Producătorul elveţian de panouri fotovoltaice, care închidea cea mai mare fabrică europeană anul trecut, criticând UE şi dând drept exemplu SUA, a închis acum fabrica din SUA

Anul trecut, în februarie, scriam că producătorul elveţian de panouri fotovoltaice, Meyer Burger, îşi închidea cea mai mare fabrică a sa din Europa, localizată în Freiberg, Germania, criticând dur Uniunea Europeană pentru lipsa de politici ce ar fi ajutat producătorii de panouri fotovoltaice de pe continent să reziste concurenţei chinezeşti. Pe atunci, Meyer Burger dădea drept exemplu SUA, cu renumitul său Act de Reducere a Inflaţiei, care prevedea fonduri imense pentru producătorii de tehnologii avansate, inclusiv cele conectate cu energia regenerabilă. Şi Meyer Burger a ales atunci să închidă fabrica din Germania şi să investească masiv în SUA. Dar, în doar 15 luni situaţia din SUA şi priorităţile politicilor de acolo s-au schimbat enorm, iar acum acelaşi producător elveţian Meyer Burger a anunţat închiderea fabricii sale din SUA, situată în Goodyear, Arizona, şi concedierea tuturor celor 282 de angajaţi.

Foto: Producţie de panouri fotovoltaice Meyer Burger

Fabrica închisă anul trecut în Germania avea o putere de producţie imensă, de 1 GW putere instalată cumulată anual, iar planurile anterioare stipulau o lărgire a capacităţii până la 1,4 GW. Şi randamentul ei era excepţional, puterea de 1 GW fiind asigurată cu doar 500 angajaţi.

Fabrica din Germania era localizată în orăşelul Freiberg din fosta Germanie de Est, într-o zonă subdezvoltată economic. Când au decis să construiască fabrica acolo, elveţienii ascultaseră încurajările statului german de a investi în aceste zone, pentru a ajuta şi regiunile din fosta Germanie de Est să devină progresiste în tehnologii şi economie, aducând producţie cu tehnologii de top. Randamentul excepţional al fabricii se datora roboţilor şi utilajelor industriale avansate. Dar şi cu acest randament inteligent, gândit de elveţieni, fabrica din Germania a fost închisă, Meyer Burger acuzând atunci direct statul german şi UE de inacţiune la solicitările sale.

Şi asta pentru că mai devreme, în ianuarie 2024 Meyer Burger anunţase public că industria panourilor fotovoltaice din Europa e în impas, iar condiţiile de operare în Germania şi în Europa erau calificate ca fiind dincolo de orice raţionament de competitivitate. Producătorul a cerut atunci public statului german să se implice printr-un program de susţinere a industriei şi a fabricii sale ca o prioritate strategică pentru economie şi siguranţă energetică, cerând acţiuni măcar apropiate de cele din SUA, prin Actul de Reducere a Inflaţiei, nemaivorbind de China, unde producătorii au beneficiat decenii la rând de susţineri imense de stat, după cum chiar presa germană constatase în reportaje de investigaţie şi analiză.

Solicitările celor de la Meyer Burger erau justificate de calitatea lor de pionierat tehnologic în industrie, istoria şi experienţa lor fiind enormă şi unică în lume. În multe domenii există companii care au inventat la timpul lor tehnologii definitorii pentru domeniile care activează şi acestea au ajuns să stea la baza întregii industrii. Siemens a inventat generatoarele electrice şi locomotivele electrice şi multe alte produse, care au impulsionat atât dezvoltarea hidrocentralelor şi centralelor electrice de toate timpurile, cât şi căile ferate electrificate şi tramvaiele urbane. Danezii de la Vestas au inventat forma modernă a turbinelor eoliene, pe care azi o foloseşte cam toată industria, cu mici variaţii. Într-un mod similar, cei de la Meyer Burger au inventat construcţia modernă a panourilor fotovoltaice încă la sfârşitul anilor 90, compania propriu-zisă existând din anii 1950 în Elveţia.

La început, Meyer Burger producea în Elveţia tot felul de utilaje şi strunguri, inclusiv strunguri de prelucrare e pietrelor dure pentru ceasurile elveţiene. Devenise un producător de utilaje industriale create pentru prelucrarea celor mai pretenţioase materiale din natură şi tot aşa a elaborat primele utilaje de prelucrare a siliciului pentru panouri fotovoltaice la scară industrială, definitivând şi construcţia panourilor, în straturile de bază pe care le ştim azi.

La începutul anilor 2000, cei de la Meyer Burger au adoptat total această nouă specializare a lor, şi au cumpărat multe alte companii care le puteau fi utile din întreg lanţul de producţie de panouri fotovoltaice, aşa cum gândiseră ei aceste etape. Au devenit rapid prima companie din lume care şi-a creat infrastructura şi abilităţile pentru a putea produce toate utilajele industriale necesare fabricării panourilor şi totodată care putea fabrica toate componentele ce ajungeau în panourile fotovoltaice finale. Deci, chiar şi până în prezent, această companie elveţiană nu cumpăra celule de la chinezi şi le asambla într-un panou final, cum fac mulţi producători, ci producea absolut toată ierarhia verticală a componentelor, de la primele materiale brute prelucrate, până la asamblarea finală, iar pe deasupra ea îşi producea şi utilajele pentru părţile cele mai fine de producţie, după care, la utilajele de asamblare finală se putea miza şi pe roboţi industriali produşi de alţi giganţi europeni, precum ABB.

Toată această istorie şi experienţă înseamnă o valoare imensă a know-how-ului adunat de-a lungul timpului de această companie. Este ceea ce merită de obicei atributul de producător strategic, pentru că e un producător care deţine totul pentru a asigura ciclul complet de fabricare. Să pierzi un asemenea producător din ţara ta, înseamnă să pierzi nu doar un lider al industriei, ci şi un adevărat simbol al acesteia. Şi totuşi, Germania l-a pierdut acum un an, întrucât nu a venit cu un program de răspuns. Pe atunci, Meyer Burger anunţa că toată capacitatea pierdută de Germania, inclusiv creşterile de producţie ce trebuiau realizate, se vor materializa în SUA, acolo unde producătorul elveţian urma să construiască o fabrică, beneficiind de susţineri guvernamentale imense în baza acelui act de reducere a inflaţiei, menţionat mai sus.

Ei bine, acea fabrică a fost construită şi a ajuns la exact aceeaşi capacitate de 1 GW, ca şi cea pierdută de Germania. În mod similar, şi fabrica din Arizona planifica să ajungă la 1,4 GW. Şi acea fabrică abia de are câteva săptămâni de când a început a funcţiona.

Dar banii promişi de programe guvernamentale nu mai vin în SUA, pentru că multe din fondurile agreate anterior au fost suspendate în contextul noii administraţii. Elveţienii s-au pomenit în situaţia în care nu mai pot primi banii pe care contau, sau cel puţin o parte din acei bani, întrucât asemenea programe se realizează de obicei prin debursări succesive. Iar asta a subminat imediat viabilitatea întregului proiect al fabricii din Arizona, care s-a pomenit cu bilanţuri financiare împovărătoare.

În decembrie, Meyer Burger a asigurat o finanţare de 40 milioane de dolari pentru a continua lucrările la fabrică, mizând pe faptul că perioada tumultoasă va fi temporară. Însă acum fabrica a ajuns în impas, iar producţia de acolo ar trebui să se desfăşoare mult timp la capacitate maximă pentru a putea conta pe o rambursare a investiţiilor pe bază comercială firească.

Şi aici vine a doua problemă a localizării în SUA din prezent. În aceeaşi prismă nouă a priorităţilor din SUA, noile proiecte ale unor parcuri fotovoltaice sunt puse pe pauză aproape unanim, foarte puţini mai continuând să investească. Cei mai mulţi nu vor să o facă, pentru că nu au garanţia că vor putea vinde acea energie şi-şi vor putea recupera investiţiile. Iar asta înseamnă că fabrica din SUA a celor de la Meyer Burger nu va putea visa la funcţionarea la capacităţi maxime. În perioada administraţiei Biden, multe din aceste proiecte de parcuri fotovoltaice obţineau subvenţii în măsura în care componentele erau de origine din SUA. Şi tocmai acolo era rolul elveţienilor, să asigure producţia în SUA a panourilor, în întregul lor ciclu. Acum, noua administraţie Trump nu e o susţinătoare a proiectelor de energie regenerabilă şi astfel, lăsaţi fără susţinere, acei dezvoltatori de parcuri fotovoltaice nu mai vor să continue investiţiile. Iar întrucât politica tarifară din SUA a făcut multe ţări să adopte taxe de import de răspuns la importul multor componente produse în SUA şi importate în ţara lor, elveţienii nu prea pot miza să producă acele panouri în SUA şi să le vândă în Canada sau Mexic, sau alte regiuni ale lumii.

Prin urmare, fabrica elveţiană din SUA s-a pomenit acum într-o poziţie de şah şi mat, în care orice efort e inutil, iar singura mişcare e răsturnarea singurei piese rămase şi declararea pierderii. Ce va face Meyer Burger mai departe încă nu se ştie. Poate va reconsidera aceeaşi capacitate în altă ţară, sau poate va avea nevoie de o perioadă de recuperare. Dar e uimitor cât de mult s-au schimbat lucrurile în doar 15 luni. Şi e uimitor cum o miză greşită într-un context atât de schimbător poate duce până şi unul din cei mai experimentaţi producători la marginea abisului. Pentru că toată această istorie a celor de la Meyer Burger din ultimii ani are impact inevitabil şi asupra bilanţurilor lor finale ca şi companie globală.