(VIDEO) Un mecanic român din Marea Britanie a reparat un BMW plug-in hibrid cu 5.000 lire, însă factura service-ului oficial ar fi fost mult mai mare
12 August 2025, 16:27 Redacţia PiataAuto.md
Reparaţiile maşinilor plug-in hibride pot fi foarte scumpe, dacă ele vizează componente ale sistemului de propulsie electrică, pe care aceste maşini îl conţin. Bateria poate fi aproape la fel de scumpă ca la o maşină electrică, deşi e mai mică, iar alte module de control aproape că nu diferă în preţ, iar adeseori pot fi mai multe la număr şi mai complexe, pentru că un sistem de propulsie plug-in hibrid trebuie să menajeze întotdeauna două sisteme ce-l compun. În ultimul timp am scris despre mai multe asemenea exemple, care sunt revelate mai ales de ateliere specializate în reparaţii de maşini electrice şi plug-in hibride, cu ar fi EV Clinic de Croaţia sau alte ateliere similare din Finlanda şi Norvegia. Dar de curând un mecanic român din Marea Britanie a revelat un caz foarte curios în care un BMW plug-in hibrid a venit în service-ul pe care-l deţine după ce i s-a dat o estimare de 5.800 lire de la service-ul oficial doar pentru o singură piesă, iar românul a reuşit să repare maşina dezlegând enigma datorită unei piese de doar 10 lire. Munca a fost atât de complexă şi şirul de descoperiri atât de lung, încât chiar şi o reparaţie într-un atelier neoficial a ajuns să coste peste 4.200 lire plus TVA, deci peste 5.000 lire în sumă finală.
Se pare că George, mecanicul român despre care vorbim, şi-a căpătat o reputaţie bună în Marea Britanie de a fi dispus să intre în profunzimea problemelor mecanice şi a le găsi, economisind banii clienţilor săi, care nu sunt gata să plătească orice sumă cerută de un service oficial. Multe din aceste maşini care vin la el sunt cumpărate la mâna a doua, la un preţ mult mai mic decât costau noi, şi atunci facturile uriaşe sunt pur şi simplu imposibil de achitat de proprietarii actuali.
Ei bine, maşina de acum e un BMW 330e plug-in hibrid din generaţia actuală G20. Maşina asta i-a fost adusă mecanicului român cel mai probabil după ce acesta şi-a făcut cunoscut un alt caz cu un model identic, în care bateria era defectă, iar service-ul oficial estimase lucrările la 20.000 euro cu tot cu manoperă şi baterie nouă. Românul a putut rezolva atunci problema prin înlocuirea unui modul de baterie, totul costând 10% din costul dealer-ului. La maşina despre care vorbim azi, însă, problema nu e în baterie, ci într-un modul de control. Şi iată că până şi înlocuirea unui singur modul important la o asemenea maşină plug-in hibridă poate costa 5.800 lire.
Proprietarul actual nu ştie toată istoria maşinii, însă ea a venit la el cu erori şi cu un modul defect în portbagaj, semn că cineva înlocuise deja acelaşi modul. Maşina a fost ridicată pe elevator şi s-a văzut că blocul instalat acum pe maşină are un număr de serie ce-i indică o producţie de mai demult, deci e un bloc second hand. Am putea spune că problema de acum e tocmai rezultatul unei reparaţii la care s-a economisit anterior, dar deocamdată nu e foarte clar care e problema, pentru că maşina pare să nu poată comunica deloc cu acel modul.
Mecanicul român s-a gândit că e mai bine să instaleze înapoi modulul vechi din portbagaj, pentru a vedea ce erori generează acel bloc şi a înţelege mai bine natura problemei.
Modulul vechi avea câteva erori generate, dar nu mai genera şi erorile la unitatea de încărcare. Aşa că mecanicul şi-a zis că e cazul să demonteze şi bateria, pentru a măsura curentul fiecărei celule. Demontarea bateriei nu e o lucrare uşoară, întrucât necesită şi demontarea întregului sistem de eşapament şi al arborelui cardanic.
Şi la baterie, însă, erau semne că cineva a dezasamblat-o anterior. Iar asta nu e un semn prea bun, or, nu toate atelierele care sunt dispuse să facă lucrări profunde au şi priceperea necesare pentru aceste sisteme complexe. În acest caz, până şi buloanele carcasei nu erau strânse până la urmă, iar sistemul de răcire al bateriei pare să nu fi avut refrigerent suficient.
În carcasă, modulele erau marcate de un mecanic anterior, iar dispozitivul care sesizează tensiunea fiecărui modul transmitea o eroare de voltaj prea mic. Mecanicul şi-a propus să măsoare manual tensiunea, pentru a înţelege dacă ea e corectă sau dacă o problemă cu acel dispozitiv mic.
Tensiunea era de 331,7 V, ceea ce e în limitele normale ale bateriei. Deci, rămâne enigma de ce acel modul raportează o alte tensiune?
Mecanicul a comandat un nou dispozitiv, pentru a-l înlocui şi a vedea dacă eroarea persistă, întrucât, cel mai probabil, e o problemă anume la el. Şi problema nu e în defectarea completă, ci în memorarea unor date ce nu pot fi şterse, spune mecanicul.
Noul modul a fost instalat în baterie, iar apoi toată bateria a fost pusă pe maşină. Urma programarea noului modul. Motorul a pornit, maşina încărca bateria de 12V, dar şi bateria de tensiune înaltă putea fi încărcată de la priză. Totuşi, uşurarea a venit prea devreme, pentru că problemele au dispărut doar temporar. La primul test, peste 2 minute problemele cu încărcarea sistemului de 12V au reapărut.
Următorul pas a fost să se demonteze acel modul de control, care fusese găsit în portbagaj, şi să se monteze înapoi cel care era pe maşină. Doar această succesiune de acţiuni ne spune că e o muncă sisifică aici, făcută în condiţii un pic spartane şi în lipsă de informaţii complete pe care le-ar avea un dealer oficial, de a şti din ce cauză exactă pot apărea unele erori.
Testarea de mai departe a scos la iveală că unul din cablurile de înaltă tensiunea, spre unitatea de încălzire, are o problemă de scurtcircuit.
Cablul scos nu avea niciun defect vizibil pe el, dar totuşi avea în mod clar o problemă. Mecanicii au înlocuit cablul cu altul second-hand şi acel cablu nu mai avea nicio problemă în parametrii testaţi.
Înlocuirea cablului a eliminat mai multe din codurile de eroare, dar mai rămânea cea din modulul EME şi din sistemul de aer condiţionat. Mecanicii suspectau că din cauza cablului scurtcircuitat, o siguranţă ar fi ars în modulul EME.
Odată demontat modulul, el a fost dus la o companie specializată în electronice, iar acolo un alt român, pe nume Florin, a făcut inspecţia profundă şi a confirmat că siguranţa e arsă. Doar că în asemenea caz service-urile oficiale înlocuiesc întreg modulul, nu doar o siguranţă. Şi înlocuirea costă aproape 6.000 lire fără TVA. Deci, a fost nevoie de doi români pentru a găsi punctul în care acest BMW era cu adevărat defect şi a se încerca reparaţia lui.
Foto: Siguranţa de 10 lire, care e salvat modulul
Tot Florin a fost omul care a găsit o siguranţă de înlocuire şi a putut-o conectat înapoi în modulul EME. De aici încolo, rămânea ca acest modul să fie pus pe maşină şi să se testeze totul. Şi de această dată reparaţia a fost una cu succes şi completă, însă doar după ce a mai fost înlocuită o cutie de siguranţe responsabile de baterie. Deci, problema propriu-zisă a fost în acel cablu şi-n siguranţa care a ars din cauza lui şi-n lanţul de probleme provocate de ele. E o enigmă dacă rezolvarea acestea ar fi ajutat la evitarea înlocuirii acelui mic modul electronic din baterie. Dar cu siguranţă a fost evitată înlocuirea modulului EME de 5.800 mii lire.
Suma totală a reparaţiei făcute de mecanicul român şi de amicul său responsabil de electronice a fost de 4.211 lire plus TVA. Aparent, nu e o diferenţă chiar atât de mare de 5.800 lire, doar că acolo era doar preţul modulului, nu întregul cost al acestor reparaţii. Dacă înlocuim costul reparării modulului EME cu cel oficial şi lăsăm toate celelalte preţuri neschimbate, obţinem un cost total de minim 9.101 lire la un dealer oficial, fără a lua în calcul eventuala manoperă mai scumpă. Prin urmare, cei doi români tot au reuşit să economisească bani pentru proprietarul acestui BMW.
Însă maşina se simte a fi exploatată cu un buget mai redus, fapt care se poate vedea şi după clapeta prizei de încărcare. Reparaţia de acum a fost făcută după o alta nereuşită. Poate, dacă din start se făceau lucrări fie la un service oficial capabil, fie la un alt atelier, dar mai priceput, nu se ajungea la întreg lanţul de probleme şi atunci costul putea fi doar un pic mai mare. Un fapt e clar, însă, cei care estimează că vor cumpăra o maşină plug-in hibridă la mâna a doua şi ea va fi accesibilă în reparaţii şi mentenanţă, ar trebui să ştie că defecţiunile pot costa foarte mult, chiar şi la service-uri neoficiale.