S-a deschis circulaţia pe 18 km de autostradă A0 Sud, iar acum Bucureşti are jumătate de centură completată, asigurând conexiunea între A1 şi A2

1 Iulie 2025, 12:51
Redacţia PiataAuto.md
Un moment istoric avut loc ieri seară în România, odată cu inaugurarea ultimului segment, de 18 km, de pe autostrada A0 Sud, din jurul Bucureştiului. Odată cu deschiderea circulaţiei pe acest tronson, toţi cei 51 km ai autostrăzii A0 Sud sunt funcţionali, iar Bucureşti are jumătatea sudică a centurii sale completate. Odată cu asta, se realizează pe autostrada de centură şi conexiunea directă dintre autostrăzile A1 şi A2, ceea ce înseamnă că tot traficul care urmează acestei direcţii va putea tranzita capitala României doar pe autostradă, ocolind-o.
Sursa foto: Asociaţia Pro Infrastructură

Mai mult ca atât, acum există o conexiune continuă de autostradă dintre Curtea de Argeş şi Constanţa, pe o distanţă de 395 km!
Segmentul de drum inaugurat aseară reprezintă lotul 3 al autostrăzii A0 Sud, cuprins între joncţiunea cu DN6 şi cea cu A1, şi a fost construit de asocierea Aktor - Euro Construct Trading. Segmentul a avut un termen de execuţie de 42 luni, cu un contract semnat în aprilie 2019. Prin urmare, lucrările au fost făcute cu întârziere. Ultimul termen aprobat era de august 2024, iar a sfârşitul lunii iulie anul trecut era clar că lucrările au mici şanse să fie gara prea curând.
Odată cu segmentul inaugurat ieri de pe autostrada A0, distanţa totală de autostrăzi inaugurate în ultimul trimestru în România ajunge la 32,6 km, luând în calcul şi cei 14,6 km inauguraţi mai devreme de pe autostrada A1, pe secţiunea 5. Acea porţiune din A1 a permis ca acum să existe un traseu continuu pe autostrăzi de la Curtea de Argeş la Constanţa.
Ieri şeful CNAIR, Cristian Pistol, a anunţat că în luna iulie 2025 va fi inaugurată şi ultima porţiune a drumului expres DEx12, între Albota şi conexiunea cu autostrada A1, iar astfel se va putea circula pe drumuri expres sau autostrăzi şi de la Bucureşti la Craiova, dar şi de la Craiova la Constanţa.
Foto: Porţiuni de autostrăzi inaugurare (cu verde) şi aflate încă în construcţie (oranj). Sursa: 130km.ro

Inaugurarea de ieri a autostrăzii A0 ar trebui să se facă foarte resimţită în traficul din Bucureşti, întrucât vehiculele care tranzitează capitala nu vor mai fi nevoite să intre pe străzile interne din capitală. Iar acum şi transportatorii de mărfuri vor putea tranzita Bucureştiul mai eficient în costuri şi timp.
0
11,068
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!