Norvegianul care cerea 1 milion de euro despăgubiri de la o companie de asigurări în instanţă, după ce şi-a distrus un Porsche în prima călătorie cu el, şi-a primit verdictul final

Acum două săptămâni, publicam un articol despre un caz curios din Norvegia, unde proprietarul unui Porsche cerea 1 milion de euro despăgubiri de la o companie de asigurări în instanţă, după ce şi-a distrus maşina în prima sa călătorie cu ea, iar compania refuzase iniţial să-l despăgubească, invocând că maşina era condusă prea repede pentru acele condiţii de drum. Proprietarul de Porsche îi acţionase în instanţă iniţial pentru a-i impune să-l despăgubească şi magistraţii i-au dat câştig de cauză. Doar că, din cauza faptului că iniţial compania de asigurări a refuzat despăgubirea şi a tot tras de timp, maşina nu mai poate fi înlocuită sau reparată acum, pentru că nu mai e produsă. Aşa că norvegianul a cerut în instanţă o despăgubire de aproape 1 milion de euro. Procesul de judecată era unul de rezonanţă, pentru că putea crea un precedent pentru a disciplina companiile de asigurări, descurajându-le să tergiverseze plata despăgubirilor prin invocarea unor argumente lipsite de fundaţie solidă. Dar acum a fost dat şi verdictul, după cum informează publicaţia norvegiană motor.no, iar proprietarul de Porsche şi publicul care-l susţinea a avut parte de o dezamăgire.

Foto: Maşina distrusă a norvegianului, fotografiată la puţin timp după achiziţie

Norvegianul a plătit 4,5 milioane de coroane pe maşina sa când a cumpărat-o nouă, fiind vorba de un Porsche 911 GT2 RS. Suma e echivalentă cu aproximativ 385.000 euro şi maşina fusese asigurată imediat la compania norvegiană If.

Peste doar 11 zile de la achiziţie, norvegianul a ieşit în prima sa călătorie extraurbană cu maşina. O conducea pe un traseu sinuos din regiunea Kvinesdal, în sudul Norvegiei, când a derapat spre acostament, apoi a lovit din plin un copac. Maşina a fost puternic avariată, cu costuri de reparaţie estimată la o sumă uriaşă, care ar fi determinat în mod normal declararea ei drept daună totală. Compania de asigurări a refuzat însă achitarea despăgubirii, declarând că şoferul nu şi-a adaptat viteza la condiţiile de drum sinuos.

Deci, compania nu avea pretenţia că şoferul ar fi depăşit limita de viteză legală, ci că nu şi-a adaptat viteza la una suficient de sigură pentru a nu derapa. Cu o asemenea scuză, companiile de asigurări pot să nu mai plătească niciodată nicio despăgubire, întrucât aproape întotdeauna accidentele să întâmplă pentru că viteza n-a fost suficient de sigură pentru exact acele condiţii d drum şi de trafic. Norvegianul i-a acţionat pe cei de la If în instanţă şi a primit câştig de cauză, instanţa ordonând companiei de asigurări să achite 5,7 milioane de coroane, unde 4,5 milioane reprezentau paguba, iar 1,2 milioane penalităţi şi dobânzi din cauza scurgerii timpului. Astfel, norvegianul s-a ales cu o despăgubire echivalentă cu 490.000 euro şi a şi primit deja banii de la asigurare. Doar că el a considerat că asta nu e suficient.

El a motivat că Porsche 911 GT2 RS reprezenta maşina sa de vis, ea fiind una foarte rară, produsă în număr limitat, cu 700 CP la activ. Şi dacă la momentul imediat după producerea accidentului service-ul Porsche ar fi putut teoretic să încerce să o repare sau să încerce să-şi comanda alta identică, până în momentul când el şi-a primit despăgubirea, maşina era deja complet vândută şi scoasă din producţie, iar singura soluţie teoretică ar fi reparaţia ei cu restaurarea profundă. Costul sumei reparaţiei, era estimat la 10,6 milioane de coroane, iar cu dobânzi ar fi ajuns la echivalentul la 1 milion de euro. Şi anume asta cerea norvegianul, ca această companie să-l plătească echivalentul costurilor de reparaţie, dacă maşina nu mai poate fi înlocuită cu una nouă, indicând că s-a ajuns în această situaţie tot din cauza tergiversării plăţii despăgubirii de către compania de asigurări, or, de la producerea cazului şi până azi au trecut 4 ani de procese de judecată şi aşteptări.

Foto: Norvegianul proprietar al Porsche-ului, alături de avocat, în instanţă

Astfel, compania ar fi fost efectiv pedepsită că a invocat un motiv fără substanţă din start, ceea ce a dus la imposibilitatea înlocuirii bunului. Iar rolul asigurării e ca despăgubirea să asigure repararea sau înlocuirea bunului, spunea norvegianul în instanţă. El cerea efectiv ca instanţa să impună compania să plătească diferenţa dintre suma de 10,6 milioane de coroane şi cea care i s-a plătit deja, cu calculele de rigoare pentru dobânzi. Iar procesul său era urmărit cu sufletul la gurnă în ultimele zile de norvegieni, toţi aşteptând un verdict în care compania de asigurări să fie pedepsită.

Dar n-a fost aşa. Instanţa a putut constata că până şi dacă i s-ar plăti 10,6 milioane de coroane în daună totală, maşina tot n-ar mai putea fi reparată deja, la 4 ani distanţă, întrucât nu mai sunt disponibile toate piesele, iar maşina era absolut unică. Doar 1.000 exemplare de 911 GT2 RS au fost produse, şi doar 3 dintre ele au avut aceeaşi culoare gri, iar fiecare din cele 3 a avut seturi de dotări absolut diferite. Proprietarul a recunoscut că service-ul Porsche l-a informat despre asta, dar spunea că oricum are dreptul să primească suma echivalentă acestei reparaţii.

Instanţa a concluzionat, însă, că prin plata despăgubirii de 490.000 euro compania de asigurări şi-a onorat obligaţiile faţă de el, conform contractului, şi nu mai poate fi făcută responsabilă pentru diminuarea valorii de colecţie a automobilului sau imposibilitatea tehnică a producătorului sau a service-ului oficial de a înlocui maşina sau de a repara maşina.

Chiar dacă, din perspectivă emoţională, e o pierdere tristă, şi producătorul nu mai poate înlocui maşina — acest fapt e general valabil pentru toate maşinile de colecţie şi rare, sau chiar cele ieşite recent din producţie. Dar asigurările funcţionează cu transpunerea în bani a valorii unui bun asigurat, şi atunci când bunul de asigurat nu mai poate fi înlocuit sau reparat, acea valoare în bani reprezintă compensarea datorată de compania de asigurări proprietarului care şi-a asigurat bunul. Prin urmare, chiar dacă s-ar putea spune că acea companie de asigurare a tras de timp prin refuzul iniţial, acel timp tergiversat a fost compensat prin calculele primei instanţe în dobânzi şi penalităţi, iar alte sume suplimentare nu mai pot fi invocate.

Este, aşadar, un verdict ca un duş rece pentru mulţi pasionaţi auto şi proprietari de maşini rare, de colecţie, care ne aminteşte că asigurările pot compensa valoarea în bani a unei maşini rare distruse, dar nicidecum valoarea emoţională, care e de nepreţuit. Şi nu pot face nici minuni în a impune un producător să mai producă un exemplar absolut identic.