(VIDEO) Trei fraţi au traversat Oceanul Pacific într-un mod ecologic, cu o barcă fără motor şi fără vele

Trei fraţi din Scoţia — Ewan, Jamie şi Lachlan Maclean — au realizat o călătorie aproape imposibilă, traversând Oceanul Pacific într-un mod ecologic, cu o barcă fără motor şi fără vele. Cum a putut naviga ambarcaţiunea atunci? Doar cu ajutorul forţei umane, iar călătoria a durat 139 de zile a acestui an, începând încă în primăvară.

Cei trei fraţi şi-au propus să navigheze întreg Oceanul Pacific pornind din Lima, Peru, şi ajungând în Sydney, Australia. O asemenea rută de navigare era estimată la circa 9.000 mile terestre, sau 7.820 mile nautice, echivalentul a aproximativ 14.483 km. Şi cei trei fraţi îşi doreau să stabilească şi un record mondial de traversare a Pacificului într-o ambarcaţiune nemotorizată, estimând că le va lua între 70 şi 80 zile să o facă.

Pornirea a avut loc la 12 aprilie 2025 ora locală din Peru, când aparent în Europa era 13 aprilie deja. Şi călătoria n-a durat nici 70 de zile, nici 80 de zile, ci 139 zile 7 ore şi 17 minute, cei trei fraţi ajungând în Australia la 30 august 2025. Deci, e evident că întreaga călătorie a fost marcată de neprevăzut şi lucrurile nu au mers conform planurilor iniţiale.

Barca pe care cei trei fraţi au folosit-o a fost construită special pentru această aventură, fiind botezată Rose Emily. Ea e construită dintr-un material ce conţine şi fibră de carbon, fiind concepută împreună cu o companie specializată, folosindu-se multiple piese printate 3D, iar scopul celor trei fraţi a fost să-i asigure o rezistenţă hidrodinamică minimă, pentru ca navigarea să presupună cât mai puţin efort din partea lor. Or, în barcă pe parcursul călătoriei s-au aflat doar cei 3 fraţi, fără vreun asistent, şi doar ei au fost sursa forţei de propulsie pentru mişcare.

Barca are circa 7,44 metri lungime, 1,82 metri lăţime, având două cabine acoperite şi un dispozitiv de producere a apei. Greutatea proprie a bărcii era de circa 280 kg. Barca a fost echipată şi cu un sistem de navigare, care trebuia să-i menţină cârma îndreptată corect în mod automatizat, prin acţionarea electrică a timonei, pentru a evita navigarea cu eforturi permanente din partea echipajelor. Era un sistem destul de simplu, dar care trebuia să fie şi eficient.

Barca nu avea niciun motor pentru propulsie la bord, nici măcar de rezervă, nici vele care să le întindă pentru a face uz de forţa vântului. Singura sursă de propulsie erau vâslele, acţionate manual, în ture, de cei trei fraţi. Ei au ales această metodă dificilă de propulsie, de ecologică, pentru că toată expediţia lor a avut şi o parte de binefacere, scopul lor fiind de a aduna 1 milion de lire în donaţii pentru un proiect de asigurare cu apă curată a unor comunităţi din Madagascar.

Barca a fost echipată cu internet Starlink, iar cei trei fraţi şi-au filmat aventura, distribuind periodic şi clipuri pe canalul lor de YouTube, montate direct din timpul călătoriei. Bineînţeles, pentru asta aveau nevoie de electricitate, aşa că barca a fost echipată cu panouri solare şi o baterie LFP care să stocheze electricitatea necesară. A mai existat şi un mic generator pe baza valurilor apei, care să completeze sursa de electricitate.

Sistemul electric de la bord era unul de 12V, şi consumul zilnic de electricitate a fost cam de 6 kWh. E mult, iar o mare parte din energie a fost folosită pentru producţia de apă potabilă din apa sărată a oceanului prin desalinizare, osmoză inversă şi filtrare. Şi-au luat şi un dispozitiv pentru filtrare manuală, în caz că cel principal ar fi eşuat şi în timpul călătoriei a fost nevoie de acesta, întrucât la un moment dar sistemul principal de producţie a apei începuse de manifeste defecţiuni şi a avut nevoie de reparaţii.

Mâncarea la bord a fost asigurată printr-un stoc de circa 1.000 de pachete de alimente deshidratate, pentru a fi mai uşoare şi mai compacte. În timpul călătoriei, acestea erau fie mâncate astfel, fie hidratate şi apoi consumate.

La începutul călătoriei, barca a avut probleme cu navigarea automată, acel sistem de ajustare automată a timonei eşuând. Ulterior, după câţiva mii de kilometri şi după vreo 40 de zile de navigare, marea provocare devenise starea psihică a celor trei fraţi, care se străduiau să rămână lucizi în faţa unei asemenea rutine istovitoare, în mijlocul pustietăţii de ape, cu un tablou absolut neschimbat în jurul lor. Aceştia se simţeau epuizaţi, iritaţi şi începuseră să constate că nu se mai înţeleg la fel de bine, depunând cu toţii efort să găsească repere care să-i facă să-şi regăsească echilibrul fizic şi psihic.

În partea a doua a călătoriei, nava a avut mai multe probleme tehnice, care au încetinit ritmul navigării. După vreo 50 de zile de călătorie devenise clar că ritmul dorit iniţial nu va putea fi respectat. Oboseala lor îi făcea să nu poată vâsli la fel de mult, curenţii oceanici erau mai greu de învins odată cu intrarea în alte zone decât cele iniţiale. Chiar şi în lipsa furtunilor, valurile erau uneori foarte mari, care încetineau distanţa pe care o puteau naviga.

În iulie, un val imens i-a lovit şi unul din fraţi a fost aruncat în ocean, ajungând sub parcă. Din fericire, un alt frate i-a aruncat suficient de repede un cablu greu care s-a putut scufunda în apă şi pe care cel de sub barcă l-a putut apuca şi astfel a fost salvat.

Apoi, au fost prinşi şi într-o furtună uriaşă, cu valuri de peste 6 metri şi vânturi puternice. Barca a fost la un pas de a se răsturna, fiind îngustă şi fiind purtată în toată părţile de valuri.

Acea furtună, împreună cu vânturile de până la ea şi după ea, i-a împins înapoi, anulându-le multe zile de progres. Iar din cauza curenţilor creaţi de ea, a fost nevoie să se planifice o rută ocolitoare, şi aici a fost motivul cel mai mare al întârzierii lor şi al măririi termenului călătoriei de la 80 zile la 139 zile. Din fericire, au avut stocuri de mâncare pentru 150 zile.

Dar, într-un final, chiar dacă totul a fost mult mai greu şi a durat mai mult, cei trei fraţi au reuşit să traverseze Pacificul, doar cu forţa mâinilor lor pentru propulsie şi doar cu energia produsă de soare şi apă pentru navigaţie, încărcare de baterii, lumini şi producţia de apă potabilă.

Şi partea frumoasă e că le-a reuşit să marcheze şi recordul mondial pe care şi-l doreau, de cea mai rapidă vâslire a Oceanului Pacific. Recordul care trebuia doborât era de 159 de zile, fiind marcat în 2014 de un navigator solo. Cu 139 zile, cei 3 fraţi au doborât recordul anterior cu 20 zile. Şi le-a reuşit să atingă şi scopul de a aduna 1 milion de lire pentru acel proiect de apă potabilă în Madagascar, datorită căruia 40.000 oameni vor avea apă curată.

Aceştia au ajuns la destinaţie bărboşi, nebărbieriţi de 140 de zile, arşi de soare şi căliţi de vânt. Însă n-au folosit pe parcursul călătoriei nici propulsia electrică, nici cea a unui motor diesel şi nici măcar cea avântului.

Vezi mai jos şi video-ul ultimei părţi a călătoriei lor.