(VIDEO) Acesta e un Volvo din Olanda cu odometrul oprit la 999.999 km, care abia de se mai ţine integru, la cât de uzat este
31 Iulie 2025, 15:52 Redacţia PiataAuto.md
Cândva, prin anii 1970 şi 1980, producătorul suedez Volvo spunea că e o normalitate absolută ca maşinile sale să reziste peste 1 milion de kilometri, ba chiar şi 2 milioane dacă proprietarii le exploatau mai intens. Atunci când odometrele mecanice ajungeau la 999.999 km, urma din nou cifra de 000.000, iar proprietarii ştiau că mai are unul în minte. Dar apoi, prin anii 90, Volvo a trecut la odometre electronice şi se pare că inginerii Volvo de atunci au fost impuşi să mai economisească la costuri şi să nu-şi mai proiecteze maşinile la fel de indestructibile, astfel că nici odometrele electronice n-au fost programate pentru cifre de parcurs de peste 1 milion km, ele blocându-se la 999.999 km şi rămânând inerte. Ei bine, există totuşi exemplare de Volvo produse pe atunci, care au reuşit să depăşească predicţiile inginerilor, un asemenea Volvo V70 a fost arătat de curând de proprietarul său olandez. Însă maşina abia de se mai ţine integră pe drum, după cum afirmă mecanicii de la AutoWeek, care au examinat-o.
Interiorul e poate cel mai uzat, având zeci de crăpături şi găuri în tapiţerie, iar pe alocuri şi bandă adezivă pentru a menţine lucrurile la locul lor. Panourile uşilor, planşa de bord şi chiar materialul textil de pe plafon — toate parcă abia de mai rezistă să nu se dezintegreze.
Butoanele au stratul superior pe alocuri crăpat, pe alocuri îmbinat cu murdărie lipicioasă. Uzura e peste tot, şi trece dincolo de o îmbătrânire firească, ajungând într-o zonă a lipsei de curăţenie şi grijă elementară.
Mecanicul, care a condus la început maşina, spune că ea scoate sunete mecanice îngrijorătoare dedesubt şi orice şofer responsabil ar fi alergat direct la un service cu acest Volvo, întrucât problemele se aud clar şi răspicat deja. Dar nu şi proprietarul acestui Volvo, care şi-a condus pur şi simplu maşina spre locul de destinaţie, acum, pe timp de vară, fără un sistem funcţional de aer condiţionat.
Maşina e plină de adâncituri în caroserie şi pe dinafară. Şi pe aici în unele locuri banda adezivă rezolvă problemele. Totul e atât e degradat, încât lista e defecte ar avea câteva pagini.
Iar proprietarul, Julius, a mai şi declarat că el călătoreşte cu familia sa la bordul acestei maşini. Probabil e inspirat de ideea că Volvo e cea mai sigură maşină din lume. Doar că şi siguranţa are nevoie de îngrijirile.
Totuşi, acest Volvo a rezistat în pofida unei asemenea atitudini, iar în luna mai a acestui an a atins cifra de 999.999 km pe bord, după care odometrul s-a blocat.
Odată ce a ridicat capota, mecanicul olandez şi-a pus mâinile în cap şi a adunat o listă mare de defecte. Uriaşă chiar. Injectoarele abia de se mai ţineau. Toate canalele de admisie, cablurile — totul se mişca şi stătea să cadă.
S-a găsit şi cauza sunetelor oribile din timpul condusului. Amortizorul din stânga nu mai avea nici un cauciuc în jurul lui, în locul unde se fixează de caroserie. Avea câţiva centimetri de joc pentru a bate la fiecare denivelare.
Suporturile pentru motor erau crăpate şi deteriorate, astfel încât şi motorul abia de se mai ţine pe caroseriei. E uimitor cum unii proprietari pot să continue să mai conducă şi să-şi exploateze maşinile într-o asemenea stare.
Proprietarul a fost atât de neglijent cu starea maşinii, încât n-a înlocuit nici măcar lichidul de frână, de cel puţin 10 ani. Acesta era negru şi avea deja o consistenţă granulată.
Odată ce maşina a fost ridicată, lista de defecte a trebuit continuată pe o foaie nouă, întrucât cele două pagini ale formularului standard se umpluseră deja.
Radiatorul aerului condiţionat nici nu mai e conectat. Bara de protecţie abia se ţine şi ea şi nu e securizată, deci există riscul să cadă la o viteză mai mare.
Galeria de evacuare e spartă, chiar dacă mai are urme se sudură pe ea. Şi asta chiar dacă e făcută din fontă şi în mod normal nimeni nu s-ar apuca să suedeze fonta.
Baza arcului suspensie din stânga spate avea un bulon rupt, dar încă prins în filetul său, care producea o parte din zgomote. Rugina e omniprezentă, multe din elemente fiind afectate până la structură. Iar bucşele şi orice alte elemente elastice ale suspensiei sunt uscate de timp şi crăpate.
Mecanicul spune că maşina e complet terminată, iar proprietarul ei se pare că pur şi simplu nu sesizează că trebuie să o scoată din priză, de la respiraţie artificială, şi să o lase să plece, pentru că nu mai e bună de nimic şi trebuie casată de urgenţă.
Proprietarul s-a declarat şocat că maşina are un număr chiar atât de mare de probleme. Zice că ştia că mai sunt probleme pe ici, pe colo, dar nici chiar atât de multe. E spaţioasă pentru vacanţe, e bună, şi cât mai merge, eu sunt împlinit cu ea, spune proprietarul.
Mecanicii i-au recomandat, totuşi, să caseze cât mai curând maşina. Însă proprietarul a plecat tot cu ea acasă, zornăind din toate încheieturile.
Vezi totul în video-ul de mai jos. Poţi include subtitre cu traducere automatizată în limba dorită din comenzile player-ului.