(VIDEO) Poliţiştii din SUA au folosit un nou dispozitiv genial de prindere şi oprire a unei maşini urmărite

4 Septembrie 2025, 19:10
Redacţia PiataAuto.md
Urmăririle de maşini pot fi foarte intense şi periculoase pentru siguranţa publică, iar poliţia din SUA implică adeseori resurse mari pentru a oprii fugarii în trafic, de la multiple maşini implicate până la elicoptere. Adeseori se ajunge şi la manevre PIT, în care maşina poliţiei, cu bare de protecţie speciale, loveşte maşina urmărite din partea laterală spate, destabilizând-o, ceea ce duce adeseori la o coliziune a acesteia sau o răsturnare. E o manevră ce poate avea pericol pentru vieţile umane de la bord sau pentru siguranţa publică, însă de curând poliţia din statul Michigan a demonstrat că uneori tehnologia poate face lucrurile mai sigure şi mai rapide prin soluţii genial de simple. Poziţia a folosit un dispozitiv pe nume Grappler pentru a opri un Chevrolet Cruze furat, iar urmărirea s-a încheiat subit.
Dar nu putem spune că s-a încheiat cu bine şi pentru maşina urmărită. Din cauza faptului că hoţul a tot insistat să fugă, maşina s-a pomenit cu toată puntea spate smulsă.
Urmărirea a avut loc la 28 august 2025 dimineaţa, pe autostrada I-96. Poliţia a observat Chevrolet-ul care fusese anunţat drept furat şi l-a somat pe şofer să oprească. Acesta a continuat să conducă, sporind viteza.
Poliţiştii s-au apropiat cu SUV-ul lor de maşina urmărită şi au activat dispozitivul Grappler. Acesta e constituit din funii de nailon, cu un soi de plasă cu ancore la vârf, care se agaţă de componentele maşinii, de obicei de o roată aflată în mişcare şi de suspensia ei.
În acest caz, dispozitivul s-a agăţat preponderent de bara de torsiune a maşinii. Iar din acest moment poliţiştii au început a frâna, iar SUV-ul lor mai mare şi mai greu a făcut ca maşina mai uşoară din faţă să fie încetinită de legile fizicii.
Chevrolet-ul urmărit a oprit, dar şoferul a continuat să apese pedala în podea, forţând roţile faţă să derapeze în încercarea de a se elibera.
Acesta a dat niţel în marşarier şi a încercată să-şi facă spaţiu pentru a putea accelera şi a se smunci din mrejele Grappler-ului. Doar că acesta a rezistat şi smuls toată suspensia spate a maşinii.
Rămasă fără roţile spate, maşina n-a mai putut înainta şi toţi cei de la bord au fost reţinuţi de poliţie. Urmărirea s-a încheiat foarte rapid, deci.
Partea tristă e că maşina urmărită a fost afectată de insistenţa hoţului, iar proprietarul îşi va primi înapoi acum o maşină cu puntea spate ruptă. Şi nu e sigur nici faptul că va putea beneficia de despăgubirile unei companii de asigurări.
Totuşi, poliţia spune că dispozitivul a funcţionat ireproşabil, exact aşa cum a fost proiectat să o facă. Iar acesta ar putea să se regăsească pe mai multe maşini ale forţelor de ordine, după asemenea demonstraţii din viaţa reală.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
2
4,775
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!