Elveţia pregăteşte taxarea maşinilor electrice pe baza energiei consumate, într-un sistem ce ar trebui să echivaleze taxele aplicate carburanţilor
14 Octombrie 2025, 12:37 Redacţia PiataAuto.md
Elveţia nu e ţara cu cea mai mare rată de adopţie a maşinilor electrice, cum e Norvegia, deşi are un număr apropiat de mare de hidrocentrale proprii şi stă foarte bine la capitolul energiei regenerabile sau produse cu zero CO2. De fapt, dacă în Norvegia maşinile electrice au avut o cotă de 90% în vânzările celor noi în 2025, iar de curând, în septembrie 2025 au ajuns la 98,3%, în timp ce numărul lor total printre maşinile înmatriculate de toate vârstele se apropie de 1 milion şi circa 33%, atunci în Elveţia în 2024 doar 19% dintre maşinile noi vândute au fost electrice, iar tendinţa acestui an arată o cotă de circa 20,5% dedicată lor. La sfârşitul anului 2024, Elveţia avea 202.530 maşini electrice înmatriculate în ţară din numărul total de 4,8 milioane, ceea ce corespundea unei cote de 4,2%. Această cotă a urcat până spre 4,4% pe parcursul acestui an, conform cifrelor preliminare. Pare relativ puţin, dar Elveţia ştie să facă foarte bine calcule economice şi a determinat deja că aceste maşini electrice încep a afecta bugetul destinat infrastructurii de drumuri, poduri şi tunele şi din ţară. Elveţia se mândreşte cu calitatea impecabilă a infrastructurii sale, iar acum autorităţile spun că maşinile electrice nu contribuie la această infrastructură în mod just, deşi o folosesc. Iar asta a determinat Elveţia să pregătească taxarea maşinilor electrice într-un sistem ce ar trebui să echivaleze taxele aplicate carburanţilor.
În prezent, Elveţia are o taxă anuală auto, nu foarte mare, şi mai are şi vinieta anuală, de aproximativ 40 franci, dar marea parte a bugetului de infrastructură a drumurilor e format din taxele aplicate carburanţilor, după principiul că integrarea lor în carburanţi le face direct proporţionale cu intensitatea în care foloseşti drumurile. Circuli mai mult — înseamnă că foloseşti drumurile mai mult şi plăteşti o taxă cumulativă mai mare. Ai o maşină care consumă mai mult, înseamnă că e mai mare, mai grea sau mai performanţă şi respectiv are un impact mai mare asupra infrastructurii, prin urmare e logic să plăteşti mai mult.
Acelaşi principiu elveţienii vor să-l aplice şi maşinilor electrice, taxându-le în funcţie de kilometrii parcurşi. Există şi o variantă în discuţie, ce ar corela direct kilometrii, dar varianta de bază propusă acum spre discuţii publice şi aprobare e cea în care taxa pentru maşini electrice va fi corelată cu kilowaţii-oră din electricitatea pusă în baterii. Pentru că şi la maşini electrice — dacă circuli mai mult, consumi mai mulţi kWh, iar dacă maşina are un consum mai mare de kWh, înseamnă că e mai grea şi mai puternică, de obicei. Deci, aceeaşi corelare logică s-ar păstrat şi la noua taxă pentru maşini electrice. Părţile cele mai curioase vin la mărimea taxei şi modul în care ea ar urma să fie aplicată.
Scopul declarat al noii iniţiative e ca în final o maşină electrică să genereze pentru buget aceleaşi taxe ca şi una pentru benzină, la un ritm similar de exploatare, pentru a asigura aceleaşi venituri la bugetul de infrastructură. În prezent, la carburanţi se aplică o taxă de produse petroliere, de 0,73 CHF/litru la benzină şi 0,75 CHF/litru la diesel. Această taxă merge spre bugetul federal şi o parte din ea se duce spre cantoane şi bugete locale pentru lucrări de mentenanţă la drumuri. Adiţional, mai există şi suprataxă care merge direct spre Fondul Rutier — încă 0,30 CHF/litru la benzină şi 0,22 CHF/litru la diesel. Această taxă finanţează direct proiectele de infrastructură mari, federale, inclusiv mentenanţa lor.
Astfel, benzina se taxează acum în Elveţia cu 0,73 CHF+0,30 CHF = 1,03 CHF/litru, la care se adaugă preţul brut a benzinei şi profitul operatorului, după care se aplică şi TVA-ul, care în Elveţia e de 8,1%. Bine, TVA-ul nu intră aici în ecuaţie, fiind o taxă generală, dar cifra aia de 1,03 CHF/litru e ţintită la calcularea taxei pentru maşinile electrice. Per total, acum taxa de produse petroliere generează 2,5 miliarde de franci anual, iar suprataxa cu vinieta încă 1,7 miliarde anual.
Astfel, autorităţile elveţiene au calculat că mărimea corectă a taxei per kWh, aplicată maşinilor electrice, ar fi de 0,228 CHF/kWh. E o taxă de 4,52 ori mai mică dacă e comparată direct în unitatea de măsură, dar maşinile electrice consumă un număr mai mare de kilowaţi-oră la aceeaşi distanţă. O maşină cu combustie poate avea un consum de 6-7 litri/100 km în mediu. Dacă ar fi să aplicăm la coeficientul de 4,5, ajungem la un consum mediu estimat de 27-28 kWh/100 km. Maşinile electrice consumă de obicei ceva mai puţin de atât, în mediu, dar există şi din cele care au asemenea cifre de consum, în special pe autostrăzi. Deci, elveţienii sunt foarte aproape în perspectiva calculelor lor.
Cea mai importantă parte vine la modul de aplicare a acestei taxe. La staţiile fast charge publice lucrurile ar fi foarte simple, preţul per kWh urmând să fie crescut, astfel, încât să includă şi această taxă, iar operatorul staţiei şi operatorul de electricitate îşi fac reciproc calculele acestei taxe şi o redirecţionează către buget.
Dar Elveţia îi va taxa şi pe cei care-şi încarcă maşinile electrice acasă, şi o va face chiar dacă electricitatea provine din producţia proprie, spre exemplu de la panourile fotovoltaice. Nu plăteşti pentru costul electricităţii pe care ai produs-o, dar plăteşti taxa pentru că încarci bateria maşinii tale electrice, câte 0,228 CHF pentru fiecare kilowatt-oră pus în baterie! Taxă valabilă şi pentru cei ce folosesc pur şi simplu electricitatea din reţea, şi pentru prosumatorii cu panouri fotovoltaice pe acoperiş!
Pentru a impune o asemenea taxare, priza specializată de acasă va trebuie să aibă un contor dedicat, care contorizează doar electricitatea transferată spre maşina electrică şi o transmite automatizat operatorului. La sfârşitul perioadei de facturare, acesta va include taxa adiţional în factură şi o va redirecţiona apoi spre buget. Şi odată cu asta, proprietarilor de maşini electrice le va fi interzis să-şi încarce maşinile la prize care nu au contor, inclusiv prize domestice simple. Regula va fi valabilă şi pentru plug-in hibrizi.
Pe lângă asta, ca alternativă mai e propus şi un sistem mult mai complex, format dintr-o taxă pe kilometru parcurs de maşinile electrice, taxa având câteva gradaţii pentru categoria de greutate şi ar ajunge la vreo 0,056 CHF/km pentru maşini de greutate medie, de până la 2.400 kg şi a trece de 0,078 CHF/km pentru cele mai grele de atât. Dacă estimăm că o maşină electrică circulă între 3,6 şi 5 km cu un kWh de electricitate, atunci cu asemenea formulă taxa efectivă per kWh ar fi de circa 0,28 CHF/kWh, sau un pic mai puţin pentru maşinile mai eficiente şi mai uşoare. Deci, în principiu, cam aceeaşi valoare în sumă finală e ţintă şi aşa, doar că aici monitorizarea e mult mai complexă — proprietarii fiind nevoiţi fie să-şi declare anual kilometrii parcurşi la fel cum îşi declară veniturile sau să accepte instalarea unui dispozitiv electronic ce transmite automatizat datele despre kilometrii parcurşi. Dar, întrucât elveţienii sunt foarte înverşunaţi în a-şi păstra intimitatea, această a doua opţiune e puţin probabil să fie adoptată, varianta principală fiind cea de mai sus, a taxei per kWh.
Principiul de taxare a maşinilor electrice trebuie să fie acelaşi — cei care folosesc infrastructura trebuie să o finanţeze direct şi proporţional utilizării, spune autorităţile elveţiene. Este, deci, o abordare nouă în taxarea maşinilor electrice, dar ea ar putea să se răspândească în foarte multe alte ţări europene, odată cu răspândirea maşinilor electrice, or, infrastructura trebuie finanţată cumva. Singura problemă e că la final costul total al alimentării acestor maşini electrice poate deveni de-a dreptul usturător, chiar simţitor mai scump decât alimentarea cu carburant.