Un Xpeng P7 electric a marcat un nou record de anduranţă, fiind condus 24 ore pe un circuit din China la peste 210 km/h, cu zeci de opriri pentru reîncărcare

16 August 2025, 18:32
Redacţia PiataAuto.md
Acum două săptămâni, scriam despre o realizare remarcabilă a unui alt model electric chinezesc, Xiaomi YU7, şi spuneam că un exemplar al acestui model a fost condus timp de 24 ore la peste 210 km/h pe un circuit din China, aşa cum îşi demonstrau maşinile legendare de cândva fiabilitatea şi dădeam şi exemple din istorie ale unor modele europene care făceau asta mai ales pe circuitul Nardo. Şi dacă modele cu combustie clasice puteau trece de 5.000 km parcurşi în 24 ore, atunci cele electrice au provocări imense în a susţine o asemenea rată de descărcare a bateriilor în regim constant, mai fiind şi nevoite să aleagă o strategie care să le permită opriri cât mai scurte pentru reîncarcerarea bateriilor. Acel Xiaomi YU7 de acum două săptămâni a reuşit să marcheze un record mondial pentru cea mai mare distanţă parcursă de o maşină electrică în 24 ore. Însă acum un alt model electric chinezesc, Xpeng P7, a doborât acel record cu o cifră şi mai bună.
Foto: Xpeng P7, în timp recordului de anduranţă

Xiaomi YU7 a avut 30 de opriri de încărcare în 24 ore şi a încărcat de fiecare dată exact atât cât să profite de puterea maximă de încărcare. A parcurs 3.944 km în 24 ore, doborând recordul de mai devreme, setat de Mercedes CLA Electric, de 3.717 km.
Foto: Xiaomi YU7

Fiecare încărcare la Xiaomi a durat între 10 şi 12 minute, ceea ce înseamnă un timp total cuprins între 5 şi 6 ore doar pentru încărcări.
Acum, Xpeng P7 a făcut un sprint similar şi a reuşit să parcurgă 3.961 km, cu doar 17 km mai mult decât Xiaomi YU7.
Şeful Xiaomi spune că el a decis să facă acest test după o discuţie cu şeful Xiaomi, care l-a îndemnat să încerce, spunându-i că un test excepţional de solicitant pentru maşini, iar şeful Xpeng a devenit astfel intrigat şi şi-a plasat în acest test de anduranţă noul model Xpeng P7, lansat de curând în China cu arhitectură de 800V.
Cei de la Xpeng sunt mai zgârciţi cu datele exacte despre acest episod de anduranţă, însă au menţionat totuşi că ţinta lor de viteză a fost foarte apropiată de Xiaomi, de a parcurge constant peste 210 km/h. Şi întrucât şi numărul kilometrilor e foarte apropiat, putem estima acelaşi număr de 30 de încărcări, iar diferenţa a fost atinsă graţie unei variaţii de câteva minute în timpul total de încărcare.
Totuşi, Xpeng a fost mai ghinionist în acest test de anduranţă şi a trebui să abandoneze prima încercare, după ce condiţiile meteo deveniseră nesigure, cu vizibilitate redusă pe circuit. Testul a fost reluat a doua zi dimineaţă, însă contorul timpului a fost resetat la zero, şi a început o nouă numărătoare de 24 ore.
Ca şi în cazul tuturor acestor teste de anduranţă, maşinile sunt conduse de şoferi care fac ture la volan, aici schimbul lor fiind mai negrăbit în episoadele de încărcare la priză.
Totuşi, testul de anduranţă cu noul Xpeng arată că maşinile electrice se apropie deja de borna de 4.000 km pe care-i pot parcurge în 24 ore, mai rămânând doar 1.000 km până să echivaleze performanţele legendare din anii 1980 ale modelelor cu combustie, când s-au realizat cele mai sonore asemenea teste. Pe atunci, spre exemplu, Mercedes 190E 2,3-16 a reuşit să parcurgă 50.000 km în timp de 10 zile continue în Italia!
Maşinile electrice au progresat mult la acest capitol în ultimii ani, întrucât în 2019, spre exemplu, Porsche Taycan a reuşit să parcurgă doar 3.425 km în 24 ore, iar acum s-a ajuns deja la 3.961 km. Însă probabil va mai trece timp până când o maşină electrică va putea demonstra aceeaşi fiabilitate ca un Mercedes din anul 1983, şi să parcurgă 50.000 km, fiind condusă constant timp de 10 zile sau mai mult la viteze apropiate de cele maxime.
0
11,869
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!