ABB a inaugurat în Estonia un nou hub industrial pentru cele mai puternice motoare electrice navale din lume şi generatoare de turbine eoliene
29 Septembrie 2025, 21:00 Redacţia PiataAuto.md
Estonia nu e o ţară prea des menţionată în logistica industriei de turbine eoliene sau în cea a construcţiilor navale. Şi totuşi estonienii au fost suficient de rapizi încât să atragă în ţara lor compania elveţiano-suedeză ABB încă din 1992, la scurt timp după independenţa lor. ABB a construit o fabrică ce producea doar câteva componente de sisteme electrice la început, dar a tot crescut până la o fabrică de generatoare şi motoare electrice mari, cu un număr mare de angajaţi. Acum, însă ABB a construit şi inaugurat în Estonia un nou centru exemplar de excelenţă pentru generatoare de turbine eoliene şi pentru cele mai puternice motoare navale din lume, care va nu fi doar o fabrică imensă pentru aceste componente, ci şi un soi de service uriaş de intervenţii rapide.
Odată cu inaugurarea noului centru de excelenţă, fabrica din Estonia poate produce statoare pentru motoare electrice navale, cu o putere teoretică de până la 60 MW. Până acum, ea putea produce statoare de până la 20 MW, însă datorită extinderii şi noilor hale cu utilaje uriaşe, noul hun industrial estonian va putea produce statoare pentru electromotoare de până la 60 MW, ceea ce echivalează cu 81.577 CP!
Partea cea mai curioasă e în lume nu există încă niciun electromotor naval care să ai 60 MW sau o capacitate apropiată, de obicei puterea maximă fiind echivalentă cu 20-22 MW, cu unele excepţii ajungându-se la 30-35 MW, iar dacă e nevoie de mai mult, atunci se cooptează câteva asemenea electromotoare.
Faptul că ABB a inaugurat acum o fabrică ce are o capacitate de a produce electromotoare de o putere triplă nu e în zadar şi sugerează clar că inginerii elveţieni şi suedezi pregătesc viitoare modele noi de motoare, ce ar putea depăşi bariera de 40-45 MW la o etapă iniţială, iar ulterior se va putea ajunge şi la valori mai apropiate de 60 MW.
ABB dă drept exemplu navele Megastar şi MyStar a estonienilor de la Tallink, care sunt echipate cu motoare de 20 MW, spunând că acum capacitate fabricii va permite o putere triplă.
E la fel de adevărat că în alte fabrici ale sale ABB produce electromotoare sincrone industriale cu puteri de până la 60 MW, deci compania are experienţă enormă cu aceste motoare uriaşe, experienţă care s-ar putea transpune uşor şi în direcţia motoarelor navale.
Statorul e cel mai important component la acest motoare mari, or anume el, cu firele electrice bobinate, e cel care transformă curentul electric în câmp magnetic, care pune în mişcare rotorul.
Acelaşi centru de excelenţă din Estonia va servi acum şi drept service de intervenţii rapide pentru turbinele eoliene. Şi anterior aici se produceau elemente pentru generatoarele turbinelor eoliene, doar că acum fabrica va putea şi să facă reparaţi rapide ale acestor generatoare, dar totodată şi să producă generatoare de rezervă, pentru ca atunci când intervine o problemă la o turbină, acest centru de excelenţă să poată furniza un nou generator în locul celor defect, pentru a minimiza timpul de inacţiune al unei turbine.
Ca să înţelegem mai exact, spre exemplu multe turbine Vestas folosesc generatoare ABB în construcţia lor de mult timp, iar ulterior şi Siemens Gamesa a adoptat aceste generatoare pentru turbinele sale. Respectiv, ABB e cel care a produs şi până acum şi va produce aceste generatoare în continuare pentru turbinele noi la aceeaşi fabrică din Estonia, în forma sa actualizată. Doar că acum va produce şi exemplare de generatoare de rezervă, formând un soi de depozit de generatoare mai populare.
Asta va permite ca atunci când o turbină eoliană ajunge la o defecţiune de generator, ea să nu stea inactivă circa 22-25 săptămâni, cât durează de obicei o asemenea reparaţie. Noul centru de excelenţă ABB din Estonia promite o înlocuire rapidă a generatoarelor în doar 5-10 zile de lucru, ceea ce e un record de operativitate în această industrie. Şi această operativitate va permite ca la o turbină medie de 3,6 MW să se evite astfel pierderi de 1,2 milioane de euro per unitate, datorită evitării stagnării.
Aşadar, Estonia devine datorită celor de la ABB un adevărat hub industrial european de excelenţă inginerească în producţia motoarelor uriaşe de nave, pe de o parte, iar pe de altă parte şi în producţia şi repararea generatoarelor uriaşe pentru turbine eoliene. Toată această extindere înseamnă pentru Estonia doar câteva zeci de locuri de muncă noi, însă sunt locuri de muncă de o calificare excepţional de înaltă, extrem de bine plătite. Pentru că şi toate aceste produse şi servicii au preţuri uriaşe, cu multă plusvaloare, care vor contribui enorm la exporturile Estoniei.