Polestar 5 a fost lansat cu o inginerie admirabilă, însă nu cu o baterie StoreDot, cum se promitea
9 Septembrie 2025, 21:47 Redacţia PiataAuto.md
Modelul electric Polestar 5 a fost lansat la salonul auto de la Munchen şi modelul are cea mai avansată inginerie de până acum pentru orice model Polestar, una de-a dreptul admirabilă şi în consistenţă, şi în performanţele pe care le indică. Dar acum un an şi jumătate Polestar, împreună cu start-up-ul StoreDot, specializat iniţial în baterii cu stare solidă şi apoi în baterii litiu-ion, anunţau că testează cu succes bateriile StoreDot, cu parametri uluitori, care trebuiau să se regăsească pe modelul de serie. Acum, odată cu lansarea, Polestar a anunţat cu totul alte baterii, iar astfel devine clar că bateriile StoreDot nu au fost suficient de bune şi de mature în testele intense, astfel că producătorul a renunţat la ele, cel puţin deocamdată.
Pe atunci Polestar anunţa că bateria de test de pe Polestar 5 avea 77 Wh şi putea fi încărcată de la 10 la 80% în mai puţin de 10 minute, cu o putere maximă de încărcare de 370 kW, şi o curbă care menţinea puterea la peste 310 kW pe întreaga durată.
Acum, însă, Polestar a anunţat că bateria de pe modelul de serie vine de compania sud-coreeană SK On, unul din cei mai experimentaţi producători de baterii. Polestar a mers pe o compoziţie bine verificată, de litiu-ion NMC, şi a ales o formulă cu o capacitate mult mai mare, de 112 kWh brut şi 106 kWh net. Puterea maximă de încărcare e de 350 kW, dar ea nu va rămâne chiar la peste 310 kW pe toată curba, iar în tandem cu capacitatea mai mare a bateriei, încărcarea de la 10% la 80% va dura 22 minute.
Poate părea un timp neimpresionant de mare, dar această capacitate va asigura în mod cert şi o autonomie mare, iar Polestar e deja deţinătorul recordului mondial de autonomie pentru SUV-urile electrice, cu Polestar 3. Deci, la 106 kWh pe un sedan, cu siguranţă vorbim de o autonomie WLTP de peste 700-750 km, după estimările noastre.
La fel de curios e că Polestar 5 are o structură a caroseriei preponderent din aluminiu, ceea ce-i uşurează construcţia. Cei de la Polestar nu anunţă deocamdată greutatea, dar sugerează că această construcţie urmează să ne impresioneze în curând cu rezultate fascinante în lumea reală.
Modelul are şi performanţe superbe, care-l fac un concurent pentru Porsche Taycan şi Lucid Air. Există două versiuni — una numită Dual Motor, cu 748 CP, şi alta Performance, cu 884 CP la activ! Deci, ambele versiuni au puteri uriaşe, şi ambele vin cu două electromotoare, iar electromotorul de pe puntea spate e dezvoltat pe intern de Polestar.
Versiunea Dual Motor accelerează de la 0 la 100 km/h în 3,8 secunde, în timp ce versiunea Performance face acelaşi lucru în 3,1 secunde. Ambele versiuni au viteza maximă limitată la 250 km/h.
Platforma tehnică folosită la acest model are o structură cu o rigiditate torsională similară sportcar-urilor cu două locuri, spun inginerii. Suspensia faţă e una cu dublu braţ, pentru o manevrabilitate supremă, iar frânele vin de la Brembo, pentru un control desăvârşit. Inginerii ne spun că greutatea redusă a fost luată în considerare până la discurile de frână, deci ne promit din nou că ne vor impresiona când vor anunţa datele finale omologate.
Amortizoarele suspensiei conţin fluid cu particule care reacţionează electromagnetic, astfel având loc schimbarea reacţiei lor, prin modificarea consistenţei din flasc în vâscos, cu o rată de 1.000 ori pe secundă. Asta face ca suspensia să poată reacţiona excelent la condiţiile de drum.
Atitudinea desăvârşită e valabilă şi la interior, cu tehnologii digitale avansate şi un sistem audio Bowers & Wilkins, cu sistem de anulare activă a sunetului din exterior, pentru a păstra liniştea.
Polestar 5 duce lipsă de o lunetă, continuând tradiţia iniţiată acum câţiva ani de această marcă, vizibilitatea de acolo fiind înlocuită de camere video.
Iar designul e caracterizat în continuare ca unul pur scandinav, deşi tot mai puţine din activităţile mărcii au rămas în Suedia în ultimul timp şi tot mai multe din ele sunt delegate echipelor din China. Totuşi, noul model electric e cu adevărat impresionant în inginerie, şi-şi câştigă imediat locul de unul din cele mai avansate de pe piaţă.