Chinezii au lansat noul BYD Seal 06 DM-i Touring în Europa cu 1.350 km autonomie, pentru a concura cu VW Passat şi Skoda Superb şi motoarele TDI de cândva
4 Septembrie 2025, 13:23 Redacţia PiataAuto.md
Cândva VW Passat era modelul ce întruchipa cel mai bine în Europa definiţia unei maşini practice şi confortabile, bine construite, care avea motoare ultra eficiente, iar versiunile diesel puteau atinge cu uşurinţă peste 1.000 km şi uneori treceau şi de 1.500 km. Ei bine, acum chinezii de la BYD au anunţat lansarea în Europa a lui Seal 06 DM-i Touring, un model care ţinteşte prin silueta sa spre VW Passat şi Skoda Superb, iar propulsia plug-in hibridă îi garantează o autonomie de 1.350 km mixt şi una sperată de 1.500 km extraurban, cu care va măguli proprietarii prin senzaţii de autonomie uriaşă, similară TDI-urilor de cândva.
Alura acestor cifre uriaşe de autonomie îi fascinează chiar şi pe tinerii din zilele noastre, de curând doi dintre ei conducând Passat-uri TDI pe distanţe uriaşe. Un din ei, cu un Passat B5 1,9 TDI din 1998 a atins 1.913,2 km parcurşi cu un singur rezervor, pornind din centrul Suediei şi ajungând până în Germania.
La scurt timp, un alt german cu un VW Passat B6 ruginit a reuşit să parcurgă 1.962,7 km cu un singur rezervor, devansând şi cifra conaţionalului său.
Mai mult ca atât, tot un Passat TDI e deţinătorul recordului mondial de distanţă parcursă cu un singur plin, în 2012 un Passat parcurgând 2.544 km cu un şofer profesionist maratonist la volan şi cu multă planificare minuţioasă a traseului. Iar acum un an doi britanici au încercat să se apropie de acel record mondial şi au condus un Passat B7 1,6 TDI din 2011, din Maroc spre Marea Britanie, parcurgând 2.388,8 km cu el.
Deci, e absolut clar că în Europa există încă o mare atracţie pentru acestea break-uri cu autonomie uriaşă, iar chinezii au înţeles asta şi acum vor să ţintească spre acest public nu cu motoare diesel şi cu plug-in hibride. Dacă tot europenii le-au impus taxe de import mai mari pe modele electrice, dar nu au făcut-o şi pentru plug-in hibrizi, atunci accentul chinezilor începe să se fortifice şi în această direcţie.
Acum aceştia au anunţat şi lansarea noului BYD Seal 06 DM-i Touring, pe care-l vor aduce şi la salonul auto de la Munchen. Cu o lungime de 4,85 m, acesta ţinteşte exact spre segmentul lui VW Passat şi a modelelor similare, cum ar fi Skoda Superb.
Exact ca şi aceste modele, noul BYD are un portbagaj uriaş, de 670 litri, care poate fi mărit la 1.535 litri prin rabatarea banchetei spate. Iar în interior BYD primite să-şi alinte posesorii cu un sistem multimedia avansat.
E curios că maşina va veni dotată cu sistemul Disus-C al suspensiei sale, însă la BYD contează foarte mult litera care stă după cuvântul Disus în denumire. Cel hidraulic e P, cel pneumatic e A, iar C reprezintă un sistem cu amortizoare cu adaptare activă continuă, iar această tehnologie există demult şi la Passat sau Superb.
Cel mai interesant, fireşte, e sistemul de propulsie pe care noul model îl va avea. Judecând după versiunea deja lansată în China, va fi vorba de un motor cu combustie de 1,5 litri, combinat cu un electromotor de 120 kW şi 210 Nm. Maşina dă prioritate propulsiei electrice, iar la viteze urbane foloseşte motorul cu combustie preponderent în rol de generator şi doar la viteze mai mari de croazieră îl foloseşte pentru propulsia directă a roţilor, pentru că aşa e mai eficient la viteză mare. De asemenea, motorul cu combustie poate fi folosit în propulsie directă şi la accelerări mai intense.
În China există şi o versiune cu electromotor de 160 kW. Bateria modelului are 18,71 kWh, ceea ce-i poate asigura 150 km de autonomie pur electrică. Iar datorită folosirii duale a motorului cu combustie, cifra de consum ar fi de 3,15 litri/100 km pentru versiunea cu motor de 120 kW şi de 4,25 litri/100 km pentru cea de 160 kW, însă aceste valori sunt cele din China, pentru Europa valorile urmând a fi un pic mai mari din cauza omologării diferite.
De asemenea, în China modelul se laudă cu până la 2.000 km autonomie totală, în timp ce în Europa cu ciclul WLTP autonomia omologată ţintită ar fi una de minim 1.500 km, preferabil chiar cu o rezervă de minim câţiva zeci de kilometri, pentru a se putea pune un accent puternic pe cifra magică de 1.500 km autonomie. Însă aici e nevoie de câteva clarificări esenţiale.
Cifra magică de 1.500 km despre care vorbim e una valabilă pentru autonomia extraurbană, exact aşa cum se întâmpla şi la Passat-urile TDI de cândva. Prin urmare, şi noul model BYD tinde să fie omologat pentru 1.500 km de autonomie extraurbană în ciclu WLTP în Europa, iar acest fapt ar urma să fie confirmat în momentul debutului complet şi publicării datelor tehnice detaliate. Deocamdată chinezii de la BYD anunţă cifra de autonomie mixtă WLTP pentru Europa, care e de 1.350 km.
Chinezii n-au anunţat deocamdată toate preţurile pentru noul model, dar cu siguranţă acestea vor fi simţitor mai mici — primele indicii arătând o diferenţă de minim 10.000 euro — faţă de VW Passat şi Skoda Superb, or, aceste două modele au ajuns să coste adeseori în jur de 50 mii euro şi chiar spre 60 mii dacă sunt echipate, ajungând să fie comparate de britanici deja cu un Rolls-Royce la mâna a doua din cauza preţului piperat. Iar asta face ca acum chinezii să aibă şi mai multe şanse să cucerească o parte din publicul european cu acest break nou plug-in hibrid cu autonomie de 1.500 km.