Inginerii Liebherr au elaborat un nou sistem de stabilizare a macaralelor pentru operarea pe platforme plutitoare
6 August 2025, 21:05 Redacţia PiataAuto.md
De obicei, când vorbim de macarale uriaşe, cei mai mulţi dintre noi şi le imaginează la şantiere de construcţii ale unor edificii, poduri, turnuri, sau maxim turbine eoliene în zone mai greu accesibile, dar toate aceste peisaje presupun fixarea lor pe un teren solid, chiar dacă acesta e denivelat. Dar există şi multe lucrări foarte specifice, când macaralele trebuie să opereze pe suprafaţa apei, amplasate pa platforme plutitoare mari. Iar în acel moment, toate calculele trigonometrice de unghiuri maxim admisibile şi greutăţi permise nu mai sunt valabile. Platforma e mişcată inevitabil de valuri, iar unghiul bazei macaralei se schimbă, această schimbare având efect amplificat în braţul său lung şi atunci riscul unei răsturnări devine exponenţial mai mare. Şi până acum, această problemă era în mare parte nerezolvată.
Deşi despre ea ştiau în special profesioniştii din acest domeniul, ea afecta foarte mult amploarea lucrărilor care puteau fi făcute astfel şi mai ales complexitatea şi costurilor. Soluţia aplicată până acum era dublarea punctelor de acţionare prin adăugarea celei de-a doua macarale, pe o altă platformă, iar toate ridicările se făceau în tandem. Astfel, oscilaţiile unei macarale erau parţial atenuate de frecvenţa diferită a oscilaţiilor celeilalte macarale şi încărcătura rămânea relativ stabilă, cu un risc mai mic de răsturnare.
Totuşi, inginerii de la Liebherr spun că o asemenea funcţionare în tandem pe platforme plutitoare trebuie făcută cu o greutate maximă admisibilă mult mai mică decât cifrele pe care le posedă fiecare macara în parte, pentru a absorbi devierile imprevizibile. Aşa că rezolvarea de până acum era una doar parţială, şi orice asemenea lucrare însemna minim două macarale şi doi operatori, dar de obicei chiar două echipe care trebuiau coordonate împreună.
Ei bine, acum inginerii de la Liebherr spun că au elaborat şi lansat în producţia de serie un sistem de stabilizare a macaralelor la operarea pe platforme plutitoare, care e atât de avansat, încât permite derularea operaţiunilor logistice complexe cu o singură macara şi cu un singur om.
Noua soluţie e aplicabilă macaralelor Liebherr cu şenile, cu capacităţi cuprinse între 130 şi 400 tone. Cel mai important component mecanic al noii soluţii e un dispozitiv cu doi scripeţi, de care se ataşează încărcătura. Acest dispozitiv poate susţine o greutate de 90 de tone, iar principalul său atribut e că cei doi scripeţi au fire dirijate separat de noul sistem.
Efectiv, macaraua simte prin senzori giroscopici înclinările unghiulare pe care le are din cauza platformei plutitoare şi poate compensa cu varieri de forţe fiecare din cei doi scripeţi, menţinând încărcătura pe o linie orizontală stabilă. Această menţinere stabilizată contracarează şi apariţia altor oscilaţii mai mari, dar nu e singura care asigură stabilitatea generală a operării. Totuşi, acest mecanism avansat permite şi rotirea în aer a încărcăturii până la 90 grade într-un mod mult mai sigur. Iar dacă se doreşte, ambii scripeţi pot funcţiona şi la unison absolut. Totuşi când sunt acţionaţi cu mici variaţii gestionate de forţă se obţine o stabilizare mai mare.
Pe lângă asta, aceeaşi senzori care monitorizează înclinarea bazei lucrează acum într-un sistem electronic comun cu senzorii braţului şi ţin cont de înclinarea în timp real pentru a avertiza operatorul de unghiuri care pot deveni periculoase, arătându-i-se pe ecran marja sigură de operare.
Mai mult ca atât, noul sistem va interzice operarea braţului la un unghi prea mare, care poate determina răsturnarea, dacă formulele şi calculele sale în timp real vor identifica apropierea de acest risc. Operatorul e întotdeauna avertizat de orice risc, iar sistemul e atât de avansat, încât e aproape imposibil să admită vreun unghi periculos.
Iar pe lângă asta, sistemul mai încorporează şi o funcţie anterior folosită mai restrâns, aşa numita găsire automată a centrului vertical, când macaraua identifică automat centrul de greutate al obiectului pe care-l ridică şi-şi ajustează forţele pentru a-l centra corect. Această tehnologie ajută la o stabilizare şi mai bună a greutăţii.
Datorită combinaţiei dintre mecanismul de mai sus şi toţi aceşti senzori electronici cu un sistem activ de ghidare, macaralele Liebherr dotate cu acest sistem vor putea opera de pe platforme plutitoare de unele singure, cu un singur operator în cabină, fără nevoia de asistenţă exterioară şi fără nevoia unei macarale secunde pentru lucrul în tandem. Iar asta înseamnă mult mai multă siguranţă şi costuri mult mai mici pentru operaţiuni care erau considerate până acum printre cele mai complexe din lumea macaralelor.