(VIDEO) Un proprietar de Lamborghini şi-a păstrat maşina în sufragerie timp de 40 de ani, iar acum a trebuit demolat un perete pentru a o scoate

Unii proprietari de maşini superbe au răbdarea să nu le conducă prea frecvent, acestea stând parcate perioade lungi în garaj. Situaţia e cumva explicabilă dacă ai o colecţie mai mare de automobile, cu mai multe exemplare, sau dacă maşina păstrată e cumpărată când are deja un statut de maşină clasică foarte scumpă. Dar totul e mult mai inexplicabil şi mai greu de realizat când cineva îşi cumpără o singură maşină, cu un preţ relativ modest, care la momentul achiziţiei nu valorează tocmai o avere şi încă n-are un statut de colecţie. Un american din New York, pe nume Paul, a făcut exact asta — a cumpărat în anii 1980 un Lamborghini Miura la un preţ de doar 10.000 dolari pe atunci şi l-a păstrat în sufrageria sa timp de peste 40 de ani. Acum, maşina sa e estimată la peste 1 milion de dolari, doar că a trebuit demolat un întreg perete pentru a o scoate.

Lamborghini Miura e unul din cele mai preţioase modele din istoria mărcii italiene, fiind şi primul care a obţinut magnificul motor V12, dar şi modelul care a dictat cumva toate formele supercar-urilor de mai departe.

În total, Lamborghini a fabricat 764 exemplare Miura între anii 1966 şi 1973, iar exemplarul lui Paul e un P400 S. Doar 338 exemplare erau în această versiune S, iar maşina lui Paul e vopsită în culoarea Luchi Del Bosco, despre care uzina Lamborghini spunea cândva că a fost aplicată pe doar 3 exemplare din seria S de Miura.

La momentul apariţiei sale, Lamborghini Miura era cea mai rapidă maşină din lume. Indicele 400 semnifică cilindreea de 4,0 litri a motorului V12, montat median. Prima versiune a avut denumirea de P400, cu 265 exemplare produse între 1966 şi 1968, a doua de P400S cu 338 exemplare produse între 1969 şi 1971, iar a treia de P400SV, cu 150 maşini produse între 1971 şi 1973. Au mai existat şi 4 exemplare de Miura SVJ cu caroserii mai speciale.

Prima versiune livra 350 CP din motorul său, dar P400S avea o putere mai mare, de 370 CP. În cele din urmă, versiunea SV a primit 385 CP. Pentru acei ani, era o putere imensă, iar maşina asta şi-a căpătat admiraţia foarte repede.

Însă preţurile n-au urcat foarte rapid în primul deceniu, ea fiind văzută doar ca o maşină la mâna a doua, tocmai de asta americanul a putut-o cumpăra la mâna a doua cu doar 10.000 dolari, ceea ce, cu tot cu inflaţia, ar însemna cam 35.000 dolari azi. A adus-o într-o stare estetică impecabilă şi a pus-o în sufragerie, ferind-o astfel de iernile aprige din New York şi de materialul antiderapant.

Paul şi-a reconstruit apoi un perete, dar maşina a rămas în interior. Aşa că acum, pentru a o scoate din sufragerie, a trebuit demolat acel perete, pentru că altfel bijuteria pe patru roţi nu putea fi extrasă de acolo.

Pe dinafară, nimeni n-ar fi spus că într-o casă obişnuită dintr-o suburbie a New York-ului se ascunde o asemenea comoară, şi mai ales în sufragerie.

Proprietarul are cărţile originale ale maşinii, unde la acea vreme era explicată toată construcţia motorului, cu sfaturi avansate de mentenanţă şi reparaţii, care erau livrate clienţilor, şi despre care oamenii ar spune azi că sunt documente prea complicate.

Maşina s-a păstrat într-o condiţie tehnică foarte bună, întrucât sufrageria sa a avut o temperatură stabilă în tot acest interval de timp. Pe ici, pe colo, în interior se mai văd urmele activităţii rozătoarelor, deşi maşina a fost parte din casa lui Paul. Dar toate astea se pot restaura relativ uşor.

Motorul e într-o stare superbă, iar cel mai important e că numărul de serie al acestuia se potriveşte cu caroseria, ceea ce înseamnă că e motorul original.

A urmat demontarea peretelui din faţa maşinii, care s-a dovedit a fi construit din lemn şi, deci, n-a fost foarte dificil în lucrări. Totuşi, a existat tencuială pusă pe lemn, aşa că ea a trebui dezbătută cu ciocanul, alături de o maşină de milioane.

În acest caz, un broker de maşini clasice e cel care a vrut să o preia, pentru a o vinde la un preţ maxim final.

După ce a fost scoasă din sufragerie, maşina a fost dusă la un atelier care s-o cureţe minuţios şi să-i revigoreze părţile care au suferit estetic între timp. Însă în acest caz nu se vor face lucrări până la perfecţiunea lucioasă, ci doar o curăţare care să-i înlăture lucrurile în plus, lăsând originalul neatins, pentru că aşa maşina poate valora mai mult.

Iar în funcţie de starea finală care va fi determinată, exemplarele de Miura pot fi vândute cu preţuri cuprinse în 1,0 şi 1,2 milioane dolari. Dar astea sunt preţuri pentru exemplare cu istorii mai uzuale. În acest caz, istoria sa mai specială, cu păstrarea în sufragerie, ar putea să-i ducă preţul simţitor mai sus, în funcţie de încrederea pe care o vor avea cumpărătorii faţă de modul în care a fost conservată ea în timp.

Vezi totul în video-ul de mai jos.