(VIDEO) Un fermier chinez în vârstă de 60 de ani a construit un submarin funcţional cu propriile mâini, fără a avea studii inginereşti
19 Iulie 2025, 12:12 Redacţia PiataAuto.md
Se zice că dacă îţi transformi pasiunea în muncă, nu vei simţi că munceşti măcar o zi în viaţă, pentru că tot ce vei face îţi va aduce o satisfacţie enormă. Însă foarte mulţi oameni muncesc în domenii necesare, dar nu neapărat exaltante, în timp ce pasiunea lor rămâne în altă parte şi poate răbufni uneori la o vârstă mult mai înaintată în viaţă. Zhang Shengwu, un fermier din China, a construit la vârsta de 60 de ani un submarin funcţional, cu propriile mâini, fără să fi avut vreodată studii inginereşti.
Zhang spune că, deşi acum e fermier într-o zonă rurală din provincia Anhui, a muncit în tinereţea sa şi ca sudor o perioadă. Satul lui e amplasat pe malul unui râu, iar pe lângă activitatea lui din agricultură, fermierul a avut grijă de micul doc pescăresc din sat. Spune că a tot avut văzut atâtea bărci şi ambarcaţiuni ani la rând dar niciodată un submarin adevărat, decât cele de la televizor şi din cărţi.
Tot o emisiune TV, pe care a văzut-o în 2014, l-a inspirat să construiască submarinul. Acea emisiune arăta modul de navigare al unui submarin, iar Zhang a devenit atât de inspirat, încât a aduna echivalentul a vreo 700 dolari pe care-i avea prin casă şi a cumpărat panouri de oţel din ele.
Câteva luni mai târziu, avea primul prototip al unui submarin gata. Acel prototip avea 6 metri lungime şi cântărea 2 tone. Putea să se scufunde până la 1 metru adâncime şi genera scurgeri când era sub apă. Dar Zhang a primit o confirmare de patentare a metodei sale de construcţie. Şi-a zis că nu se va opri acolo şi în până în 2021 a adunat o sumă mai mare de bani pentru a o putea investi într-un submarin mai mare.
Noul submarin, pe care l-a construit până acum, reprezintă deja o evoluţie tehnologică importantă. Acesta are 7 metri lungime, cântăreşte 5 tone şi se poate scufunda până la o adâncime de 8 metri. E sudar printr-o tehnologie mai avansată, iar pe lângă asta are şi etanşări suplimentare ale tuturor sudurilor.
Submarinul făcut acasă poate lua la bord 2 oameni şi se deplasează cu o viteză de 4 noduri sub apă, deci circa 7,5 km/h, folosind propulsie electrică şi baterii.
Pentru a îmbunătăţi stabilitatea submarinului, Zhang a plasat 2 tone de beton în interiorul submarinului, la baza sa. Există şi două rezervoare de balast, iar apa e pompată interior pentru scufundare şi apoi în exterior pentru ieşirea la suprafaţă.
Fermierul chinez spune că a cheltuit cam 5.500 dolari pentru a acoperi costurile construcţiei acestui submarin. E o investiţie mult mai mare decât primul său submarin, însă acum acesta se scufundă stabil şi navighează mult mai sigur, fără a lăsa scurgeri de apă în interior.
Submarinul are şi o planşă e bord în interior, iluminată în nuanţă de albastru, ca la automobile, ceea ce-i dă un aer şi mai hi-tech submarinului său casnic.
După primul reportaj chinezesc cu noul submarin, fermierul de 60 de ani a devenit viraj pe reţelele sociale chinezeşti, fiind un soi de erou naţional umil, dar impresionant de capabil în a construi lucruri incredibile.
Rugat să comenteze faima pe care a obţinut-o acum, Zhang le-a zis reporterilor că el nu prea se are bine cu vorbele pompoase, dar crede că toţi oamenii trebuie să aibă o pasiune.