Noul Mercedes G-Class electric e un fiasco în vânzări, dealerii plângându-se că maşinile stau în loturi şi nimeni nu vrea să le cumpere
3 Iunie 2025, 09:46 Redacţia PiataAuto.md
Încă acum 4 ani, în septembrie 2021, Mercedes confirma oficial că pregăteşte un G-Class electric, dezvăluind şi un prim concept numit EQG. Au urmat ani de concepere a ingineriei, iar germanii au încercat să nu-şi dezamăgească fanii şi au păstrat cadrul dur, încorporând bateria între spaţiile acestuia. Au montat şi 4 electromotoare pe noul model electric, iar în aprilie 2023 prototipul în pregătire era deja oferit unor youtuberi pentru a fi testat în Austria, acolo unde are loc în mod tradiţional dezvoltarea lui G-Class. A mai trecut un an, iar în aprilie 2024 noul Mercedes G-Class electric se lansa cu un nume mult mai complicat, dar cu inginerie formidabilă. Acum putem spune că a trecut un an întreg de vânzări complete pe piaţă, iar noul model s-a dovedit a fi un fiasco în vânzări, dealerii din Germania, dar şi din multe alte ţări, plângându-se că maşinile stau în loturi ca plumbul şi nimeni nu vrea să le cumpere, chiar dacă versiunile cu combustie ale lui G-Class au vânzări bune, informează publicaţia germană Handelsblatt.
Mercedes-Benz G-Class Electric — sau G-Class G580 with EQ Technology, cum e denumirea lui oficială — are 4 electromotoare şi 4 cutii de transfer cu rol de demultiplicator de cuplu, câte una pentru fiecare roată. Cele 4 motoare îi conferă 587 CP şi 1.164 Nm. Fiecare electromotor e conectat printr-un reductor şi un semiax către roata care îi corespunde, iar aceste cuplări sunt oarecum mai simple şi mai rudimentare decât ne-am imagina, fiind făcute mai brut, ca să reziste în offroad.
G-Class electric are o baterie de 116 kWh, care îi oferă o autonomie oficială de 473 km, cea din viaţa reală fiind mai degrabă de până la 350 km. Modelul are, însă, funcţie de blocaje ale diferenţialelor, dar întrucât prezenţa a 4 electromotoare presupune lipsa diferenţialelor mecanice, funcţia de blocare face doar ca electromotoarele să livreze aceeaşi putere uniformă, indiferent de aderenţă.
Ei bine, după atâta efort de inginerie, îndreptat spre păstrarea caracterului veritabil de G-Class, modelul a avut parte de o primire frumoasă pe piaţă din partea celor care l-au testat, toţi indicând că rezultatul final e impresionant la nivel de performanţe offroad şi multe alte calităţi fireşti pentru un G-Class. Dar cumpărători, care să plătească de la 146.990 euro pentru a cumpăra un asemenea model, nu s-au găsit prea mulţi.
După un an complet de vânzări în Europa, doar 1.450 exemplare de G-Class electric au fost vândute, cam câte 120 pe lună. Pentru un model a cărui inginerie a fost elaborată profund timp de 3-4 ani, e o cifră foarte mică. Iar dealerii din Germania, care s-au aventura să comande exemplare în stoc, se plâng că aceste maşini electrice stau în parcări ca plumbul şi nu se găsesc cumpărători pentru ele.
Am putea să ne gândim că în alte regiuni ale lumii, mai prolifice pentru maşinile electrice, cifrele ar fi mai frumoase. Dar nu e aşa. Până şi în China, ţara renumită pentru vânzările sale de maşini electrice, Mercedes a vândut doar 58 exemplare de G-Class Electric într-un an, deşi lansarea modelului a avut loc acolo! Până şi în Suedia au fost vândute 60 exemplare într-un an, deci tot mai mult decât în China. Iar Coreea de Sud, o altă piaţă cu predilecţie pentru maşini electrice, a cuantificat 61 exemplare de G-Class electric vândute într-un an.
Foto: Mercedes G-Class electric, la lansarea sa oficială, care a avut loc în China
Niciun exemplar de G-Class electric nu a fost vândut în SUA, situaţia fiind de-a dreptul paradoxală, întrucât maşina e de ceva timp şi în oferta din SUA. Am putea înţelege cifre mici de vânzări, dar cifra de zero absolut e un fiasco de proporţii greu de înţeles, mai ales că acum o lună americanii testau G-Class electric alături de Hummer EV şi-l declarau mai bun, în mare parte.
Totuşi, când cei de la Mercedes au fost rugaţi de presa germană să comenteze vânzările lui G-Class electric, aceştia au spus că cifrele sunt conforme planurilor şi ţintelor pe care le aveau pentru el, fără a menţiona care erau aceste ţinte. E un produs de nişă, şi e normal să aibă vânzări mai mici — a fost răspunsul producătorului.
Acest fiasco în vânzări ar putea schimba şi planurile Mercedes pentru un G-Class mai mic, pe care producătorul îl planifica doar ca model electric. După eşecul de acum, se pare că germanii au de ales dacă pot dezvolta şi o versiune cu combustie pentru acel modele, sau dacă renunţă total la planurile de avea un mini-G-Class electric.