(VIDEO) Xiaomi SU7 Ultra a devenit cel mai rapid model electric de pe Nurburgring, detronând hypercar-ul Rimac Nevera

12 Iunie 2025, 00:11
Redacţia PiataAuto.md
În toamna anului trecut, chinezii de la Xiaomi au realizat un record remarcabil pe Nurburgring pentru o maşină electrică, şi au făcut-o cu un prototip SU7 Ultra, chiar înainte de lansarea modelului de serie. Deci, tehnic vorbind, acel model nu putea pretinde la titlul de cel mai rapid model electric, însă chinezii promiseseră că vor reveni ulterior şi cu versiunea de serie. Ei bine, acum aceştia au făcut-o şi au spulberat tot clasamentul electricelor de pe Nurburgring, detronând modele precum Tesla Model S Plaid (7:25,2), Porsche Taycan Turbo GT (7:07,5) şi chiar Rimac Nevera (7:05,2).
Chinezii au fost foarte aproape de timpul lui Rimac Nevera, Xiaomi SU7 Ultra marcând un timp de 7:04,957. Deci, doar câteva fracţiuni de secundă în avans i-au asigurat un nou record mondial lui Xiaomi SU7 Ultra.
Timpul e uşor mai mare decât cel atins de prototipul Xiaomi din toamnă, de 6:46,784, însă acolo prototipul era cu câteva sute de kilograme mai uşor.
Chinezii spun că exemplarul de acum e unul de serie, echipat doar cu pachetul opţional de circuit, şi a atins acest timp la prima sa încercare.
Acest rezultat e fenomenal în raport cu Rimac Nevera, pentru că Xiaomi SU7 Ultra are 1.548 CP, în timp ce Rimac Nevera are 1.914 CP, deci o e diferenţă uriaşă în puterea celor două. Pe lângă asta, Rimac are 4 electromotoare, câte unul pentru fiecare roată, în timp ce Xiaomi SU7 Ultra are 3 electromotoare.
Acceleraţia lui Xiaomi de la 0 la 100 km/h ia doar 1,98 secunde, iar viteza maximă trece dincolo de 350 km/h. În imaginile publicate de chinezi de pe circuit se pot vedea acceleraţiile intense, dar şi vitezele de peste 300 km/h atinse de modelul electrice pe fâşiile drepte de circuit.
De fapt, viteza maximă atinsă acum de Xiaomi SU7 pe Nurburgring, conform datelor GPS, a fost de 346 km/h. Iar viteza atinsă acum îl face nu doar cel mai rapid model electric de pe Nurburgring, ci şi cel mai rapid sedan, dintre toate tipurile de propulsie, detronându-l pe Maserati Ghibli 334 Ultima, care atinsese 334 km/h.
La fel de uimitor e că Xiaomi reuşeşte atingerea acestui record cu versiunea de performanţă a primului său model de automobil pe care-l produce vreodată. Iar întreaga companie a fost fondată abia în 2010, deci vorbim de o companie extrem de tânără faţă de producători precum Porsche sau mulţi alţii cu istorie de peste un secol.
Vezi mai jos şi video-ul cu turul complet al lui Xiaomi SU7 Ultra pe Nurburgring.
2
6,328
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!