În Moldova a fost inaugurat cel mai mare parc fotovoltaic, construit în doar 8 luni, care va putea furniza până 6-10% din consumul pe timp de zi al ţării
8 Iulie 2025, 17:32 Redacţia PiataAuto.md
Astăzi, 8 iulie, în Moldova a fost inaugurat cel mai mare parc fotovoltaic, care a fost construit într-un timp record de doar 8 luni şi care va putea furniza până la 6-10% din consumul pe timp de zi al ţării. E o contribuţie enormă de energie regenerabilă şi securitate energetică, adusă de un singur parc fotovoltaic.
Noul parc fotovoltaic e amplasat pe o suprafaţă de 96 hectare în localitatea Rădeni, raionul Străşeni şi are 50 MW putere nominală livrată în reţea, şi 55,8 MW putere instalată sumară a panourilor fotovoltaice.
Cifra puterii instalate e mai mare decât cea efectiv calculată pentru livrarea în reţea, întrucât parcul conţine pentru prima dată în Moldova panouri fotovoltaice bifaciale, care nu ating de obicei 100% din puterea maximă pentru care sunt cotate, în schimb dau un randament mediul mul mai bun datorită capacităţii mai bune de a capta şi lumină difuză. Pentru a produce puterea maximă, aceste panouri ar trebui poziţionate pe o suprafaţă cu albedo mare, pentru a reflecta mai multă lumină, precum pietrişul alb sau construcţii cu capacitate mare de reflecţie. În acest caz panourile sunt amplasate pe foste terenuri agricole, care au rămas neacoperite, pentru a nu deteriora ireversibil solul şi a stimula circulaţia naturală a apelor subterane. Tocmai de asta, puterea maximă nu va ajunge la 55,8 MW, ci mai aproape de 50 MW, din cauza lipsei reflecţiei puternice din zona solului. Însă e o soluţie intenţionată, gândită din start.
În schimb, panourile folosite aici au un randament de 23% în transformarea luminii solare care ajunge pe ele în electricitate, fiind printre cele mai productive din lume la acest criteriu. Acest procentaj nu reprezintă factorul mediu de capacitate, ci randamentul de producţie momentană a electricităţii.
Fiecare panou fotovoltaic are o putere instalată de 715 W, ceea ce înseamnă că parcul cuprinde circa 78.000 de panouri!
Din puterea de 50 MW a parcului, 24 MW vor fi vândute la preţ fix în sistem, această capacitate fiind inclusă printre câştigătorii licitaţiei mari la fotovoltaice şi eoliene, anunţaţi de curând. Puterea rămasă de 26 MW va fi vândută pe piaţa liberă.
La 50 MW putere cumulată, acest parc fotovoltaic va putea livra în reţea între 6 şi 10% din consumul întregului sistem energetic din Moldova la ore de zi, care variază între 500 şi 800 MW în orele zilei.
La nivelul unui întreg an, asemenea panouri bifaciale ar putea furniza în reţea circa 65-70 GWh de electricitate la o putere de 50 MW, ceea ce ar constitui 1,4-1,5% din consumul anual de electricitate al Republicii Moldova. Şi această cifră reprezintă o contribuţie enormă, or, printr-un singur proiect Moldova şi sporeşte considerabil cota de electricitate din surse regenerabile în consumul tău. Şi e electricitate produsă local.
Cei de la Ministerul Energiei, prezenţi la inaugurarea de azi, au menţionat că perioada de doar 8 luni în care a fost construit acest parc, reprezintă un alt record de operativitate, pe lângă faptul că noul parc e şi cel mai mare din ţară. În condiţiile actuale, în care Moldova e nevoită să se descurce cu cât mai multă electricitate de producţie proprie, pe lângă cea importată din România şi piaţa europeană, când Moldova a renunţat şi la gazul rusesc de câţiva ani, dar şi la electricitatea produsă de regiunea transnistreană pe baza gazului rusesc, începând cu luna ianuarie a acestui an, realizări precum acest parc fotovoltaic vin să fortifice capacităţi locale de producţie, care să asigure rezilienţă şi mai multă independenţă energetică.
Operatorul noului parc fotovoltaice a declarat că toate investiţiile în noul parc fotovoltaic sunt sută la sută a companiilor moldoveneşti, chiar dacă s-au folosit şi instrumente de creditate bancară, de la o bancă autohtonă.