(VIDEO) O cursă între două modele Koenigsegg a arătat că 3 electromotoare în plus şi un sistem hibrid oferă doar 0,1 secunde avantaj

12 Iulie 2025, 14:42
Redacţia PiataAuto.md
Koenigsegg e unul din producătorii de hypercar-uri care se bucură de un respect enorm pentru ingineria sa profundă, dusă adeseori la performanţe incredibile, dar care funcţionează în mod fascinant în viaţa reală. O mare parte din această abordare e meritul fondatorului mărcii suedeze, Christian von Koenigsegg, cu o pricepere inginerească profundă, a cărui istorie intrigantă am descusut-o într-un articol de acum o săptămână. Ei bine, acum două modele Koenigsegg au avut pate de o cursă curioasă a britanicilor de la carwow, ambele modele dotate cu acelaşi fenomenal motor V8 de 5,0 litri, care e şi cel mai puternic motor de serie din lume raportat la cilindreea sa. Una din aceste maşini e dotată şi cu 3 electromotoare şi cu un sistem hibrid, iar cursa a demonstrat că avantajul adus de acestea e neaşteptat de mic.
Acum o lună, o cursă între alte două modele Koenigsegg a stârnit un mare interes al cititorilor noştri, iar atunci cursa se dădea între modelul Jesko Absolut — echipat cu acelaşi V8 de 5,0 litri twin turbo, care rulează pe combustibil E85 şi care dezvoltă 1.600 CP şi 1.500 Nm de unul singur, fiind cuplat la o cutie de viteze fără volant — şi modelul Regera — dotat cu acelaşi V8, dar care e ajutat de 3 electromotoare pentru a livra 1.500 CP şi 2.000 Nm în total. Atunci a învins Jesko Absolut, datorită forţei sale absolute şi brute.
În cursa de astăzi, e implicat acelaşi Koenigsegg Regera cu 3 electromotoare, care a fost învins acum două luni, dar concurentul lui e Koenigsegg Agera RST, o maşină care are, în esenţă, cam acelaşi motor V8, fără ajutorul propulsiei hibride şi fără a fi o maşină concepută pentru performanţa absolutistă de circuit. Este, deci, o comparaţie mult mai directă între două modele Koenigsegg cu V8, dintre care unul se bucură de ajutorul unui sistem hibrid, iar altul nu.
Dar mai există o deosebire între cele două modele. Koenigsegg Agera RST are o cutie de viteze cu dublu ambreiaj, oarecum obişnuită, care-i trimite forţa motorului spre puntea spate, în timp ce Regera are o transmisie cu o singură treaptă, numită Direct Drive. Motorul V8 poate propulsa direct roţile, dar la viteze mai mici electromotoarele sunt cele care preiau sarcina, în timp ce convertorul de cuplu sporeşte lin doza de contribuţie a motorului cu combustie în tracţiunea punţii spate, până când intervine adevăratul direct drive. Raportul unic de transmisie al cutiei e de 2,73:1, deci 2,73 turaţii ale motorului fac o turaţie a roţilor, ceea ce ar echivala cu treapta a 7-a la Agera, spre exemplu. Respectiv, funcţionarea cutiei e ca şi cum maşina ar porni în treapta a 7-a cu o includere foarte lină a forţei motorului în contribuţia propulsiei punţii, iar forţa necesară e compensată de cele 3 electromotoare, până când viteza maşina permite degajarea întregii forţe a motorului cu combustie spre roţi.
Ei bine, Koenigsegg Regera are 1.500 CP şi 2.000 Nm graţie acestui sistem hibrid şi cântăreşte doar 1.5690 kg. De cealaltă parte, Agera beneficiază de 1.360 CP şi 1.570 Nm scoşi doar din motorul V8 şi cântăreşte 1.395 kg fără electromotoare şi bateria necesară lor. Cine ar putea învinge, deci?
Regera e pilotată de Matt, protagonistul canalului britanic de YouTube, în timp ce Agera RST era pilotată de Markus, pilot de teste al Koenigsegg.
În prima, cursă, Agera RST a pornit mai lent de la linia de start şi a fost învinsă detaşat de Regera. Dar totul părea o problemă a temperaturii anvelopelor pentru Agera.
În cea de-a doua cursă, startul a fost mai strâns, iar cursa nu a mai avut un decalaj atât de mare. Tot Regera a învins, însă diferenţa nu mai era uriaşă. Iar Markus, pilotul Koenigsegg, a declarat că poate scoate un rezultat mai bun dacă-şi mai încălzeşte anvelopele.
Şi de această dată maşinile au pornit aproape paralel, în ciuda celor 3 electromotoare pe care le avea una din ele drept suport.
În cele din urmă, cele două maşini au trecut linia de finiş la 0,1 secunde distanţă una faţă de cealaltă, tot Regera cu cele 3 electromotoare învingând. Însă rezultatul a arătat şi faptul că 3 electromotoare şi un sistem hibrid în plus aduc un avantaj de doar 0,1 secunde într-o asemenea cursă.
Şi am putea crede că, deşi e mic, oricum e un avantaj important. Dar tabloul e mai complex de atât. Susţinerea electromotoarelor a făcut-o pe Regera să învingă şi cursa cu start relaxat din mişcare. Dar nu şi cursa cu start din mişcare cu cutia pusă în regim manual al lui Agera RST. Într-un asemenea regim, motorul cu motor V8 fără sistem hibrid l-a învins pe cel hibrid! Deci, e oarecum paradoxal că acest sistem sofisticat dă un avantaj mic în unele scenarii, iar în altele ajunge să fie chiar un dezavantaj.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
1
8,350
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!