin distilat, adaptat pentru motoarele navale.
Autorităţile americane spun că acum nu se remarcă semne de scurgeri de combustibil, cel mai probabil acesta fiind în continuare izolat în rezervoarele navei scufundate. Două nave specializate se află la faţa locului pentru a monitoriza situaţia şi a putea interveni dacă apar semne de scurgeri şi poluare. O altă navă, numită Endeavour şi specializată în absorbţia scurgerilor de combustibil marin din ape, e în drum spre locul scufundării pentru a putea interveni.
Chiar dacă scurgerile nu vor avea loc acum, acel combustibil ar trebui evacuat pe parcursul următoarelor luni, întrucât în caz contrar coroziunea va face ca rezervoarele de combustibil să să-şi piardă inevitabil etanşarea în timp şi să genereze scurgeri ulterioare.
O asemenea operaţiune făcută la 5.000 metri adâncime, însă, e aproape imposibilă din cauza presiunii hidrostatice enorme. Aceleaşi condiţii de temperaturi rece şi lipsă de oxigen din adâncuri reduc viteza coroziunii, unii combustibili ajung aproape solidificaţi şi reduc riscurile de scurgere.
Foto: Traseu navei Morning Midas şi locul producerii incendiului

Cazul de acum al navei Morning Midas e al doilea cunoscut din ultimii ani al unei navei care transportă maşini electrice şi care a luat foc şi apoi s-a scufundat. Cazul anterior al fost cel al navei Felicity Ace din Oceanul Atlantic, care avea aproape 4.000 de maşini la bord. Atunci ancheta oficială a concluzionat că incendiul a pornit de la un Porsche Taycan electric. Acea nava a ars două săptămâni, după care s-a scufundat. Şi acea navă avea combustibil la bord, iar din cauza adâncimii mari nimeni n-a mai evacuat combustibilul de la bordul ei.
Foto: Nava Felicity Ace, naufragiată în 2022
1
9,455
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!