Peste 100.000 de baterii casnice au participat împreună în cel mai mare experiment de alimentare a reţelei în orele de vârf, înlocuind o întreaga centrală

Există regiuni în care bateriile casnice, precum Tesla Powerwall, sunt foarte răspândite, în primul rând pentru că sunt o completare logică a unui sistem de panouri solare şi în al doilea rând pentru că există diferenţe mari de preţ dintre tarifele la electricitate la ore de vârf şi la cele de consum minim, iar încărcarea bateriei la orele cu preţ minim şi folosirea electricităţii stocate la orele cu preţ maxim, în loc de a o consuma în reţea e rentabilă pentru gospodărie şi reduce sarcina pentru reţea. Acum câţiva ani, însă, în California au avut loc şi primele experimente în care proprietarilor li s-a propus să participe la vânzarea electricităţii în reţea la orele de consum maxim, încărcând la ore de consum minim. Practic, mii de proprietari îşi dăduseră atunci acordul celor de la Tesla pentru ca producătorul să le poată controla de la distanţă bateriile casnice, la scara a mii de utilizatori, se obţinea efectul unei mici centrale virtual. Acum, însă în California numărul bateriilor casnice a crescut şi mai mult, iar de curând a avut loc cel mai mare experiment de alimentare cu ajutorul a peste 100.000 baterii a reţelei la orele de vârf, înlocuindu-se o întreagă centrală.

De această dată a fost efortul comun al mai multor companii, precum Tesla şi Sunrun, fiind coordonat şi supervizat de operatorii de reţea. Experimentul a avut loc la 29 iulie 2025 şi a cuprins două ore de vârf, între ora 19:00 şi 21:00.

În experiment au fost incluse atât baterii Tesla Powerwall, care au reprezentat cam 85% din total, cât şi bateriilor altor producători, care au cuantificat 15%. Multe din aceste baterii furnizează parţial energie în reţea şi în zilele normale, dar de această dată experimentul a vrut să vadă efectul unei solicitări mai intense, când reţeaua s-a bazat pe contribuţia maximă pe care acestea au putut-o oferi.

Iar rezultatul a fost foarte curios. Bateriile casnice au furnizat până la 535 MW de electricitate în reţea, ceea ce înseamnă, în mediu, ca 5 kW de putere per baterie casnică.

Foto: Evoluţia contribuţiei bateriilor casnice în reţea într-o zi obişnuită şi în ziua experimentului

Impactul acestor 535 MW s-a văzut în curba de activitate a reţelei din California, însă statul american e unul din cele mai dezvoltate şi are un consum total mare de reţea, care a ajuns până la 29,7 GW, sau 29.700 MW la orele serii. Doar că datorită acestui experiment, 535 MW din 29.700 au fost asiguraţi de bateriile casnice care furnizau electricitatea în reţea în mod coordonat.

Intervenţia bateriilor a început la ora 19:00, când consumul în reţea era de circa 25.500 MW şi a continuat până la 21:00, cu o cotă maximă de suport între 19:30 şi 21:00.

Cei 535 MW echivalează cu o centrală electrică de dimensiuni medii, doar că aici centrala a fost una virtuală, formată din peste 100.000 de baterii casnice.

Autorii acestui experiment îl califică drept un mare succes şi el e un succes în sensul în care totul a decurs corect şi puterea de 535 MW a fost asigurată. Totuşi, dacă e să ne gândim la complexitatea faptului că a fost nevoie de peste 100.000 baterii casnice mici să asigure ceea ce o singură turbină cu abur poate asigura, sau o jumătate de reactor nuclear, devine cumva clar că scara imensă a unei centrale are şi avantaje evidente de simplitate.

De asemenea o singură centrală medie de baterii, specializată, ar fi putut asigura acelaşi efect, fără a miza pe 100.000 de gospodării, ci a opera dintr-un punct centralizat. Autorii iniţiative spun că dispersarea surselor solicită mai puţin reţeaua şi dă avantaje de stabilitate, dar beneficul de 535 MW din 29.700 MW, sau 1,8% din consumul reţelei timp de 2 ore, raportat la eforturi comun a peste 100.000 oameni din acest experiment californian, pare oarecum prea mic.

Desigur, cei care au fost de acord să participe au fost remuneraţi. Per total, acum cei din California care acceptă să participe la un asemenea program de a-şi lăsa bateria folosită pe perioada verii, când consumul e cel mai mare din cauza caniculei, primesc 150 dolari pe sezon.

Pare o cifră bună drept un venit suplimentar pasiv. Însă ea nu mai mare la fel de bună dacă se iau în calcul câte cicluri de încărcare şi descărcare se vor folosi in durata de viaţă a bateriei, raportat din costul total nesubvenţionat al unei asemenea baterii. În acest caz beneficiul net nu mai e la fel de mare pentru deţinătorul de baterie, iar uneori se poate dovedi chiar mai mic decât cuantum de degradare cauzat bateriei.

Deci, bateriile casnice pot avea cu siguranţă un rol benefic în regiuni cu tarifare diferenţiată, sau acolo unde se doreşte o asemenea soluţie de stocare pentru uz şi siguranţă proprie. Folosirea lor ca centrală virtuală e mai degrabă o participare benevolă într-un experiment social şi economic, pentru bine comun sau binele reţelei, şi mai puţin pentru beneficiul proprietarului acelei baterii.

Şi la nivel macro, de utilitate la scară largă, mult mai raţionale par a fi soluţii de scară mai mare, precum centralele mai mari de baterii, un singur proiect putând înlocui întreaga capacitate a unui asemenea experiment, fiind totodată mult mai predictibil şi mai uşor de controlat în viaţa reală, în afara experimentelor făcute ca evenimente singulare, cu pregătire anterioară. Dar, ca o soluţie temporară ce ar permite absorbţia de mai multă energie regenerabilă în sistemul energetic, această tehnologie poate fi foarte viabilă.