(VIDEO) După ce a descoperit că fostul proprietar al unui Audi Q7 V12 TDI a plătit 500.000 euro în costuri de service, noul proprietar german a arătat cum se poate face mentenanţă cu buget mic

8 Septembrie 2025, 15:03
Redacţia PiataAuto.md
Acum două săptămâni, publicam un articol cu video în care un german, care a cumpărat un Audi Q7 V12 TDI, a descoperit că fostul proprietar al maşinii a plătit peste 500.000 euro în costuri de service pentru această maşină, aducând-o până la aproape 1 milion de kilometri parcurşi. Noul proprietar german a cumpărat maşina ca una la mâna a doua, la un preţ mai mult de cât accesibil, şi după ce a inspectat-o a găsit câteva probleme care i-ar putea face imposibilă trecerea inspecţiei tehnice periodice la TUV. Aşa că s-a apucat acum de înlăturarea acestor probleme, arătând cum se poate face mentenanţa acestei maşini cu buget mic.
Prima şi cea mai costisitoare problemă era frânele ceramice de pe puntea faţă. Discurile ceramice noi, comandate de la Audi, costă 6.000 euro bucata, deci ambele discuri ar fi costat 12.000 euro, iar cu tot cu plăcuţe preţul ar fi ajuns la aproximativ 14.000 euro. Preţul e atât de mare, încât se apropie de valoarea acestei maşini la mâna a doua şi a însemna un soi de daună totală pentru ea.
Noul proprietar german a căutat discuri ceramice similare, dar cumpărate la mâna a doua. Nici acestea nu sunt foarte ieftine, costând 2.000 euro, dar oricum au costat mult mai puţin decât un set de discuri noi.
Plăcuţele vechi erau atât de crăpate şi deteriorate, încât ar fi făcut maşina nesigură şi ar fi determinat refuzul de la trecerea inspecţiei ITP, deci înlocuirea lor era o necesitate absolută.
Dacă maşina ar fi fost în continuare în posesia fostului proprietar cu buget mai generos, probabil ea ar fi primit un set nou de plăcuţe şi discuri originale, în pofida preţului. Acum, însă, e o altă etapă în viaţa acestei maşini ajunse la aproape 1 milion km.
A urmat înlăturarea unei fisuri în ţeava de eşapament în zona flexibilă a ei. Demontarea ca la parte a ţevii ar putea necesita şi demontarea motorului, iar aici noul proprietar a ales o soluţie pe care ar fi ales-o foarte mulţi. A cumpărat un segment de ţeavă identică, pentru a înlocui doar porţiunea afectată.
A fost nevoie să se lucreze cu tăierea ţevii iniţiale, apoi a trebuit sudat segmentul nou, cu un acces mai dificil la el, în special în partea superioară a ţevii. Dar lucrarea pare să fi reuşit cu bine, chiar dacă a fost realizată în condiţii mai simple, în care proprietarul a făcut totul cu propriile mâini, inclusiv lucrările de sudură.
Germanul a mai înlocuit conductele de frână, care au mai costat alte 800 euro pentru întreg sistemul. Pistoanele au fost ulterior verificate, şi totul a funcţionat bine. A trebuit recalibrată şi frâna de mâna.
A existat şi o scurgere la motor, dar acea problemă s-a dovedit a fi uşor rezolvabilă şi scurgerea a încetat, fără a reapărea chiar şi după câteva cicluri de încălzire şi răcire a motorului.
Germanul e nemulţumit că multe din componentele subcadrelor şi suspensiei au rugină pe ele şi spune că maşina, fiind din 2011, n-ar fi trebuit să admită atâta coroziune. Chiar dacă are aproape 1 milion km parcurşi. Iar ca să le ascundă, a ros un pic aceste componente, după care le-a aplicat vopsea pulverizată dintr-un tub, în cel mai simplu mod posibil.
Acum, maşina ar fi gata să meargă la o inspecţie TUV şi cel mai probabil are deja şanse să fie admisă pe drumurile publice. Lucrările care s-au făcut n-au totalizat nici 4.000 euro în costuri. Pentru orice altă maşină la mâna a doua cu aproape 1 milion de km parcurşi, un asemenea buget investit doar pentru a o face compatibilă cu standardele minime ar fi părut generos. Însă nu şi pentru Audi Q7 V12 TDI, or, asta e particularitatea acestor maşini superbe exclusive — chiar şi atunci când ele se învechesc, ingineria lor rămâne sofisticată şi complexă, iar asta înseamnă că ea generează şi costuri de mentenanţă pe măsură. Atât timp cât cineva poate acoperi aceste costuri, maşina poate ajunge cu bine şi la 1 milion km, ca în acest caz, generând facturi de service de 500.000 euro pe parcurs. Cu buget redus, însă, maşina va rezista o perioadă, după va începe şi degradarea ei tehnică.
Germanul proprietar al acestui Audi Q7 V12 TDI se plânge cel mai mult pe costul uriaş al discurilor ceramice de frână, de 6.000 euro per bucată. El spune că nişte discuri de oţel ar fi perfect suficiente, dar pentru că maşina a fost iniţial disponibilă doar cu discuri ceramice, înlocuirea lor cu discuri de oţel nu e acceptată la TUV şi maşina ar fi respinsă dacă el ar face o asemenea înlocuire. Astea sunt standardele impuse de legile din Germania, tocmai de asta a trebuit să găsească măcar discuri la mâna a doua, dar tot ceramice.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
2
27,407
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!