A devenit clar de ce şeful Porsche a expediat scrisoarea alarmantă către angajaţi, profiturile companiei s-au prăbuşit şi se impun decizii drastice

26 Iulie 2025, 13:04
Ilie Toma
Acum câteva zile, publicam un articol despre o scrisoare alarmantă, expediată de şeful Porsche, Oliver Blume, către toţi angajaţii Porsche, în care acesta îi anunţa că s-a ajuns într-o situaţie dificilă şi vor trebui făcute noi reduceri de costuri. Şeful Porsche fusese neaşteptat de sincer şi le explica angajaţilor că modelul de business al Porsche nu mai funcţionează, că în China aproape că a dispărut nişa lor în întregime şi că nu mai pot concura acolo cu mărcile locale şi cu schimbarea de preferinţe a publicului din China. Piaţa SUA le-a dat o provocare dură nouă, prin tarife, şi chiar şi Europa şi Germania au adus scăderi pentru Porsche, scria şeful către angajaţii săi. Şeful Porsche le mai spunea angajaţilor, că, de fapt, „rezultatele pe care încă suntem capabili să le mai atingem în 2025 se datorează în mare parte investiţiilor profunde pe care le-am făcut în trecut” şi le spunea că aceste rezultate scad într-un ritm îngrijorător. Acum a devenit şi mai clar de ce şeful Porsche a expediat această scrisoare către angajaţii săi — publicarea rezultatelor din trimestrul 2 a revelat că profiturile Porsche s-au prăbuşit cu 91% şi se impun decizii drastice.
Anul trecut, în 2024, Porsche înregistra un profit de 1,696 miliarde euro în trimestrul 2, fiind încă una din companiile de top în randament şi profit, operând la o marjă de profit de 17,8%. În trimestrul 2 al acestui an, însă, Porsche a înregistrat doar 154 milioane euro în profit, cifra scăzând cu 1,542 miliarde euro, sau cu -90,9%.
Acum Porsche operează la o marjă de profit de doar 1,9%, la limita de a intra deja în zona de pierderi. Asta se datorează şi scăderii generale de vânzări, de la 81 mii exemplare vândute în trimestrul 2 al anului trecut, la 70 mii automobile în trimestrul 2 al acestui an.
Profitul companiei a fost afectat şi de aceste scăderi de vânzări, care au determinat încasări din vânzări cu 1,2 miliarde de euro mai mici, dar şi de absorbţia costurilor adiţionale pentru tarifele din SUA în perioada iniţială, care au mai consumat 300 milioane de euro din fondurile Porsche.
Pe lângă asta, structura vânzărilor Porsche s-a schimbat. Cayenne a scăzut puternic în vânzări, nemaifiind un model foarte nou şi nefiind preferat la fel de mult în ţările care generau vânzări mai mari. Macan a devenit cel mai vândut model din gamă dar aproape 60% din aceste vânzări îi revin lui Macan EV, modelul electric care generează o marjă mai mică de profit din cauza tuturor problemelor de dezvoltare pe care le-a avut şi care i-a generat şi întârzieri enorme.
Pe lângă asta, modelul de top din gamă, Porsche 911, a scăzut în vânzări în prima jumătate a acestui an din cauza lansărilor „întârziate şi ambigue”, după cum sunt descrise chiar de Porsche, a noilor versiuni, cu motoare hibride. Deci până şi aici, în inima mărcii Porsche, pe modelul care genera cea mai mare profitabilitatea, sunt probleme, inclusiv determinate de versiunile hibride.
Şi nici modelele mai ieftine 718 n-o duc bine, în Europa vânzările lor fiind foarte limitate din cauza problemelor de securitate cibernetică pe care le au aceste modele. Şi Porsche oricum planifica să le pensioneze în 2025, doar că modelele electrice succesoare sunt departe de a fi pregătite, şi chiar se vorbeşte de renunţarea la ele.
Prin urmare, situaţia de acum a celor de la Porsche, cu scădere de profit de -91%, e doar preludiul adevăratei furtuni care urmează. Porsche are un Cayenne nu tocmai nou în gamă, iar multe din pieţele unde acesta era vândut bine sunt afectate de alţi factori precum tarifele sau schimbări profunde de preferinţe. Macan e singurul care mai înregistrează vânzări bune, dar, de fapt, doar 60% din vânzări sunt ale versiunii electrice, singura vândute în multe regiuni ale lumii şi cifrele totale mai frumoase sunt determinate de pieţe emergente. Porsche 911 facelift scade în vânzări din cauza că noul model a fost lansat cu întârzieri, iar versiunile hibride n-au întâmpinat un entuziasm la fel de mare printre fani, pe cât aştepta producătorul. Porsche 718 în toate caroseriile sunt disponibile doar limitat şi sunt şi ele la final de carieră. Taycan are vânzări slabe, în ciuda facelift-uli de anul trecut, doar 8.302 maşini fiind vândute în 6 luni. Chiar şi Panamera înregistrează mai multe vânzări, la 10.496 maşini în 6 luni. Dar problema adevărată e că Porsche nu are succesori pregătiţi pentru aceste modele, care ar garanta succesul.
Modele 718 sunt departe de a fi gata din cauza că au fost proiectate cu baterii ale companiei falimentare Northvolt. Iar viitorul Cayenne se dorea a fi un model pur electric, ba chiar unul cu 7 locuri şi ultimele imagini spion şi informaţii arată că viitorul Cayenne va fi anume electric. Deci, Porsche are şanse să rămână în multe regiuni fără SUV-uri cu combustie, care i-au garantat succesul şi marile profituri în ultimii 20 de ani.
Aşadar, perspectiva e foarte incertă, iar pe termen scurt nu există modele care să fi venit acum pe piaţă şi să dea un imbold masiv de revenire. Tocmai de asta, scrisoarea şefului Porsche pare să fi fost o manieră decentă şi onestă de a-i prevenit pe angajaţi din prima sursă, care aceştia să nu afle din presă, despre situaţia extrem de gravă în care a ajuns compania şi despre tăierile drastice de angajaţi şi costuri care vor urma în perioada următoare, pentru a se încerca să se minimizeze acest efect.
Marea întrebare este dacă Porsche va putea fi salvat fără a-şi trăda identitatea şi imaginea sa de maşină perfecţionistă, fără compromisuri inginereşti.
Foto: Şeful Porsche, Oliver Blume

Iar când spunem asta, o facem pentru că în acest informaţii despre scăderea profiturilor Porsche, am observat o laudă a acţiunilor Audi din China, care a renunţat la propria emblemă cu patru inele acolo şi a lansat un model cu marcă AUDI scrie doar cu majuscule, creat pe o platformă chinezească. Şi germanii spun că acea decizie Audi începe a aduce roade în China, deşi profitul total Audi este la fel într-o scădere drastică, de la 1,515 miliarde euro la 550 milioane, deci -63,7%.
Faptul că grupul VW ţine să aducă exemplul Audi din China ca unul pozitiv poate însemna că şi Porsche va fi nevoit să ia decizii drastice pentru revigorare în China, acolo unde spune că segmentul său a dispărut. Doar că asta riscă să-i submineze total imaginea la nivel internaţional. Acum, Porsche e o marcă ce fabrică maşini doar în Germania şi asta pare o vulnerabilitate pe termen scurt din cauza tarifelor şi problemelor din China. Dar pe termen lung, asta era însăşi esenţa mărcii Porsche. Şi această esenţă e sub mare pericol acum. Pentru că la -91% scădere de profituri, care sunt abia un preludiu pentru trimestre viitoare în pierderi de sute de milioane, deciziile vor fi drastice, uneori chiar dramatice, după cum îşi informa şeful Porsche angajaţii.
Şi am putea să spunem şi aici că modelele electrice Porsche sunt parţial de vină, dar n-ar fi o remarcă absolut corectă. Nu a fost o greşeală să se dezvolte modele electrice Porsche. A fost o greşeală întârzierea lor cu 2-3 ani pe piaţă şi formarea de goluri masive, pe de o parte, iar pe de altă parte a fost greşeală enormă să se renunţe la dezvoltarea de noi generaţii de modele şi motoare cu combustie. Porsche, cel care a putut pe ultima sută de metri să introducă o excepţie în legislaţia UE pentru motoare cu combustie alimentate cu combustibili sintetici şi cel care are deja tehnologia de producţie a metanolului şi benzinei sintetice, trebuia să ştie cel mai bine că motoare cu combustie pot avea un viitor. Şefii grupului VW au fost mai puţin vizionari decât un Mate Rimac, căruia i-au încredinţat marca Bugatti şi care i-a convins să nu facă ceea ce voiau aceştia şi pentru Bugatti, să treacă doar la un model electric pe Tourbillon. Omul geniu care a creat modelul electric Rimac Nevera a luptat pentru păstrarea unui Bugatti cu combustie şi a creat un motor superb V16, demonstrându-le clar lor şi întregii lumi că oamenii avuţi nu mai văd maşinile electrice ca pe obiecte pe care să le poţi colecţiona şi creşte valoarea în timp. Azi noul Bugatti Tourbillon are în continuare comenzi frumoase şi glorie. Rimac Nevera, însă, n-a reuşit să vândă nici măcar exemplarele iniţiale dorite, deşi toţi apreciază genialitatea ingineriei sale. La fel e şi cu Porsche. Există un entuziasm pentru modelele electrice ale mărcii, care sunt cu adevărat bune, dar el trebuia să fie complementar pentru modelele cu combustie. Renunţarea la dezvoltarea de noi modele cu motoare superbe cu combustie i-a adus acum pe cei de la Porsche în faţa unui gol imens săpat chiar sub pilonii pe care se ţine această marcă. Iar faptul că şi modelul 911 facelift, inclusiv cu motorizări hibride, a fost întâmpinat cu vânzări în scădere, ar trebui să fie un mare semnal de alarmă pentru germani.
Aşadar, urmează o perioadă foarte dificilă pentru Porsche. Deciziile vor fi drastice cu siguranţă. E esenţial ca ele să nu taie ireversibil din identitatea mărcii şi din respectul profund pe care-l au pasionaţii auto pentru această marcă.
2
9,342
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!