(VIDEO) Un german a descoperit un Audi Q7 V12 TDI cu aproape 1 milion km parcurşi şi l-a cumpărat pentru a-i inspecta starea acestuia

25 August 2025, 16:01
Redacţia PiataAuto.md
Astăzi e aproape de neimaginat că un producător ar putea avea în gamă un asemenea motor, dar acum aproape 20 de ani Audi a lansat un Q7 V12 TDI, care avea sub capotă cel mai puternic diesel amplasat vreodată sub capota unei maşini de serie. Motorul avea o cilindree imensă de 6,0 litri, scotea 500 CP şi 1.000 Nm şi avea o construcţie inspirată din gloria de neclintit a celor de la Audi din Le Mans, atunci când literele TDI reprezentau o atracţie irezistibilă în lumea auto. Ei bine, acum un german a găsit un asemenea Audi Q7 V12 TDI cu aproape 1 milion de kilometri parcurşi şi l-a cumpărat pentru a-i descoperi starea acestuia.
Puţini pasionaţi auto ştiu, dar Audi produs doar circa 1.500 exemplare de Q7 V12 TDI pentru toată lumea. Nu pentru că n-ar fi vrut să producă mai multe, ci pentru că n-au existat cumpărători dornici să achiziţioneze mai multe exemplare ale acestui V12 imens diesel. Audi prezenta la acea vreme modelul în imagini din Orientul Mijlociu, dar se pare că germanii n-au ţinut cont că acele regiuni aveau benzină ieftină şi puteau cumpăra motoare imense pe benzină, dar nu şi diesel, faţă de care aveau reticenţă. Iar europenii au fost reticenţi în faţa preţului imens şi a opulenţei pe care o aducea acest motor. Aşa că în cele din urmă foarte puţine maşini au ajuns a fi produse cu acest motor, pentru care inginerii Audi au depus un efort imens.
Tocmai de asta, orice exemplar scos azi la vânzare devine ceva exotic în mod automat. Dar un german a rămas stupefiat să descopere că cineva scosese la vânzare un Audi Q7 V12 TDI care parcursese aproape 1 milion kilometri. Germanul a urmărit anunţul de vânzare câteva luni, şi nimeni nu voia să-şi cumpere la casă o asemenea maşină, cu un asemenea parcurs. În cele din urmă, germanul a decis să fie el cel care va cumpăra maşina, din pură curiozitate de a-i inspecta starea şi a vedea dacă va putea face ceva cu ea mai departe.
Anunţul stipula clar că maşina avea 911.652 km pe odometrul său, iar la o asemenea cifră, clar că ar putea fi nevoie de reparaţii şi intervenţii. Iar orice reparaţie la un motor V12 poate costa o avere. Deci, e clar de ce nimeni nu voia să cumpere maşina, în pofida rarităţii ei.
Tânărul german spun că era doar un pici atunci când citea în revistele auto despre apariţia acestei maşini şi era fascinat de ea. Aşa că acum a decis să transforme visul în realitate.
Odată ce a adus-o în curtea sa, germanul a constatat că motorul pornea, iar maşina se putea deplasa independent, ceea ce era deja un semn bun.
La cifra sa imensă de kilometri parcurşi, starea estetică a maşinii era relativă bună, cu mici puncte şi urme de exploatare firească pe caroserie.
Maşina avea frâne de ceramică şi carbon pe ea când era vândută nouă. Iar aceste frâne mai sunt prezente pe maşină, nefiind foarte clar dacă au rezistat până acum sau au mai existat seturi înlocuite. Cert e că starea lor e degradată şi ar fi nevoie de discuri noi, care au un preţ enorm. Youtuber-ul german spune că ele a costa acum cam 5 mii euro bucata, probabil cu tot cu plăcuţe noi, iar preţul e realist dacă ne gândim că pe maşinile noi mai uşoare ele costă 9-15 mii, iar aici avem o maşină grea, care nu mai e în producţie.
Interiorul maşinii a rezistat cu excelenţă în timp, venind dintr-o perioadă în care Audi opta doar pentru cele mai multe materiale în interioarele sale şi le garanta calitatea desăvârşită de asamblare. Alcantara, pielea, cusăturile, butoanele — toate au rezistat excelent 1 milion km.
Chiar şi sistemul audio Bang & Olufsen cu difuzoare retractabile mai funcţionează ireproşabil. Deci, până şi micile detalii electronice sau acţionate electric au rezistat excelent.
A venit apoi momentul inspectării acestei maşini într-un atelier cu amplasarea ei pe un elevator. Acolo cu siguranţă puteau fi descoperite mai multe semne de uzură după cei aproape 1 milion de km parcurşi.
Motorul V12 TDI funcţiona ireproşabil, fără vibraţii şi fără sunete bizare. Ba chiar germanul a pus o monedă pe capacul acestuia şi ea a rămas în picioare, în lipsa vibraţiilor.
Cutia de transfer era în stare foarte bună, sistemul de eşapament mai avea toate filtrele în el, iar puţinele pete de rugină nu păreau exagerate.
Exista totuşi o scurgere de ulei în zona motorului, sursa ei fiind deocamdată neclară. Urme de ulei se puteau vedea în locul cuplării transmisiei cu motorul.
Subcadrul suspensiei spate părea a fi ceva mai mult afectat de rugină, şi în mod ideal ar trebui schimbat cu unul nou, întrucât marginile sale par să se pulverizeze la atingere.
Surprinzător, dar suspensia pneumatică mai menţine excelent presiunea chiar şi la aproape 1 milion de kilometri parcurşi. Iar aici nu putem să nu amintim de cazul maşinilor electrice chinezeşti Hongqi din Norvegia, care au probleme majore cu suspensia pneumatică pe timp de vară, care-şi pierde etanşarea la căldură.
Aşadar, germanul a constatat că acest exemplar de Audi Q7 V12 TDI are o stare estetică şi tehnică neaşteptat de bună, pentru cei peste 911 mii km parcurşi, aşa că merită efortul unei mentenanţe mai profunde şi chiar a unor reparaţii şi investiţii, ca în final să poată conduce măcar o perioada maşina pe care o admira în copilăria sa.
Iar faptul că o maşină diesel cu un asemenea motor a ajuns la aproape 1 milion de km cu un propulsor care funcţionează şi acum excepţional de echilibrat spune multe despre rezerva inginerească a acestei maşini. Chiar dacă au fost produse în număr mic, aceste modele Audi dovedesc cu siguranţă că au fost proiectate cu o zvâcnire de genialitate.
Vezi totul în video-ul de mai jos. Poţi include subtitre cu traduceri automatizate în limba dorită din comenzile player-ului.
1
19,272
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!