Un activist din SUA a propus încetinirea pompelor de benzină, pentru ca acestea să fie mai aproape de staţiile pentru maşini electrice

13 Octombrie 2025, 22:10
Redacţia PiataAuto.md
Încărcarea unei maşini electrice la staţii fast charge durează de obicei între 17-18 minute la modelele mai performante, de 800V, până la 25-40 minute la cele mai lente, cu puteri mai mici de încărcare. Desigur, există şi modele chinezeşti care încarcă deja cu puteri imense de 1 MW, şi indică timpi de încărcare de 8-10 minute, dar aceste maşini încă n-au ajuns prin ţările occidentale, iar pe lângă asta nici infrastructura de staţii de încărcare din SUA sau Europa nu atinge deocamdată asemenea puteri. În acest context, un activist din SUA pe nume Jo Borras, promotor al maşinilor electrice, membru al unor organizaţii din acest domeniu şi totodată şi editor pentru mai multe publicaţii dedicate mobilităţii electrice, şi-a anunţat propunerea publică de a încetini pompele de benzină, pentru ca acestea să fie mai aproape de staţiile pentru maşinile electrice, informează publicaţia Electrek.
Logica de bază din iniţiativa lui e absolut simplă — dacă nu putem face deocamdată încărcarea maşinilor electrice mai rapidă, atunci el propune să facem alimentarea cu carburanţi mai lentă, astfel încât şi proprietarii maşinilor cu benzină să consume un timp similar la alimentarea maşinilor lor şi astfel să devină mai atraşi de maşinile electrice.
El spune că o asemenea decizie n-ar fi inedită în istorie, întrucât în ianuarie 1993 a existat un precedent prin care a fost dispus fluxul maxim permis de carburanţi la alimentare printr-un standard adoptat la nivelul SUA, cu numele de cod 61 FR 33033. Acel standard stipula că fluxul maxim admis trebuie redus la 10 galoane/minut, sau 37,85 litri/minut, standard care e valabil şi azi.
Decizia de atunci, însă, era motivată de reducerea evaporării, or, la un flux prea mare de carburant în rezervor se genera o cantitate disproporţionată de vapori de benzină în jurul gurii rezervorului, care generau poluare, pe de o parte, iar pe de altă parte creşteau riscul unor incendii spontane.
Cu acest standard actual, spune activistul, maşinile cu benzină sunt alimentate prea rapid şi astfel au un avantaj „prea mare” faţă de electrice.
El a dat exemplu unui Ford F-150 care e unul din cele mai populare modele în SUA dar care are şi unul din cele mai mare rezervoare de pe piaţă, de 36 galoane, sau 136 litri de benzină. Chiar şi această maşină îşi poate alimenta întregul rezervor în doar maxim 3 minute şi 35 secunde.
Activistul american propune diminuarea fluxului maxim permis la 3 galoane per minut, ceea ce ar fi de peste 3 ori mai lent decât în prezent şi ar echivala cu 11,35 litri/minut.
Alimentarea unui rezervor de 136 litri de la Ford F-150 ar dura astfel 12 minute. Maşinile cu rezervoare mai mici ar luat 8-10 minute. Asta ar genera, însă, şi rânduri. Şi dacă ai măcar o maşină în faţă care trebuie să alimenteze, durata unei intrări la benzinărie ajunge deja pe la 20 minute. Iar dacă mai ai ghinionul să ai vreo 4 maşini în faţă, atunci poţi sta şi 45-50 minute până alimentezi, mai mult decât proprietarii de maşini electrice.
El spune că toţi ar avea de câştigat în urma acestui fapt, chiar şi benzinăriile. La staţiile pentru maşini electrice, dacă încărcarea durează vreo 20 minute, atunci şansele ca proprietarii să intre în interior să-şi mai ia o cafea sau o gustare sunt mult mai mari, iar astfel benzinăria face un profit mult mai mare. Dacă şi timpii de aşteptare cu încărcarea pe benzină ar fi mai mari, şi proprietarii acestor maşini ar face acelaşi lucru, iar benzinăriile şi-ar mări profiturile.
Şi, bineînţeles, el spune că toată societatea ar beneficia dacă aceşti timpi mai lungi de aşteptare se vor traduce în mai multe maşini electrice, cu reducerea emisiilor.
Doar că toată această propunere are o carenţă de esenţă în argumentarea ei — să echivalezi şansele de concurenţă nu prin progresul tehnologic al taberei care încă nu poate concura, ci prin impunerea de piedici celeilalte tabere, ca ea să fie suprimată. Dacă o asemenea propunere va fi acceptată, atunci nici operatorii de staţii electrice n-ar mai fi prea motivaţi să instaleze staţii mai performante, de putere mai mare, pentru că lipsa concurenţei le este astfel asigurată prin reglementări legale.
Iar a doua mare scăpare, pe care activistul pare să n-o fi luat în calcul e preţul timpului irosit. Or, dacă impui milioane de oameni la nivel de ţară să cheltuie 20-30 minute în plus la fiecare încărcare, acest timp scade randamentul muncii sau al odihnei lor şi ei devin mai neproductivi. Un exemplu absolut admirabil de calculare a timpului şoferilor îl dau întotdeauna elveţienii — aceştia au conceput până şi un pod mobil de câteva zeci de milioane de franci, pentru ca maşinile să treacă peste el în timp ce lucrările se fac dedesubt, şi astfel să nu se închidă benzi de autostradă. Şi atunci elveţienii au calculat cât timp s-ar irosi în ambuteiaje şi câţi oameni ar fi afectaţi în decursul a două luni de lucrări, spre exemplu, apoi l-au raportat la costul mediu al unei ore de muncă în Elveţia şi au constatat că statului elveţian îi este mai profitabil să investească câteva zeci de milioane în cel pod şi-şi va recupera investiţia în doar câteva luni prin taxarea rezultatului muncii din acele ore care n-au fost folosite. Iar Elveţia e o ţară exemplară şi în grija faţă de mediu şi natură. Doar că ştie să facă foarte bine şi calcule economice.
2
105,036
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!