Liebherr a construit două cele mai mari buldozere din lume cu transmisie hidrostatică pentru Canada, cu parametri curioşi
8 Iulie 2025, 21:27 Redacţia PiataAuto.md
Mineritul e unul din domeniile în care e nevoie de cele mai mari utilaje şi maşinării, iar scara imensă a acestor utilaje le impune adeseori să nu poată folosi soluţii tehnice clasice, precum o cutie de viteze. În acelaşi timp, uneori e nevoie de precizie suplimentară, în ciuda dimensiunilor imense. Când vine vorba de buldozere miniere, germanii de la Liebherr pot spune că au o experienţă uriaşă în utilajele de toate taliile, iar acum aceştia au anunţat că au livrat în Canada două cele mai mari buldozere din lume cu transmisie hidrostatică.
În lumea buldozerelor miniere, se folosesc cutii de viteze şi roţi dinţate la buldozere medii şi mari, iar cele mici adoptă transmisia hidrostatică. Însă Liebherr a mers mai departe ca orice alt producător şi a creat cel mai mare buldozer cu transmisie hidrostatică din lume, din clasa de 70 de tone, o mărime care e exact la hotarul dintre buldozerele medii şi mari. Nici un alt producător n-a mers până într-un segment atât de mare cu această tehnologie, deci.
Ce înseamnă o transmisie hidrostatică? E o construcţie în care motorul principal al buldozerului propulsează pompe hidraulice de înaltă presiune, pentru operarea circuitelor hidraulice, atât pentru operarea cuvei şi a altor periferice, cât şi pentru deplasarea propriu-zisă a buldozerului. Practic, motorul principal creează presiune mai mare odată cu urcarea în turaţii, iar şenilele au motoare hidraulice puse în mişcare de această presiune, captată de ele pentru a fi puse în mişcare. Viteza de deplasare e controlată de presiunea în sistem, iar virarea de ajustarea valvelor, prin reducerea fluxului spre una din şenile.
Marele avantaj al acestei transmisiei e că, fiind operată prin presiune, forţa motorului e direct proporţională cu forţa necesară, reducându-se pierderile şi sporindu-se eficienţa. Transmisia hidraulică permite o variaţie infinită de viteze, nu are ambreiaje, trepte şi permite un control extraordinar de precis, în special la viteze mici. Această precizie asigură şi o transpunere excelentă a puterii pe teren accidentat, ceea ce e un mare avantaj în mine.
Ei bine, cele două buldozere Liebherr despre care vorbim sunt de model PR 776 şi PR 776 G8, cele două fiind similare, dar versiunea G8 fiind un soi de actualizare. Buldozerele sunt propulsate de un motor diesel V12, de 24,2 litri, răcit cu aer, turbo, cu intercooler, care dezvoltă până la 768 CP. E curios că forţa de propulsie e limitată la 598 CP înainte şi 768 CP pentru deplasare înapoi, ceea ce sporeşte viteza de deplasare în marşarier şi măreşte productivitatea, aparent.
Lichidul hidraulic, la asemenea solicitări, se încălzeşte sub acţiunea presiunii, aşa că există un sistem de răcire al acestuia, cu circuit separat şi ventilatoare acţionate la necesitate. Însă acelaşi lichid hidraulic ce formează transmisia hidrostatică determină un consum mult mai mic de carburant în această muncă.
În cuva buldozerului pot încăpea 18,5-22,0 metri cubi de material, iar buldozerul se poate deplasa cu o viteză de până la 10,5 km/h. Noile buldozere vor opera în mina canadiană Gibraltar, care e a doua cea mai mare mină de cupru din Canada. În fiecare zi, în această mină trebuie mutate 308.000 tone de material. Iar noile buldozere vor face exact asta, participând direct la această muncă imensă.
Pe cât de mari şi brute par aceste buldozere Liebherr, pe atât de digitalizate sunt în tabloul de imagini pe care-l oferă operatorului, şi în confortul de muncă de care beneficiară acesta. Operatorul are o imagine video a 360 grade în jurul său şi toate comenzile sunt automatizate.
Tehnologia acestor excavatoare e atât de avansată, încât dacă se vrea şi se optează pentru opţiunea LiReCon, buldozerul poate fi operat şi de la distanţă, dintr-un sediu unde există un post de comandă, în timp ce excavatorul munceşte pe terenul minei.