Elveţienii au instalat primul motor naval în doi timpi cu amoniac pe prima navă din lume, într-o operaţiune logistică sofisticată la un şantier naval din Coreea de Sud
21 Iulie 2025, 13:55 Redacţia PiataAuto.md
În ultimii doi ani, motoarele navale au amoniac au parcurs calea de la primele anunţări şi teste până la primele motoare propriu-zise construite. Toţi trei cei mai mari producători de motoare navale din lume — WinGD, Wartsila şi MAN ES — au deja motoare cu amoniac anunţate, în 4 timpi sau în 2 timpi. Totuşi, acum elveţienii de la WinGD anunţă că au şi instalat primul motor naval în doi timpi cu amoniac pe prima navă din lume, într-o operaţiune logistică sofisticată la un şantier naval din Coreea de Sud.
E vorba şi de prima navă oceanică din lume, care va fi propulsată pe bază de amoniac. Noua navă e una din 6 nave identice comandate de compania belgiană Exmar, toate navele fiind transportatoare de gaz petrolier lichefiat, adică renumitul GPL. Rezervoarele imense sunt compatibile şi cu stocarea de amoniac în ele, însă, deci pe viitor nava va putea transporta şi amoniac.
Despre construcţia acestor nave şi planurile ca ele să fie echipate cu motoare cu amoniac anunţam în luna februarie a acestui an. Ei bine, iată că acum toată evoluţia a ajuns la momentul în care elveţienii de la WinGD au construit primul motor cu amoniac de serie în doi timpi din lume şi l-au livrat la şantierul naval din Ulsan din Coreea de Sud, al celor de la HD Hyundai Mipo.
Elveţienii au organizat împreună cu sud-coreenii o operaţiune logistică sofisticată de instalare a acestui motor pe noua navă, el fiind ridicat cu o macara uriaşă a şantierului şi suspendat cu precizie, pentru a fi fixat în poziţia sa prevăzută de construcţie. Motorul a trebuit coborât mai jos de nivelul etajului camerei de motoare, pentru a fi cuplat corect cu arborele său cardanic. Noul motor e atât de mare, încât ocupă cam 30% din lăţimea camerei de motoare.
Noul motor WinGD cu amoniac, instalat la şantierul sud-coreean, e unul cu 6 cilindri în linie, din seria X-DF-A, cu un alezaj de 52 cm. Cursa pistoanelor e de 2.315 mm, deci la fiecare eveniment de combustie pistonul cilindric de deplasează cu peste 2,31 metri în jos, după care revine înapoi.
Un asemenea motor are 6.295 mm lungime fără modulele periferice instalate şi 7.930 mm cu ele, iar înălţimea ajunge la 10,67 metri, dintre are 1,91 metri sunt coborâţi sub nivelul camerei motoarelor. Greutatea lui proprie, fără lubrifianţi, la această versiune de 6 cilindri în linie, e de 264 tone, deci toată operaţiunea de ridicare cu macaraua de şantier şi plasare în poziţia corectă a însemnat manevrarea cu o greutate chiar mai mare decât în cazul operaţiunii cu cupola reactorului nuclear din Marea Britanie, dirijată de cea mai mare macara terestră de construcţie din lume, SC-250, despre care scriam de curând.
Motorul dezvoltă o putere de 10.860 kW la 105 rpm, echivalentul a 14.765 CP. Motorul poate funcţiona şi la turaţii ceva mai mici, de 79 rpm, dezvoltând 8.160 kW sau 11.095 CP, atunci când se navighează în condiţii mai prielnice sau mai lente. Iar în acest caz el consumă mai puţin carburant, sporind eficienţa de înaintare a navei.
Marele avantaj al acestui motor, însă, vine din faptul că el va consuma amoniac în loc de gaz sau diesel, iar amoniacul, cu formula NH3, nu are moleculă de carbon în el şi nu generează emisii CO2 de loc. Mai mult ca atât, amoniacul poate fi produs din energia verde, producându-se iniţial hidrogen din energie regenerabilă şi apoi captându-se şi azotul din aer pentru a crea combustibilul final. La combustia amoniacului în motor, hidrogenul intră în reacţie cu oxigenul din aer generând vapori de apă, iar azotul se reîntoarce în atmosferă, acolo de unde a fost preluat la producţie.
Doar că azotul riscă să formeze compuşi şi cu oxigenul din aer şi atunci compuşii NOx, adică noxele de care industria vrea să scape. De asemenea, e absolut necesar ca să nu existe amoniac nears care ar fi lăsat să evadeze în aer sau apă, întrucât acesta e toxic. Din această cauză, combustia în motoarele navale cu amoniac trebuie să aibă loc la exact 630 grade Celsius, la o temperatură de 3 ori mai mare decât dieselul marin. Prin urmare, e nevoie de adaptări importante în acest motoare şi un control precis al combustiei, chiar şi la motoarele în doi timpi.
Totuşi, inginerii elveţieni de la WinGD au fost neaşteptat de sinceri în luna martie a acestui an, când au dezvăluit şi riscurile nespuse de la propulsia navală cu amoniac. Ei făcuseră atunci primele teste de putere maximă, în viaţa reală, şi au menţionat atunci că emisiile de amoniac nears, evadat prin eşapament, se conformează limitelor legale, fiind de 10 ppm, adică 10 particule per milion. Doar că nasul uman simte amoniacul de la 5 ppm în sus, ceea ce înseamnă că eşapamentul scos de noile nave cu amoniac va mirosi a amoniac. Mai mult ca atât, nivelul de 10 ppm e exact concentraţia la care amoniacul începe a crea mici iritaţii în gât şi ochi. Acestea nu sunt periculoase sau permanente, dar sunt exact la limita în care creează disconfort. Teoretic, şi expunerea pe termen mai lung la 10 ppm rămâne a fi nepericuloasă pentru oameni, inclusiv pentru echipaj, dar cifrele arată, totuşi, că propulsia cu amoniac nu vine fără efecte adiţionale, care trebuie gestionate cât mai corect.
De asemenea, un alt efect advers al motoarelor cu combustie de amoniac e formarea de mici cantităţi de gaz N2O, cunoscut ca protoxid de azot sau gaz ilariant. Emisiile acestui gaz în motorul WinGD au fost de 3 ppm, în timp ce nasul uman poate detecta acest gaz de la 25 ppm în sus. Prin urmare, o concentraţie de 3 ppm e considerată inofensivă. Partea benefică, însă, e cea că emisiile NOx au fost mult mai mici decât la motoarele navale diesel în doi timpi, demonstrând că motoarele cu amoniac în doi timpi sunt mult mai inofensive la acest capitol şi rezultatul e obţinut fără sisteme adiţionale de neutralizare a noxelor.
Ultimul parametru nespus de obicei, pe care inginerii elveţieni de la WinGD l-au dezvăluit, e consumul neaşteptat de mare de ulei a acestor motoare navale. Motorul WinGD despre care vorbim azi, care a fost instalat pe această primă navă oceanică, cu propulsie de amoniac, are un consum de ulei de 5%, raportat la combustibilul de bază.
Am putea spune că acest raport mare se datorează faptului că motorul e unul în doi timpi şi am putea indica şi raportul oarecum similar cu motocicletele şi motoretele în doi timpi. Doar că până şi acolo raportul era cuprins între 25:1 şi 50:1, deci între 20 şi 40 ml per litru sau între 2 şi 4%. Iar motoarele navale mari diesel în doi timpi reuşiseră să reducă acest consum până la 0,4-1%.
Există o explicaţie tehnică pentru asta. Amoniacul e o substanţă mult mai corozivă, mai ales cu materiale precum aluminiu, alama şi cuprul, dar şi cu garniturile. Astfel, toate conductele trebuie realizate din alte materiale, iar consumul mai mare de ulei e conceput pentru a asigura o lubrifiere sporită şi o protecţie a acestor componente de la efectul coroziv al amoniacului. Doar că un consum atât e mare de ulei nu e de neglijat, el generând emisii imense la rândul lui, inclusiv de CO2, dar şi alte particule.
Prin urmare, motoarele cu amoniac sunt emitente de zero CO2 pe partea arderii amoniacului, dar lasă să evadeze o cantitate neaşteptat de mare de amoniac în atmosferă, iar pe deasupra mai consumă ulei în cantităţi imense. E la fel de adevărat, însă, că toate aceste emisii cumulate sunt oricum mult mai mici decât ceea ce iese pe ţevile de eşapament ale navelor de dimensiuni comparabile, propulsate de motoare clasice diesel în doi timpi. Iar acum, odată cu operaţiunea complexă a elveţienilor de la şantierul din Coreea du Sud, aceste motoare cu amoniac ajung deja în viaţa reală, pe mările şi oceanele planetei.