(VIDEO) Un Polestar 3 electric a marcat un record mondial de autonomie în Marea Britanie, parcurgând 935 km pe drumurile publice fără reîncărcarea bateriilor

14 August 2025, 14:29
Redacţia PiataAuto.md
Maşinile electrice au cifre de autonomie tot mai mari, dar aceste cifre din viaţa reală sunt încă de ordinul sutelor de kilometri, în marea lor majoritate, nu de ordinul miilor, cum a fost în cazul unui VW Passat diesel din 1998, când un german a reuşit să atingă aproape 2.000 km cu un singur rezervor, despre care scriam acum câteva zile. Cifrele de autonomie de peste 1.000 km erau pretinse doar de câteva modele chineze, dar încă nedemonstrate în viaţa reală, iar în Europa prototipul EQXX al celor de la Mercedes reuşise să demonstreze repetat că poate călători peste 1.000 km cu un singur plin. În viaţa reală, dintre maşinile de serie, Lucid Air Grand Touring a fost modelul care acum o lună a reuşit performanţa de a parcurge 1.205 km cu un singur plin şi a stabilit un record mondial oficial de autonomie, omologat de Cartea Recordurilor Guinness. Ei bine, acum SUV-ul electric Polestar 3 a marcat un nou record mondial de autonomie, parcurgând 935 km pe drumurile publice din Marea Britanie.
Cum poate fi cifra de 935 km un nou record, dacă Lucid Air a atins cifra de 1.205 km? Răspunsul e simplu — Lucid Air are în continuare recordul mondial la maşina electrică ce a atins cea mai mare autonomie, în timp ce Polestar 3 şi-a adjudecat noul record doar la categoria SUV-ului electric cu cea mai mare autonomie. Iar performanţa nu e de neglijat, or, SUV-urilor le este mult mai greu să atingă cifre mari din cauza aerodinamicii.
De fapt, chiar şi SUV-ul celor de la Lucid, noul model Gravity, are o autonomie omologată de 450 mile sau 724 km în SUA. Deci modelul celor de la Polestar a atins acum o cifră cu 211 km mai mare decât această autonomie maximă a lui Lucid Gravity.
Foto: Lucid Gravity

Versiunea de Polestar 3, care a atins noul record, e un Polestar 3 Long Range Single Motor, care are o baterie uriaşă de 111 kWh. Modelul are un singur electromotor, pe puntea spate, care dezvoltă 299 CP, şi cântăreşte între 2.400 kg şi 2.465 kg, în funcţie de dotări.
În performanţa sa din Marea Britanie acesta a rulat pe drumuri publice şi i-a luat 22 ore şi 57 minute să-şi golească bateria într-un ritm super eficient de condus. Maşina a pornit cu bateria plină şi a rulat şi după ce ea atins 0 km autonomie indicată şi 0%, mai parcurgând 12,8 km, apoi a ajuns la o staţie de încărcare pe propriile roţi, după ce a parcurs o distanţă totală de 935,44 km.
Cei de la Polestar au ales o regiune a Marii Britanii cu relief foarte plat, pentru a minimiza urcările şi coborârile, în speranţa creşterii eficienţei de consum.
Aceştia au schimbat şoferi pe parcurs, iar după primul schimb, consumul era de 18,5 kWh/100 mile, sau 11,5 kWh/100 km. Însă următorul şofer a nimerit într-o zonă cu ploaie, iar asta a dus la creşterea rezistenţei la rulate şi consumul a crescut la 19,7 kWh/100 mile sau 12,24 kWh/100 km.
Din fericire, condiţiile au devenit din nou uscate şi chiar s-a încălzit, iar pe vreme caldă eficienţa maşinii a crescut simţitor.
Viteza de deplasare a fost mică, fapt care se poate vedea şi din video-ul de mai jos. Dar şi timpul de condus de 22 ore şi 57 minute, raportat la 935,44 km parcurşi, ne dă o viteză medie de 40,76 km/h.
Consumul mediu a fost 12,1 kWh/100 km, ceea ce ar însemna un consum total de peste 113 kWh de energie, sau o mică eroare de raportare pe computerul de bord.
Modelul electric şi-a depăşit autonomia oficială WLTP de 706 km atunci când avea 20% de baterie. Apropo, dacă Lucid Gravity are o autonomie oficială de 724 km şi ar depăşi-o în mod similar, asta înseamnă că există mari şanse ca acest record să fie detronat în curând de SUV-ul electric al celor de la Lucid.
Vezi mai jos cum a decurs marcarea acestui nou record cu Polestar 3.
2
8,471
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!