Renault a lansat noua generaţie Clio, un model pe care designul mărcii franceze o ia într-o cu totul altă direcţie

8 Septembrie 2025, 22:53
Redacţia PiataAuto.md
Francezii au fost foarte inspiraţi în ultimii ani cu lansarea modelelor noi, redându-le forme pline de personalitate, mai ales pe modelele cu inspiraţie retro, precum Renault 5. Modelele mărcii franceze puteau fi calificate diferit, dar niciodată în ultimii ani nu s-a putut spune despre ele că erau agresive, francezii reuşind să evite clişeul agresivităţii în designul auto. Dar nu şi acum. Noul Renault Clio pare să fi fost creat pe undeva prin laboratoarele Nissan, unde toate liniile se fac cu rigla, nu cu mâna liberă, iar astfel designul a ieşit unul un pic cioplit cu briceagul. Deci, se pare că stilul de design Renault a luat-o într-o cu totul altă direcţie, iar la capitolul motorizărilor lucrurile sunt la fel de interesante.
Noua generaţie Clio e lansată într-o perioadă în care producătorii europeni îşi reajustează atenţia cu mai multă grijă în segmentul maşinilor urbane compacte, mizând din nou pe faptul că ele îi vor atrage în număr mare pe cumpărătorii europeni. Iar Renault are acum o strategie dualistă în acest segment, cu un Renault 5 electric care a prins foarte bine la public, iar noul Clio trebuia să se diferenţieze într-un stil diferit.
Francezii numesc noul design unul mult mai sculptat, care emană spirit latin în el. Capota are o proeminenţă puternică pe centru, care poate aminti uşor de Fiesta de cândva, dar totul e mult mai evazat aici.
Noul Clio a crescut uşor în dimensiuni, de la 4,02 metri lungime la 4,12 metri. Maşina pare mai lungă şi datorită capotei cu linii accentuate în centrul său, dar şi a grilei foarte conturate. Ea e formată din romburi în stilul emblemei Renault, preluând un stil al grilelor Mercedes, care au sute de mici stele în ele.
Şi posteriorul e neobişnuit de accentuat în zona montanţilor spate şi a farurilor. Aproape că pare că maşinii i-a fost sacrificat spaţiul interior şi a portbagajului de dragul acestor forme.
Interiorul renunţă la unul din cele mai plăcute atribute Renault de până acum — ecranul mare vertical şi îl înlocuieşte cu unul dublu, în stilul modelelor Mercedes şi BMW. Acest e uşor curbat pe mijloc, pentru a da un aer mai hi-tech. Dar asta a făcut ca acum consola centrală să devină mult mai uzuală şi oarecum plictisitoare.
Însă odată cu noile ecrane se schimbă total şi interfaţa grafică din modelele Renault, iar acest nou stil va fi replicat ulterior şi pe alte modele.
Noul Renault Clio debutează cu 3 motorizări, cu puteri cuprinse între 115 şi 160 CP, toate venite de la divizi Horse. Cel mai puternic dintre ele e un hibrid de 160 CP, care e o variaţie a sistemului similar prezent şi pe Dacia Duster. E vorba de propulsorul de 1,8 litri, cu 4 cilindri, combinat cu electromotorul integrat în cutia de viteze. Această motorizare promite un consum de doar 3,9 litri/100 km.
Motorul incipient e unul de 3 cilindri şi 1,2 litri turbo, care dezvoltă 115 CP şi 190 Nm. El poate fi cuplat atât la o cutie de viteze manuală, cât şi la una EDC cu dublu ambreiaj.
Iar pe lângă asta, Clio mai beneficiază şi de o motorizare cu gaz GLP, numită Eco-G, tot de 3 cilindri, dar de 120 CP. Ea e disponibilă cu o cutie automată EDC şi promite un consum de 6,9 litri100 km.
Modelul francez rămâne unul relativ uşor, cântărind 1.155 kg în versiunea incipientă. Maşina va rămâne practică în aceste versiuni incipiente, dar va putea fi şi foarte generos dotată pentru cei ce vor ceva mai mult stil la bord. Opţiunile ajung până la un sistem audio Harman Kardon, despre care francezii spun că l-a calibrat însuşi marele Jean-Michel Jarre, cu care Renault are un contract de colaborare.
4
21,249
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!