(VIDEO) Un youtuber a explorat construcţia simplă până la absolut a modelului electric Slate Truck, creat de compania lui Jeff Bezos, care trebuia să coste doar 20 mii dolari

13 Iulie 2025, 15:56
Redacţia PiataAuto.md
În luna aprilie a acestui an în SUA a fost lansat un nou pick-up electric, numit Slate Truck şi creat de compania cu acelaşi nume, susţinută de fondatorul Amazon, Jeff Bezos. Marea atracţie a noului pick-up era construcţia sa simplificată până la un absolut aproape brutal, care să-i permită să ţintească la un preţ start de doar circa 20 mii dolari. Ei bine, acum un youtuber cu o carieră mare de inginerie în spate, a mers în direct la producătorul acestor pick-up-uri, pentru a explora construcţia simplă în detaliu.
În primul rând, trebuie să menţionăm că producţia de serie încă nu a început, chiar dacă maşina a fost prezentată. Însă ceea ce vedem aici sunt prototipuri foarte apropiate de versiunea finală de serie, toate deciziile importante constructive fiind deja făcute, iar furnizorii fiind deja aleşi.
Din ştirea iniţială din aprilie, am aflat că Slate Truck va putea fi reutilat uşor din pick-up în SUV, montându-i-se o bucată adiţională de caroserie şi scaune, dacă se va dori. Am mai aflat că pick-up-ul nu va fi deloc vopsit, pentru a se economisi la costuri, iar panourile de caroserie şi farurile vor fi înşurubate, pentru a fi uşor de reparat şi ieftine. Totul e super simplu şi în interior, până şi geamurile fiind deschise manual, cu mânere demult uitate. Iar întregul concept e ca acest pick-up să poată fi echipat uşor cu accesorii suplimentare.
Ei bine, acum inginerii de la Slate au dezvăluit mult mai multe detalii din construcţia acestui model pentru protagonistul canalului Munro Live.
În primul rând, aceştia au confirmat informaţia iniţială că noul pick-up electric va fi foarte uşor în comparaţie cu cifrele de greutate atinse de modelele electrice din zilele noastre, cântărind doar 1.630 kg în masă proprie. Iar această greutate mică se datorează simplităţii în construcţie şi grijii faţă de plasarea cât mai raţională a componentelor, spun inginerii.
Pick-up-ul nu e construit pe un cadru dur, ci pe o caroserie autoportantă, ca un autoturism. Totuşi, cei de la Slate spun că i-au asigurat acesteia o rigiditate torsională excelentă, ca ea să poată face faţă unei exploatări intense de muncă. Însă ei recunosc că iniţial şi-ar fi dorit o metodă mai simplă de a produce structura de caroserie, care să excludă o mare pare din operaţiunile de sudare, însă în cele din urmă au fost nevoiţi să meargă pe o cale mai clasică în producţia acesteia, pentru că varianta lor fie devenea prea grea, fie avea probleme de rigiditate, iar odată cu asta devenea şi nesigură.
Aceştia spun că au reuşit să construiască o formă care să-i garanteze siguranţa de impact acestei maşini, ţintindu-se spre calificative maxime la testele de siguranţă, chiar dacă maşina nu are un motor în faţă, ci un spaţiu gol, transformat într-un portbagaj util.
Inginerii au arătat şi cum au fost poziţionate componentele maşinii, astfel încât ele să lase cât mai mult loc central în zona portbagajului frontal, iar deschiderea capotei va lăsa un acces uşor spre acesta.
La mai multe componente au fost alese soluţii mai rare pentru modelele americane, dar mai întâlnite în Europa. Spre exemplu, la puntea faţă s-a optat pentru MacPherson obişnuit, considerându-se că această arhitectură e cea mai optimă pentru acest segment.
Frânele maşinii au diametru relativ mic, tot datorită greutăţii reduse. Sarcina utilă a pick-up-ului e de doar 650 kg, ceea ce înseamnă o masă totală de circa 2.280 kg.
Pe puntea spate a fost aleasă o bară de torsiune în stilul unor modele europene, ea permiţând totodată şi conectarea semiaxelor pentru tracţiune, or, electromotorul maşinii e montat tot pe puntea spate. Bara de torsiune le-a dat inginerilor reducerea de costuri necesară şi calităţi bune de anduranţă la condusul frecvent cu maşina foarte încărcată, zic aceştia.
Electromotorul e unul furnizat de JJE Technologies şi e un modul integrat, cu electromotor, reductor şi invertor asociat, furnizat la pachet de aceştia pentru Slate. Denumirea JJE Technologies sună ca una tipic americană, însă ea se descifrează, de fapt, ca Jing-Jin Electric Technologies şi vine din China. În ciuda riscurilor de tarife de import, Slate a decis să e mai raţional să cumpere acest electromotor de 150 kW putere de la compania chinezească.
Modulele de baterii sunt livrate de SK.On, iar cei de la Slate le asamblează în interiorul carcaselor de baterii. Aici Slate pare să-şi fi ales foarte atent partenerul, or, costul bateriei e foarte important într-un model electric, iar SK.On e un producător sud-coreean de baterii şi e totodată unul din cei mai experimentaţi din lume. Bateriile sale sunt considerate fiabile, iar SK.On furnizează baterii către o mulţime de mari producători auto.
Apropo, celulele de baterii sunt prismatice, şi dacă la lansare se vorbea că bateria standard va fi una, iar cine-şi va dori va bifa un range extender mai mare, pe care să-l pună în benă, acum aflăm că, de fapt, carcasa bateriei va fi una, doar că versiunea de bază va avea doar 5 module de baterii integrate în ea, în timp ce versiunea extinsă va avea 8 module.
Economia a fost atât de predominantă în dezvoltare, încă s-a încercat până şi minimizarea lungimii cablurilor puse pe maşină, pentru a economisi la tot ce se putea. Şi totuşi, e ceva curios şi intrigat în acest produs final, întrucât inginerii par să fi găsit o cale de a mixa ingrediente relativ cunoscute şi simple, condimentându-le ingenios şi chiar scoţând alte condimente considerate obligatorii, iar la final au ajuns cu un vehicul care arată impresionant de simplu şi atractiv în acelaşi timp.
Doar că între timp, odată cu excluderea subvenţiilor pentru maşini electrice în SUA, preţul acestuia ar urma să crească de la 20 mii la 27 mii dolari SUA.
Vezi toată explorarea construcţiei în video-ul de mai jos.
0
18,710
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!