(VIDEO) Un mecanic din Marea Britanie a rămas tablou de starea deplorabilă a unui Maserati şi de lucrările făcute de un alt mecanic la maşina italiană
10 Octombrie 2025, 22:14 Redacţia PiataAuto.md
Maserati e o maşină de vis în percepţia celor mai mulţi pasionaţi auto, chiar dacă se ştie că în special modelele clasice pot fi stricăcioase şi greu de reparat. Totuşi, există modele mai noi, produse în ultimii vreo 10 ani, care vin cu motoare înrudite cu Ferrari, care sună superb şi se conduc fabulos. Iar prezumţia firească ar fi că dacă ajungi să deţii o asemenea maşină, atunci ai vrea să-i asiguri şi o mentenanţă pe măsură, exemplară chiar, încredinţând-o pe mâna unor mecanici cu cunoaştere şi experienţă. Dar un mecanic din Marea Britanie a rămas tablou de starea deplorabilă a unui Maserati şi de lucrările făcute anterior de un alt mecanic la această maşină italiană.
E vorba de un SUV Maserati Levante, care a fost produs între 2017 şi 2024 şi a avut şi un motor diesel V6, şi unul pe cu 4 cilindri pe benzină, dar şi două motoare mai savuroase — un V6 de 3,0 litri twin turbo pe benzină şi un V8 twin turbo de 3,8 litri, cu multe componente de la Ferrari pe el.
Mecanicul spune că proprietarul actual al acestui Maserati abia o cumpărase la mâna a doua, înainte de veni în acest service pentru o verificare generală. I-a spus mecanicului că a cumpărat-o ieftin şi repede, exemplarul fiind unul din cele mai ieftine pe care le-a putut găsi, aşa că n-a negociat foarte mult şi a luat-o repede.
A fost suficient ca mecanicul să deschidă capota pentru a găsi acolo compartimentul de motor plin de ulei, în special dacă aruncai privirea un pic mai jos de capacul motorului. Erau urme de ulei cu praf peste tot, dar se simţea şi miros de carburant, inclusiv când încercai să miroşi acele depuneri. Mirosul de carburant în exterior nu poate fi un semn bun şi e chiar un semnal mai alarmant decât uleiul prezent peste tot.
Dar mecanicul a inspectat ceva mai mult starea motorului cu o lanternă şi a fost surprins să descopere urme de vopsea pe motor şi silicon, foarte mult silicon pus din abundenţă peste tot.
Dar asta era doar începutul. Mecanicul a decis să ridice maşina pe elevator, ca să o poată inspecta dedesubt. Iar aici a rămas tablou la vedea băii de ulei.
Un alt mecanic, care o fi lucrat anterior la acest Maserati, a montat capacul inferior al băii de ulei invers, cu partea care trebuia să fie în interior poziţionată la exterior. Acest capac avea până şi o margine uşor îndoială, care a fost proiectată să înconjoare corpul băii e ulei, iar acum această margine stătea suspendată în jos.
Acel mecanic a pus silicon pe dinafară în jurul tuturor şuruburilor, dar a pus şi mai mult silicon în jurul acestui capac, în locul unde el se uneşte cu corpul băii de ulei. E de parcă şi-a dat seama la un moment dat că a gafat cu poziţionarea capacului, dar i-a fost lene să-şi corecteze greşeala şi a pus silicon peste tot, în speranţa că o ţine un pic, măcar până iese pe poarta atelierului lui.
Un paradox la fel de mare e că în partea de sus corpul băii de ulei nu avea buloane în zona în care ea se prinde de blocul motor. Efectiv lipseau cinci buloane din faţă cu totul! E de prisos să mai spunem că lipsa buloanelor zădărnicea orice încercare de etanşare a băii de ulei. Ea pur şi simplu avea o deschizătură pe acolo, iar astfel scurgerile de ulei nu mai sunt deloc o mirare.
În partea din spate a băii de ulei lipsa de buloane era similară, inclusiv în zona unde axul trece prin ea. Doar vreo două buloane ţineau toată baia de ulei, şi acelea abia puse, iar în rest siliconul pare să fi înlocuit şi buloanele, şi logica.
Chiar şi arborele cardanic avea buloane lipsă, iar acolo unde exista unul, era de tip greşit. Un singur bulon lipsă sau greşit poate provoca vibraţii în condus la rotirea arborelui cardanic. Ne putem imagina ce era aici, deci.
Sistemul de eşapament nu era prins în unele locuri de caroserii, cu elemente lui de fixare lăsate liber să vibreze.
La suspensie, braţul de jos avea bucşa complet uzată. Dar mecanicul anterior a ales doar să injecteze vaselină de cupru acolo, ca să nu se audă bătăile în suspensie o perioadă, probabil.
Mai exista şi o scurgere de la cutia de viteze, iar capacul acesteia avea din nou buloane greşite, ceea ce devenea deja parte din identitatea acestei maşini sau a mecanicului necunoscut care a lucrat anterior la ea.
S-au putut vedea buloane greşite şi în locurile unde cutia de viteze a cuplată cu motorul, ceea ce indică şi faptul că a existat o dezasamblare a celor două, dar şi faptul că a fost făcută la fel de prost.
Şi nici în faţă, ambele ţevi eşapament care ieşeau simetric din motorul în formă de V nu erau nici măcar puse înapoi în suporturile lor elastice.
Mecanicul spune că maşina asta ar trebui scoasă de pe drumurile publice, în starea deplorabilă în care este. Şi probabil nici nu mai merită efortul de a se încerca să se facă ceva la ea, or, la cum s-a lucrat la ea, aceste elemente denotă aproape sigur că surprize similare există şi în interiorul motorului şi cutiei de viteze.
Fără îndoială, proprietarul anterior, care a exploatat maşina, n-a avut nici cea mai minusculă consideraţie faţă de ea. E posibil ca el să fi fost absolut zgârcit cu lucrările de service şi să fi dictat asemenea lucrări superficiale. Dar niciun mecanic care se respectă n-ar accepta lucrări cu ţârâita pe un asemenea Maserati. Iar aici, cu toate dovezile lăsate pe această maşină italiană, se poate spune clar că mecanicul care a lucrat aici nu are nici cea mai mică pricepere faţă de standardele minime de muncă la o maşină, darămite la una italiană exclusivistă.