Operatorul feroviar SBB din Elveţia a marcat un nou record istoric de punctualitate a trenurilor sale, demonstrând cum poate funcţiona un sistem genial

Există foarte multe ţări în care trenurile şi calea ferată sunt într-o decadenţă vizibilă, cu tot mai puţini pasageri şi tot mai puţine transporturi cargo făcute, cu linii de cale ferată învechite şi cu localităţi mai îndepărtate care rămân fără rute de tren. Dar nu şi în Elveţia. Această ţară are o predilecţie aparte pentru sistemul său de transport feroviar şi-l menţine cu sfinţenie, acesta operând pe principii de neclintit. Iar punctualitatea trenurilor elveţiene a fost de multe decenii încoace o sursă de mândrie pentru toţi cetăţenii acestei ţări, ea fiind în permanenţă îmbunătăţită, chiar dacă era cu mult peste indicatorii ţărilor vecine. Mai mult ca atât, în luna mai a acestui an, Elveţia a suspendat trenurile Deutsche Bahn de pe teritoriul său din cauza întârzierilor cronice ale acestora. Punctualitatea germană legendară nu se mai putea conforma standardelor elveţiene, or, până şi o deviere de 5-6 minute de la program e considerată o întârziere inacceptabilă în Elveţia, în timp ce trenurile germane aveau întârzieri şi mai mari de atât, ceea ce perturba alte trenuri elveţiene punctuale. Ei bine, după acea decizie din mai, operatorul feroviar SBB din Elveţia a anunţat acum marcarea unui nou record istoric de punctualitate a trenurilor sale.

În prima jumătate a anului 2025, rata de punctualitate a trenurilor elveţiene a fost de 94,5%, ceea ce e cu 0,7 puncte procentuale mai mult decât în perioada similară a anului trecut şi reprezintă cel mai bun indicator din toată istoria SBB.

Elveţienii menţionează, însă, că trenurile internaţionale, care vin din alte ţări — aici făcându-se aluzie la cele 4 luni în care trenurile germane au putut circula în interiorul Elveţiei — au cauzat o mare pare din întârzierile celor 5,5% de trenuri. Pe intern, singurele cauze au fost legate de lucrări de construcţie şi mentenanţă.

Ce înseamnă rata de 94,5% de trenuri punctuale? Standardul de aur în Elveţia e dacă tenul ajunge în staţie la mai puţin 3:00 minute după ora din program şi pleacă din staţie cu o deviere de maxim 30 secunde faţă de program. Totuşi, dacă un tren se află într-o gară ce preia conexiuni de la alte trenuri, care au până la 3 minute de întârziere, asta poate aştepta până la 3 minute în plus faţă de orar, pentru ca pasagerii acelui tren să reuşească la conexiune şi se va considera că a plecat la timp.

Deci, standardul oficial pentru a fi considerat un tren la timp e ca acesta să pornească şi să ajungă cu maxim 3 minute întârziere, iar dacă are 03:01 minute şi mai mult, deja nu mai intră în statistica celor 94,5%. Şi, de fapt, majoritatea covârşitoare din cele 94,5% de trenuri punctuale au întârziere de până la 30 secunde la pornire şi până la 2 minute la sosire.

În a doua jumătate anului, fără dezechilibrele trenurilor din alte ţări, SBB ar putea să treacă şi de indicatorul de 95% în punctualitate.

Elveţienii mai spun că în primele luni ale anului 2025 trenurile SBB au transportat în mediu 1,41 milioane de pasageri pe zi! Şi asta într-o ţară cu 9,034 milioane locuitori! Pentru comparaţie, în România, la 20 milioane de locuitori, cu trenurile CFR călătoresc zilnic circa 180.000 pasageri. Cifra de călători din Elveţia e în creştere cu 4,8% faţă de anul trecut.

Pe partea de cargo, şi elveţienii spun că s-a atestat o reducere a cantităţilor totale de mărfuri transportate pe cale feroviară. Însă pe partea de pasageri, lucrurile arată excelent. Şi arată aşa pentru că în Elveţia sistemul feroviar e gândit a un sistem sangvin principal într-un organism, fiind completat de autobuze cu rol similar capilarelor, totul fiind sincronizat într-un tot întreg.

În primul rând, o mare majoritate de localităţi, oricât de îndepărtate şi la orice altitudine, au gară de tren şi măcar un tren ajunge acolo. Iar Elveţia nu renunţă la aceste rute chiar dacă numărul de călători într-o localitate poate fi foarte mic, considerând că circulaţia trenurilor are şi o misiune socială, deşi viabilitatea economică a întregului sistem e la fel de importantă.

În al doilea rând, toate gările au conexiune cu autobuzele mai departe, iar orarul autobuzelor e corelat cu cel al trenurilor. Pot fi autobuze care fac legătura cu localităţi mai inaccesibile geografic sau cu regiuni din aceeaşi localitate. Orarul trenurilor are adeseori plecări repetitive la ore diferite, dar cu acelaşi minut — cum ar fi 12:02, 13:02, 14:02, etc., iar astfel oraşul e uşor de ţinut minte.

Dacă de pe o rută dintre marile oraşe un tren ajunge într-o gară în care există conexiuni spre oraşele mai mici, minutul de pornire al acelor trenuri spre oraşe mai mici va fi corelat pentru a fi cu 4-5 minute mai târziu decât trenul din oraşele mai mari. Şi acel tren regional poate ajunge cu 4 minute mai devreme, iar astfel va exista suficient timp pentru ca pasagerii ce vin cu acel tren regional să poată reuşi la trenul spre oraşele mari, iar cei care vin cu trenul dintre oraşele mari să poată urca apoi în cel regional. În mod similar, dacă un tren ajunge la minutul 28 într-o gară, iar conexiunile de următorul nivel se fac cu autobuzele, acel autobuz va pleca la minutul 32 şi astfel se va sincroniza cu orarul trenului. Asta face toate conexiunile scurte şi coerente între ele, iar pasagerii nu pierd timp în aşteptarea următorului tren.

Şi toate orarele din toată ţara sunt gândite astfel, într-un mecanism integru şi centralizat, pentru a garanta funcţionalitatea ireproşabilă a întregului sistem de transport. Iar noi asemenea recorduri de punctualitate sporesc enorm încrederea elveţienilor în faptul că pot ajunge oriunde rapid şi predictibil cu acest sistem de transport din care fac parte şi trenurile. Şi atunci şi ferestrele de 2-5 minute între două conexiuni par absolut fireşti.

Iar un alt principiu puţin cunoscut al trenurilor elveţiene e că acestea sunt alimentate exclusiv cu electricitate provenită de la hidrocentrale, iar operatorul feroviar SBB deţine propriile hidrocentrale de peste 100 ani, asigurându-şi propriul consum necesar şi vânzând surplusul în sistemul energetic al ţării, mai încasând şi de acolo bani pentru a menţine sistemul viabil.

Deţinând propriile hidrocentrale, acesta se asigură că toate trenurile circulă pe baza electricităţii din surse curate, regenerabile, pe de o parte, iar pe de altă parte îşi asigură electricitatea la costuri minime, independente de fluctuaţiile pieţei.

Iar pe lângă asta, o mare parte din trenurile de pe căile ferate elveţiene sunt produse tot în Elveţia, operatorul SBB având grijă ca producătorii locali, precum Stadler, să primească o mare parte a comenzilor de noi trenuri, pentru a menţine viabilă şi producţia internă de trenuri din Elveţia, dar în acelaşi tip în mod tradiţional se plasează comenzi şi în ţările vecile, la Siemens sau Alstom, pentru a stimula şi concurenţa din partea Stadler, dar şi relaţiile bune cu vecinii.