CITIRE ŞTIRE:
SUA va acoperi costurile de construcţie a liniei electrice Străşeni-Gutinaş dintre România şi Moldova, proiectul fiind reluat după suspendarea finanţării
17 Septembrie 2025 - 14:24
Redacţia PiataAuto.md
Acum mai bine de un an, noi publicam o
ştire prin care anunţam că Moldova şi România urmau să aibă o a 3-a linie electrică aeriană de 400 kV pentru interconectarea sistemelor electrice, ce urma a fi construită între staţia Străşeni din Moldova şi Gutinaş din România, pe o lungime de 190 km, dintre care 70 km pe teritoriul Moldovei şi 120 km pe teritoriul României. Construcţia urma să înceapă a finele anului 2025 cu un termen de finalizare setat pentru anul 2029, iar atunci, în luna mai 2024, la Chişinău fusese semnat şi un memorandum cu USAID pentru finanţarea acestei linii. La începutul acestui an, odată cu suspendarea tuturor proiectelor USAID, a fost suspendată pe termen nedeterminat şi finanţarea acestui proiect. Astăzi însă, guvernul de la Chişinău a anunţat un nou acord cu Guvernul Statelor Unite ale Americii, prin care SUA va acoperi integral costurile de construcţie a acestei linii.
Investiţia necesară e de 130 milioane de dolari, iar noul acord acoperă întreaga sumă. Traseul liniei electrice aeriene şi parametrii tehnici ai acestei linii rămân neschimbaţi.
Linia Străşeni-Gutinaş va fi cea de-a treia linie electrică aeriană de 400 kV dintre Moldova şi România. Prima linie şi singura funcţională în prezent, e la Isaccea-Vulcăneşti, doar că traseul acesteia continuă apoi spre nord-est şi ajunge întâi în regiunea transnistreană, la centrala de acolo, după care două linii de tensiune de 330 kV merg spre Chişinău, iar din Chişinău una singură merge şi spre nordul Moldovei.
Pentru a rezolva această vulnerabilitate a traseului liniei actuale de conexiune, Moldova construieşte în prezent linia directă de 400 kV Vulcăneşti-Chişinău, cu noi capacităţi de transformare în apropiere de Chişinău, iar acest proiect e într-un ritm intens de realizare, apropiindu-se de finalizare.
Cea de-a doua linie,
aprobată mai devreme, e Bălţi-Suceava, care e ceva mai scurtă, având 142 km lungime totală, dintre care 49 km pe teritoriul Moldovei şi restul pe teritoriul României. Valoarea proiectului e de 77 milioane euro, iar în 2024 a fost semnat un acord de finanţare cu BERD şi un acord de grant nerambursabil cu Uniunea Europeană, în valoare de 15,4 milioane euro.
Respectiv, a treia linie electrică va asigura distribuirea securizată a capacităţii de transportare şi rezilienţa sistemelor în caz de situaţi neprevăzute. Şi, de fapt, două ţări cu relaţii apropiate ari fi trebuit să aibă demult multiple asemenea conexiuni de infrastructură energetică, doar că în primii vreo 30 de ani de independenţă a Moldovei nu s-a prea dorit progresul unor asemenea proiecte.
Scopul primar al acestei linii electrice e sporirea securităţii energetice a Moldovei, dar şi România va putea avea beneficii. Deşi în ultimul an importă electricitate din România şi de pe piaţa europeană prin liniile electrice pe care le are, în această vară, Moldova a
ajuns să-şi producă în unele zile 100% din electricitatea proprie, datorită unei dezvoltări galopante a surselor proprii de energie regenerabilă, atât în parcuri fotovoltaice, cât şi eoliene.
Iar aceste capacităţi continuă să crească şi urmează noi licitaţii mari de energie eoliană, ceea ce înseamnă că Moldova are şanse şi mai mari ca în viitorul apropiat să ajungă la perioade de supraproducţie de electricitate, iar în acele momente ar putea exporta energie inclusiv către România, la preţuri moderate. Respectiv, cele două ţări vor fi mult mai integrate şi-şi vor putea asigura echilibrări reciproce mai uşor dar şi exporturi contractuale de durată mai lungă spre Moldova.
Faptul că acum guvernul SUA a aprobat finanţarea integrală a noii linii Străşeni-Gutinaş, după pauza dată de suspendarea şi desfiinţarea USAID, e şi un semnal puternic de continuare a parteneriatelor strategice dintre România şi SUA, şi Moldova şi SUA. Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a ţinut să mulţumească azi în mod special guvernului SUA pentru această decizie favorabilă.