Ford a anunţat noi concedieri în Germania, la uzina în care a investit 2 miliarde euro pentru a o specializa în producţia de maşini electrice

12 Iulie 2025, 12:51
Ilie Toma
Planul grandios al celor de la Ford, de a renunţa aproape total la maşinile cu combustie în Europa şi a trece complet şi accelerat la maşinile electrice, era văzut ca unul exemplar de ambiţios acum 3-4 ani. Doar că Ford a pus în aplicare acest plan cu pensionarea grăbită a unor modele accesibile precum Fiesta, Focus şi Mondeo, iar în locul lor n-a avut vreo idee mai inspirată decât să preia platforme de la VW pentru a produce SUV-urile electrice Explorer şi Capri. Planul celor de la Ford a însemnat şi o investiţie de circa 2 miliarde de euro în fabrica din Koln, pentru a o specializa în producţia de maşini electrice la randament mare. Doar că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, mai ales când marfa nu e foarte proaspătă, iar Ford e în probleme imense de câţiva ani în Europa. Acum, aceste probleme imense cunosc un nou capitol trist.
Ford a anunţat un număr mare de episoade de concedieri în ultimii ani. Printre ele a fost şi concedierea aproape a tuturor angajaţilor de la fabrica din Saarlouis, unde era produs anterior Focus. Acum acea uzină există mai mult pe hârtie, pentru că nu produce niciun automobil, ci doar nişte componente neclare, iar ultimii angajaţi care n-au acceptat concedierile benevole mai vin la muncă fără prea mare rost, aşteptând probabil să împlinească vârsta de pensionare.
Pe lângă asta, şi pe lângă multe alte concedieri, anul trecut Ford a plasat în producţie şi modelul Capri la uzina din Koln, sperând că cele două modele vor asigura o producţie minim necesară pentru viabilitate fabricii. Dar SUV-ul electric Capri s-a dovedit a fi un eşec comercial, la nici două luni de la lansare Ford anunţând pauze de producţie în Koln din cauza cererii prea mici.
În luna mai 2025, noi analizam cifrele de producţie actuale de la fabrica Ford din Koln, faţă de cifrele din perioadele când ea asambla preponderent modelul Fiesta şi era una de succes, şi spuneam că această uzină e la un pas de noi greve şi concedieri. Cifrele erau uluitor de triste — în primul trimestru al anului 2025 acolo fuseseră produse 8.461 de exemplare de Ford Explorer şi doar 2.511 exemplare de Ford Capri. Sunt, deci, 10.972 automobile fabricate în total la această uzină în 3 luni. Într-un asemenea ritm, se poate spera la vreo 45-50 mii de maşini produse anual, în timp ce capacitatea actuală e de 250.000 de maşini electrice pe an.
Înainte de reutilare, fabrica avea capacitate şi mai mare de producţie. În anul 2009, un an de criză de altfel, fabrica Ford din Koln a produs 406.200 automobile, dintre care 350.500 exemplare Fiesta şi 55.700 de Fusion, acel hatchback cu gardă la sol sporită, dacă-şi mai aminteşte cineva de el. În fiecare zi de muncă, uzina producea pe atunci 1.885 automobile, lucrând în 3 ture! Astfel, numărul actual de maşini fabricate în 3 luni, de 10.972 exemplare, ar fi fost produse în anul 2009 în doar 5 zile şi 19 ore de funcţionare a fabricii, deci efectiv în mai puţin de o săptămână de muncă.
În prezent, la uzina propriu-zisă din Koln, adică la producţia de caroserii şi asamblarea de maşini, mai lucrează doar circa 3.900 oameni. Însă întreaga zonă industrială din jurul uzinei mai are şi o zonă de producţie de motoare, de logistică, un centru de electrificare şi zone de cercetare şi dezvoltare, la care se mai adaugă şi birouri, iar numărul total de angajaţi ajunge la 11.500.
Aşa cum estimam în luna mai, la uzina din Koln au avut loc greve, iar Ford şi-a manifestat intenţia de a concedia mai mulţi oameni, decât cei 2.900 anunţaţi în noiembrie anul trecut. Iar acum Ford a ajuns la un acord cu muncitorii, prin care vor fi concediaţi 10.000 de angajaţi, dar cu o specificare importantă — aceste concedieri vor avea loc voluntar şi planificat, pe o perioadă de până în 2032.
Ce înseamnă asta la modul practic? Că angajaţii Ford vor primi pachete compensatorii atractive pentru a se concedia de bună voie de la uzina din Koln şi celelalte departamente din jur, iar ambele părţi estimează că aceste programe vor include gradual câteva mii de oameni anual, probabil mai mult în primii ani şi mai puţini ulterior, pentru ca până în 2032 toţi cei 10.000 oameni agreaţi să fie concediaţi.
Unii din ei vor ajunge la pensie în această perioadă şi nu va fi angajat nimeni în locul lor, alţii pur şi simplu vor avea timp să-şi caute un job în altă parte şi să-şi ia pachetul compensatoriu în acest interval de timp. Şi Ford spune că în numărul actual de 10.000 oameni sunt incluşi şi cei 2.900 anunţaţi în noiembrie anul trecut.
Dar asta înseamnă că, dacă acum la centrul industrial Ford din Koln muncesc aproximativ 11.500 oameni, în 2032 acolo vor rămâne să mai muncească doar circa 1.500 oameni. E o reducere a numărului de angajaţi cu 87%! Iar acest program aprobat acum e sinonim, practic, cu o închidere programată şi defalcată în timp a acestei uzine Ford din Europa. Or, un asemenea centru industrial pur şi simplu nu ar mai putea funcţiona viabil cu 1.500 de angajaţi rămaşi.
Sindicatul german IG Metall, care a negociat pentru muncitori aceste condiţii, a recunoscut că viitorul fabricii din Koln e unul absolut incert, dar a menţionat că salută cel puţin plasa de siguranţă pe care au primit-o angajaţii prin acest program, aceştia având peste 6 ani la dispoziţie să-şi găsească un loc de muncă şi să-şi facă planuri de viaţă, pentru a putea trece prin această concediere într-un mod cât mai coerent.
Iar odată cu asta, întreaga investiţie de 2 miliarde de euro în specializarea acestei uzine Ford în maşini electrice începe să devină tot mai inutilă. O uzină care e într-adevăr echipată la standarde superbe de productivitate, automatizare şi randament, a ajuns să funcţioneze la capacitate minimă acum şi să aibă în faţă perspectiva unui iminent faliment, chiar dacă acesta e decalat în timp. Şi se pare că cei de la Ford nici măcar nu mai analizează posibilitatea ca în decursul celor 6-7 ani pe care-i au în faţă prin acest program să încerce să creeze maşini pe care cumpărătorii să le vrea cu adevărat şi să le plaseze în producţie aici, pentru a redresa situaţia.
Viitorul Ford în Europa arată tot mai sumbru, deci. Iar într-o asemenea perspectivă a lucrurilor, probabil trecerea fabricii Ford din Craiova în gestiunea turcilor de la Ford Otosan ar putea fi un lucru mai benefic decât se putea credea la momentul încheierii acelei tranzacţii.
1
10,252
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!