(VIDEO) Un brazilian a parcurs 220 mii km cu cel mai accesibil model electric BYD, Dolphin, şi a arătat starea în care a ajuns acesta
8 Iunie 2025, 13:29 Redacţia PiataAuto.md
BYD Dolphin e cel mai accesibil model electric din gama BYD, fiind vândut în multe ţări la un preţ de sub 10 mii de dolari, ceea ce-l face un model de succes enorm acolo unde taxele suplimentare nu-i afectează prea mult preţul. Dar, asemenea maşini micuţe electrice, sunt cumpărat de cele mai multe ori de cei care le exploatează urban şi regional, şi nu prea ating cifre foarte mare de parcurs cu ele. Totuşi, un brazilian a atins 220 mii km cu acest model BYD şi a arătat de curând starea în care a ajuns acesta.
Maşina e una standard, cu un electromotor de 95 CP şi cu o baterie LFP de 45 kWh. Cifra oficială de autonomie NEDC e de 405 km. Partea curioasă e că acest BYD a adunat cei 220.000 km în doar doi ani de exploatare!
Un asemenea parcurs a fost posibil pentru că maşina e implicată într-un serviciu de ride sharing. Proprietarul spune că a avut şi un mic accident cu ea în acest intreval, dar după 6 zile maşina a fost înapoi în mişcare.
Plăcuţele de frână n-au fost schimbate până în prezent, şi ar putea să mai reziste până la 300.000 km, datorită regenerării. La 210.000 a fost instalat al doilea set de anvelope noi, fără a le lua în calcul pe cele din uzină.
Maşina e într-o condiţie estetică foarte bună, proprietarul său având grijă specială de ea, după cum mărturiseşte chiar el.
Proprietarul mai spune că bateria e cea originală şi chiar şi acum, când e încărcată la 100%, arată aceeaşi autonomie posibilă de 405 km, ca şi atunci când era nouă. Deci, bateria LFP pare să fi rezistat foarte bine climei calde braziliene.
Pentru că o maşină de ride sharing, au fost arătate şi scaunele, cu starea lor, care au rezistat foarte bine acestei utilizări intense de a aduna 220.000 km în mai puţin de doi ani.
Secretul aici pare să fie în atitudinea aia clasică a şoferului, care are o grijă specială, cu multă dedicaţie, faţă de maşina sa. Dar păstrarea maşinii n-ar fi fost posibilă dacă nu exista şi o fiabilitate inerentă în ea, şi maşina ar fi generat nenumărate defecţiuni.
Deci, se pare că până la urmă chinezii au reuşit să creeze o maşină electrică ultra accesibilă, care are şi o fiabilitate exemplară. Cel puţin asta e confirmarea oferită de acest BYD Dolphin din Brazilia.
Vezi totul în video-ul de mai jos. Poţi include subtitre cu traduceri automatizate în limba dorită din comenzile player-ului.