Un norvegian cere 1 milion de euro despăgubiri de la o companie de asigurări după ce şi-a distrus un Porsche în prima sa călătorie cu el, iar compania refuzase iniţial să-l despăgubească
28 August 2025, 09:48 Redacţia PiataAuto.md
Istoriile cu companiile de asigurări pot fi foarte diverse atunci când maşinile asigurate sunt foarte scumpe şi rare, iar unele companii încearcă să găsească metode prin care să refuze plata despăgubirilor. Asta se întâmplă chiar şi în Norvegia, o ţară recunoscută pentru bunăstarea generală a locuitorilor ei, însă istoria unui norvegian, proprietar de Porsche, a devenit acum cunoscută în toată ţara sa, prin modul în care acesta încearcă să obţină în instanţă o despăgubire de 1 milion de euro de la o companie de asigurări, după ce şi-a distrus un Porsche în prima sa călătorie cu el, iar compania refuzase iniţial să-l despăgubească, informează publicaţia norvegiană motor.no.
Foto: Porsche-ul norvegianului
Toată istoria a început în toamna anului 2021, când norvegianul şi-a cumpărat un Porsche 911 GT2 RS, la care visase mult timp cu mare entuziasm. Plătise 4,5 milioane de coroane pe el, echivalentul a aproximativ 385.000 euro şi îl şi asigurase la compania norvegiană If.
Peste 11 zile de la achiziţie, norvegianul a ieşit în prima sa călătorie mai lungă cu maşina, iar când conducea pe un drum şerpuitor din Kvinesdal, din sudul Norvegiei, a derapat spre acostament, apoi a lovit din plin un copac. Maşina fusese puternic avariată, cu costuri de reparaţie uriaşe, care ar fi determinat în mod normal declararea ei drept daună totală.
Dar compania de asigurări a refuzat să plătească despăgubirea, invocând că şoferul conducea prea repede pentru acel condiţii de drum. O asemenea scuză ar putea fi aplicată la aproape toate accidentele, pentru că întotdeauna accidentele se întâmplă pentru că o maşină era condusă prea repede pentru exact acele condiţii de drum.
Norvegianul i-a dat în judecată atunci şi atât pria instanţă din Agder, cât şi curtea de apel i-a dat câştig e cauză şi a impus compania de asigurări să-i plătească proprietarului de Porsche exact valoarea preţului de achiziţie al maşinii, pentru care asigurase maşina.
Doar că toate aceste procese de judecată şi de contestare au durat mult timp. Ultima instanţă a luat în calcul şi timpul scurs şi i-a ajustat suma la 5,7 milioane de coroane, în loc de 4,5 milioane plătite iniţial. Cele 5,7 milioane i-au fost plătite într-un final, doar că norvegianul se consideră nedreptăţit şi cere acum în instanţă încă 4,9 milioane de coroane, ca despăgubirea totală să ajungă la 10,6 milioane de coroane, echivalentul a aproximativ 905 mii euro, iar cu tot cu dobânzile până în ziua efectivă a eventualei plăţi suma ar urma să ajungă la aproape 1 milion de euro.
De această dată o instanţă din Oslo i-a respins cererea sa, considerând că el şi-a primit deja despăgubirea justă. Proprietarul de Porsche a contestat decizia, iar acum părţile s-au întâlnit la curta de apel din Oslo.
Iar în instanţă, acesta a argumentat de ce cere o despăgubire atât de mare. El a explicat că e un pasionat auto de pe vremea copilăriei sale, şi a deţinut alte câteva exemplare obişnuite de Porsche, dar acest GT2 RS reprezenta apogeul visurilor sale pentru el. Atunci, în 2021, era o criză pentru mai multe componente la această maşină, dar maşina pe care şi-a cumpărat-o el avea absolut toate dotările dorite pe ea, şi era astfel unică în lume, modelul GT2 RS, de 700 CP, fiind toate exclusivist la rândul lui.
La momentul producerii accidentului, Porsche i-a oferit o estimare a preţului de reparaţie a maşinii, care, a şi determinat declararea ei drept daună totală. Dar, întrucât compania de asigurări n-a vrut să achite imediat despăgubirea, atunci când a făcut-o o altă maşină identică în loc nu mai putea fi cumpărată, iar acum nici măcar repararea la cost mai mare nu mai e sigur că poate fi făcută. Singura şansă e să se insiste acum pe repararea maşinii, cu comenzi de piese care nu mai sunt produse, iar asta ar costa aproape 1 milion de euro, după estimările proprietarului şi avocatului său.
Aceştia spun că e vina companiei de asigurări că a tras de timp atât de mult, încât despăgubirea lor nu mai poate înlocui bunul pierdut. Iar conform contractului şi codului civil, rolul asigurării e să asigure costurile de înlocuire a bunului cu unul reparat sau identic. De aici şi vine solicitarea unei sume atât de mari din partea proprietarului.
Dar în Norvegia procesul a căpătat acum imaginea unuia care ar putea pedepsi companiile de asigurări care caută orice pretexte pentru a refuza despăgubiri şi a întinde procesele ani de zile. Până la urmă, dacă această companie de asigurări ar fi plătit imediat costul bunului, poate proprietarul îşi putea găsi o maşină similară. După 4 ani de procese de judecată, e firesc că acesta nu-şi mai poate repara maşina în aceleaşi condiţii şi nici înlocui cu una nouă identică. Deci, există şi nişte justificări din partea proprietarului. Iar compania de asigurări e neagă în instanţă, cerând magistraţilor să refuze cererea. Verdictul procesului ar urma să fie cunoscut în viitorul apropiat.
Foto: Poprietarul norvegian de Porsche şi avocatul său, în instanţă