După Xiaomi şi Huawei, acum şi BYD anunţă că începe testarea bateriilor cu stare solidă, cu autonomie de 1.875 km
21 Iunie 2025, 18:05 Redacţia PiataAuto.md
Concurenţa chineză are unele intensificări care nu se întâmplă nici măcar pe pieţele libere internaţionale. Ultima săptămână a fost marcată de o adevărată febră a producătorilor din China în a-şi anunţa elaborările de baterii cu stare solidă. Miercuri scriam despre Xiaomi, care a patentat tehnologia unei noi baterii cu stare solidă de 1.200 km autonomie. Joi scriam despre Huawei, care a anunţat progresul asupra elaborării unei baterii pe care o anunţase jumătate de an în urmă, şi a declarat că ea va avea până la 3.000 km autonomie şi va putea fi încărcată în 5 minute. Ei bine, acum şi BYD vine cu răspunsul său şi anunţă că are baterii cu stare solidă în dezvoltare, pe care le trece deja la faza de testare, iar acestea vor oferi până la 1.875 km autonomie.
De fapt, în noiembrie 2023, BYD anunţase startul construcţiei unei fabrici uriaşe pentru producţia bateriilor cu stare solidă, înainte ca acesta să fie dezvoltate. Acel anunţ se întâmpla după ce Northvolt anunţase o baterie cu stare solidă pe bază de sodiu-ion, iar BYD a vrut să-şi marcheze poziţia e lider, spunând că până va fi definitivată construcţia fabricii, va avea şi bateriile gata.
Doar că atunci cei de la BYD promiteau că ea va fi gata în 6 luni, deci acum un an. Iar până în prezent BYD încă nu a inaugurat nici fabrica, nici bateriile cu stare solidă în producţie. Şi nu se anunţa nimic despre ele, până n-au apărut conaţionalii de la Xiaomi şi Huawei să-şi anunţe propriile elaborări. Prin urmare, putem păstra o doză de scepticism faţă de avansarea reală a acestor baterii, gândindu-ne că sunt mari şanse ca bateriile să fie încă departe de validarea pentru producţia de serie, dar comunicarea se face pentru a păstra poziţia de pionierat în acest domeniu.
Totuşi, parametrii anunţaţi pentru noua baterie cu stare solidă sunt foarte curioşi. Chinezii spun că testează noile baterii pe modelul BYD Seal, concurent pentru Tesla Model 3, iar autonomia indicată de noile baterii pe acest model ar ajunge până la 1.875 km.
Densitatea energetică a noilor baterii e de 400 Wh/kg, iar viteza de încărcare ar fi atât de mare, încât în doar 12 minute aceste baterii ar încărca echivalentul a 1.500 km autonomie. Raportat la o autonomie totală de 1.875 km, asta ar fi echivalentul a 85% din capacitatea bateriei.
Desigur, toate aceste cifre sunt raportate la ciclul CLTC, valabil în China, dar până şi în WLTP cei 1.875 km s-ar traduce oricum într-o autonomie de circa 1.500 km.
De această dată chinezii de la BYD sunt mai precauţi în a anunţa termeni de plasare în producţie a acestei baterii. Aceştia anunţă că începând de acum şi până în 2027 vor testa minuţios noua baterie, iar în 2027 noua baterie va intra în producţia de serie.
Însă până în 2027 n-a mai rămas foarte mult şi dacă o asemenea baterie va exista cu adevărat atunci pe modelele BYD, dar şi a celorlalţi producători chinezi care şi-au anunţat elaborările cu stare solidă, atunci industria chineză îşi va asigura un decalaj şi mai mare faţă de restul lumii în materie de tehnologie a maşinilor electrice şi bateriilor.
Reamintim, bateriile cu stare solidă sunt cele care au electrolit solid, şi promit să fie imune la schimbări de temperatură, dar şi să ofere putere imensă de descărcare şi încărcare, cu o degradare aproape inexistentă în timp.