Un motociclist britanic riscă o amendă de 500.000 euro în Elveţia, după ce a depăşit 47 de automobile într-un singur tunel
5 Septembrie 2025, 09:48 Redacţia PiataAuto.md
Motociclete sunt o formă de transport care dă o libertate mult mai mare în multe condiţii de trafic, iar atunci când sunt conduse în mulţi sunt şi mai plăcute, datorită conexiunii directe cu aerul montan din jur şi felului în care pot aborda serpentine. În acelaşi timp, în multe părţi ale lumii se consideră aproape firesc că dacă un drum are o singură bandă de condus pe un sens, o motocicletă ar putea oricum face o depăşire alături de maşini, fie că vorbim de traficul urban, fie de cel extraurban. Însă în Elveţia, un motociclist britanic riscă să primească o amendă uriaşă, după ce a depăşit la 30 august 2025 tocmai 47 de automobile în tunelul Gotthard.
Foto: Motocicletă în tunelul Gotthard din Elveţia
Tunelul Gotthard din Elveţia, în partea sa destinată pentru automobile, are aproape 17 km lungime, fiind la momentul inaugurării sale cel mai lung din lume. Partea şi mai curioasă e că lucrările de construcţie la acest tunel au început în 1969 şi a fost inaugurat în 1980, însă doar pe o parte a autostrăzii, împărţită în două sensuri de circulaţie, elveţienii planificând totul şi pentru tunelul paralel de alături, dar începând a-l fora abia de curând, în 2025. Problema e că elveţienii nu-şi doreau lărgirea capacităţii de tranziţie a traficului în regiune, de asta se opuneau construcţiei celui de-al doilea tunel.
Între timp, elveţienii au construit un tunel Gotthard pentru trenuri, de 57 km, care transportă camioanele pe platforme de cale ferată, iar forarea celui de-al doilea tunel automobilistic Gotthard de 16,9 km a fost aprobată doar după ce s-a promis că ambele tunele vor rămâne la o singură bandă pe sens şi o capacitate similară de tranzit. Şi, de fapt, promotorul principal al construcţiei a fost şi necesitatea de a repara primul tunel, după 45 de ani de operare.
Doar că acum, în singurul tunel activ, se circulă pe câte o bandă pe sens, cu limite stricte de viteze, cu distanţă mai mare impusă între maşini şi cu semafoare la intrare care pot limita numărul de maşini care pot intra în tunel. În 2001 în acest tunel a avut loc un accident între două camioane, care a generat un incendiu, în urma căruia s-au pierdut 11 vieţi, iar de atunci regulile pentru acest tunel sunt deosebit de stricte.
Printre aceste reguli se numără şi depăşirea strict interzisă. Motociclistul britanic, însă, n-a avut răbdare să conducă regulamentar şi a considerat că poate neglija restricţiile, depăşind succesiv 47 de automobile.
Elveţienii, însă, ştiu cât de importantă e siguranţa în acest tunel şi au obiceiul de a-i raporta pe cei care neglijează regulile şi astfel îi pun pe toţi în pericol. Pe lângă asta, tunelul e monitorizat video pe toată distanţa sa din diverse unghiuri, de peste 100 camere video, iar toate datele sunt centralizate într-un birou de monitorizare a traficului din tunel.
Aşadar, faptele motociclistului britanic au fost raportate poliţiei, şi centrul de control a putut documenta doar cele 47 de depăşiri neregulamentare din interiorul tunelului, două dintre care au fost depăşiri de camioane. La ieşirea din tunel, poliţia deja îl aştepta pe motociclist.
În Elveţia, depăşirea într-un loc interzis se pedepseşte cu o amendă de 250 franci elveţieni, iar cele 47 de depăşiri au fi rezultat într-o amendă de 11.750 franci, echivalentul a aproximativ 12.520 euro. Spunem ar fi, pentru că lucrurile n-au fost atât de simple în cazul britanicului.
Dacă poliţia consideră că depăşirea interzisă a avut loc cu circumstanţe agravante, cum ar fi vizibilitatea rea, depăşirea mai multor maşini dintr-o singură manevră sau alte riscuri existente, atunci procedura trece într-una penală şi poate însemna 10.000 franci amendă pentru o singură depăşire. În acest caz, există premise pentru o asemenea calificare, din cauza riscului sporit din tunel şi a vizibilităţii, iar poliţia şi procurorii urmează să decidă dacă vor merge şi pe aceste acuzaţii suplimentare, care i-ar putea aduce amenzi penale suplimentare de până la 470.000 franci echivalentul a 500.000 euro, dacă toate depăşirile vor fi considerate ca fiind făcute în circumstanţe agravante. Dar nici asta nu e limita.
Poliţia mai are şi un instrument mai dur pentru a pedepsi depăşirile, când acestea aduc un risc major de accident şi pot fi calificate ca o încălcare de gravitate mare în trafic. În acest caz e vorba tot de o amendă penală, calculată în funcţie de veniturile şoferului, şi ea poate ajunge la maxim 540.000 franci, sau 575.000 euro, pentru o asemenea depăşire interzisă gravă.
Problema în cazul britanicului e că atunci când l-a oprit, poliţia elveţiană a mai descoperit că el conducea în stare de ebrietate, ceea ce atrage o altă pedeapsă suplimentară şi constituie circumstanţă agravantă pentru efectuarea depăşirilor. Acum marea dilemă a procurorilor va fi dacă îi califică toate depăşirile în capitolul de 10.000 franci, sau doar o parte din ele, sau vor merge pe executarea şi mai dură care le permite amenzi mai mare, în corelare cu veniturile sale. Cert că britanicul nu mai poate scăpa doar cu 12.500 euro amenzi cumulate şi va risca cel mai probabil o sumă totală ce poate ajunge în zona a 470.000 franci, adică jumătate de milion de euro, sau chiar mai mult dacă se merge pe varianta încălcărilor agravate de trafic.
Pentru a nu se complica cu veniturile britanicului, cea mai probabilă cale, care ar putea fi aleasă de elveţieni, e cea a amenzilor fixe de 10.000 franci pentru fiecare depăşire, întrucât toate au fost făcute în circumstanţa agravantă a stării de ebrietate şi a riscurilor aduse de tunel. Astfel, britanicul riscă cel mai probabil 47 de amenzi a câte 10.000 franci, într-o sumă cumulată de 470.000 franci sau 500.760 euro, la cursul zilei de azi. Şi aici nu se include pedeapsa pentru condusul în stare de ebrietate.
Britanicul, în vârstă de 46 de ani, a mai primit şi o interdicţie totală de a mai conduce vreodată pe drumurile publice din Elveţia.
Aşadar, elveţienii amintesc tuturor turiştilor că regulile trebuie respectate, iar restricţiile impuse tunelul Gotthard există acolo din motive foarte argumentate. E adevărat că la mijlocul tunelului temperaturile se pot ridica adeseori la peste 30 grade Celsius, dar asta nu scuză nici motocicliştii din obligaţia de a conduce regulamentar. În acelaşi timp, elveţienii amintesc şi despre condusul în stare de ebrietate, care nu poate fi tolerat pe drumurile publice şi care atrage o duritate şi mai mare a pedepselor.