VW revine la filosofia modelelor compacte şi accesibile şi a dezvăluit un nou SUV electric creat în această manieră
8 Septembrie 2025, 13:10 Redacţia PiataAuto.md
Periodic, producătorii auto se lasă învăluiţi de perioadele de cerere mare pentru maşinile lor, iar dacă circumstanţele mai dau şi condiţii deficitare pentru unele componente, care limitează producţia, atunci aceştia devin tentaţi să dea prioritate modelelor mai mari şi mai scumpe, neglijându-le pe cele mici. Aşa au făcut cam toţi producătorii europeni prin 2021, când criza semiconductoarelor s-a început a manifesta, iar preţurile maşinilor au urcat foarte mult, cu multe modele mici pensionate pentru că nu mai erau la fel de profitabile. Însă inevitabil a urmat rapid şi duşul rece al realităţii, când producătorii ajung să nu mai poată vinde suficient de multe maşini şi apoi să-şi amintească şi de simpla lege a cererii şi ofertei, că atunci când poţi produce şi vinde maşini bune la preţuri accesibile ai mai mari şanse să le vinzi în număr mare şi să faci profituri sănătoase. VW a anunţat acum mai bine de un an că ar vrea să revină la ideea e a fabrica maşini compacte şi accesibile, dar în ultimele luni aceste intenţii s-au materializat într-o strategie clară şi acum VW spune că va avea cel puţin 4 modele electrice compacte şi accesibile. Şi a dezvăluit acum şi un nou SUV electric, creat în această manieră.
Foto: Thomas Schafer, şeful VW, alături de noul SUV electric
Noul SUV e ID. CROSS Concept şi numele său ne spune că e un prototip, însă germanii recunosc că ceea ce vedem aici e o versiune pre-producţie foarte apropiată de modelul de serie, care ar urma să fie unul din cele 4 modele din noua filosofie.
Noul SUV electric a fost creat într-o manieră de design care să-l facă agreabil din prima. Proporţii plăcute, mici accente retro, şi lipsa liniilor agresive ar trebui să-l facă plăcut mai ales de europeni. E şi asta o tendinţă curentă între producătorii germani, după ce s-au fript cu scăderile de vânzări din China, şi-au amintit din nou de preferinţele cumpărătorilor europeni şi au început din nou să conceapă maşini pe gustul acestora.
Noul SUV are 4,16 metri lungime, deci e compact şi potrivit străzilor înguste din oraşele europene mai vechi. Ampatamentul nu e tocmai foarte mic, având 2,60 metri, suficient când să asigure spaţiu decent la bord şi pentru pasagerii spate.
Interiorul aduce un nou stil de design VW, cel puţin pe acest prototip. Butoanele sunt fizice, chiar şi sub display-ul central mare. Maşina e pregătită şi pentru interacţiuni rapide cu telefoanele, dar pare să pună din nou mult mai mult accent pe ergonomie şi simplitatea exploatării, în detrimentul tendinţei de a muta toate comenzile pe display-ul central.
Portbagajul e unul chiar mai mare decât oferea Golf cândva — 450 litri. Iar sub capotă mai există un mic spaţiu de depozitare de 25 litri. Deci maşina pune accent şi pe practicism.
Tot în interior noul SUV are şi o cotieră interesantă, lungă, aproape ca un tunel central, care să şi comoditate suplimentară în călătorii, şi spaţii practice de depozitare.
Noul model e construit pe platforma tehnică MEB+, deci aparent încă nu e un rezultat al colaborării cu Rivian. Dar filosofia lui pare să amintească de reţeta simplă şi clasică a VW, chiar dacă acum vorbim despre un model electric. Acesta are tracţiune faţă, iar germanii dau totuşi o sugestie că ar putea exista şi noutăţi tehnice pe această platformă, rezultate din colaborarea menţionată mai sus.
Aceştia spun că începând din anul viitor platforma va avea motoare şi baterii noi, dar şi soft nou, toate acestea fiind exact direcţiile pe care VW şi le dorea de la Rivian. Şi acum un an germanii spuneau că acea colaborare cu Rivian a demonstrat că multe din componentele producătorului american pot fi integrate direct pe platforma MEB a VW, nefiind nevoie de renunţarea bruscă la platforma proprie. Deci, chiar dacă germanii nu pomenesc oficial nimic de Rivian acum, există mari şanse ca unele din aceste componente noi să fie rodul acestei cooperări.
Electromotorul care va propulsa puntea faţă are 211 CP, iar consumul său mic şi bateria bine calibrată ar trebui să-i asigure maşinii o autonomie decentă de 420 km în ciclu WLTP. Viteza maximă a noului model va fi limitată la 175 km/h.
Totuşi, primul model lansat oficial pe piaţă din cele 4 va fi ID.Polo, şi asta se va întâmpla la începutul anului 2026. Iar ulterior vor veni şi celelalte 3 modele, inclusiv acest SUV electric, prefaţat de prototipul pre-producţie despre care vorbim azi şi care a fost adus la salonul auto de la Munchen. E absolut cert, însă, că VW a pornit pe o calea de a-şi lansa rapid un număr mare de modele compacte, practice, şi accesibile. Ele vor fi electrice, dar, dacă vor avea şi o inginerie pe măsură, şi un preţ potrivit, au toate şansele să genereze vânzări bune şi să propulseze compania pe o linie a revigorării.